Naşterea în lumea de ieri

Continuăm azi să vă aducem la cunoştinţă informaţiile privitoare la naştere pe care profesorul Eugen D. Neculau le-a cules acum 6-7 decenii în micro-regiunea Ungureni, din judeţul Botoşani.

În cazuri de hemoragie după naştere se puneau lehuzei comprese cu oţet pe pântece şi i se dădeau ceaiuri de pătrunjel. În trecut era obiceiul ca, în asemenea cazuri, soţul să fie chemat în casă, iar femeia îl trăgea de păr, ca să nască mai uşor. Când femeia nu se îndura sau se temea să facă aceasta, moaşa îl strângea de gât de câteva ori. Pentru asemenea cazuri, bătrânele cunoşteau şi o anumită buruiană, ale cărei flori roze - ca o coroană - erau bune de ceaiuri; se numea zabnic. Lehuza stătea în pat cam şapte zile, după care timp se ridica şi încearcă să facă unele treburi uşoare. Cel puţin trei zile după naştere, moaşa stătea permanent în jurul ei, având în îngrijire şi copilul. Cazuri de femei care au decedat în urma naşterii au fost foarte rare. După credinţa populară, aceste femei sunt iertate de toate păcatele. La fiecare naştere trebuia să se desfacă de ursită, pentru ca totul să se petreacă în mod normal. Dar această operaţie nu cădea în atribuţiile moaşei, care nu se ocupa cu aşa ceva. Pentru desfăcut erau în fiecare sat anumite femei şi chiar câte un bărbat. La Mândreşti, ciobanul Ion Cordăreanu desfăcea de ursită. Copilul mic e foarte gingaş; se îmbolnăveşte când nu te aştepţi. Cel mai des suferă de „răutate“: amorţeşte, dă ochii peste cap şi suceşte guriţa. În asemenea caz, se pune o bucăţică de sineală sfinţită în laptele stors de la mamă şi se dă copilului cu linguriţa. Copilul se deoache foarte uşor. După părerea femeilor din sat, sunt persoane cu privirea înveninată, care produc vătămare altora, dar mai ales celor mici. Deochiul e greu de explicat. În baia copilului se puneau flori de câmp, de nuc sau de gutui. În trecut erau practici pe care medicina de azi nu le admite; aşa de pildă, moţocul şi înfăşatul. Într-o batistă se punea zahăr cu pâine sau mămăligă şi se dădea copilului ca să sugă. Amestecul se făcea uneori în gură de către mamă sau de către altă persoană. Practicarea acestui procedeu neigienic producea sugarilor afecţiuni la stomac şi intestine. Înfăşatul se făcea pentru ca membrele copilului să nu crească strâmbe; dar, de multe ori, era vânăt din cauza acestei încorsetări, care împiedica respiraţia şi circulaţia sângelui. Copiii cad uşor pradă bolilor. În prima copilărie, cel mai des au bronho-pneumonii şi afecţiuni gastro-intestinale; în a doua copilărie contactează boli infecto-contagioase. În diferite epoci, anghina şi scarlatina au făcut cumplite ravagii printre copiii din satele comunei Ungureni. Între 1890-1916, în unele familii, copiii au fost decimaţi aproape în întregime (Arsine, la Sapiveni; Tanase Mocanu, la Plopenii Mari; Gheorghe Nistor, la Plopenii Mici; Ion Plamadă, la Călugăreni). Baba de altădată avea unele practici pe care ştiinţa medicală de azi nu le recomandă sau chiar le combate. Dar până când această ştiinţă a răzbătut la sate, moaşa empirică a avut rol cu totul binefăcător. Astăzi (anii â60 ai secolului XX), femeile nasc la casa de naştere, asistate de moaşe oficiale, cu pregătire profesională. Desigur, e un imens progres. Numai că, în multe cazuri, acest personal se poartă arogant şi brutal, astfel că lehuza se simţea mai bine altădată, cu bătrâna moaşă de sat, care era bună, blândă şi răbdătoare ca o mamă. Ce se mai poate spune?!