Naşterea lui Hristos, ţinta postirii noastre

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 17 Noiembrie 2026

Suntem în a treia zi a timpului bine­cuvântat al Postului Naşterii Domnului, când ne pregătim pentru sărbătoarea Crăciunului. De aceea este important să ne oprim asupra ţintei postirii noastre din aceste 40 de zile pline de lumină duhovnicească, şi anume naşterea pe pământ din Maică Fecioară, fără tată, a Celui născut din veci din Tatăl, fără mamă, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care vine în lume ca să ne mântuiască.

În aceste şase săptămâni de pregătire spirituală, prin post şi rugăciune, pentru Naşterea lui Hristos să descoperim că în centrul Crăciunului stă Pruncul Sfânt, Care Se naşte în Betleem din Sfânta Fecioară Maria, împlinind aşteptarea mesianică a drepţilor şi prorocilor din Vechiul Testament.

În zilele binecuvântate ale Postului Crăciunului suntem pe drumul către Betleem alături de Sfânta Fecioară Maria şi Dreptul Iosif, însoţindu-i prin frumoasele noastre colinde româneşti, izvorâte din catavasiile închinate Naşterii Domnului şi pe care începem să le cântăm de la Vovidenie (21 noiembrie) şi până la Odovania praznicului Naşterii Domnului (31 decembrie). Prin ele mărturisim că Cel ce Se naşte de Crăciun este Fiul, Cel născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci, şi mai pe urmă din Fecioară întrupat, fără sămânţă, Hristos Dumnezeu. Şi mai ales mărturisim că Naşterea Lui, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei.

Aceste catavasii mărturisesc sintetic teologia hristologică legată de Naşterea lui Hristos. Prima catavasie ne adresează îndemnul să-L slăvim pe Hristos, Care vine din ceruri pe pământ pentru a Se naşte pentru mântuirea noastră. Următoarea catavasie teologhiseşte despre naşterea din veci a Fiului din Tatăl şi în timp din Maica Fecioară, întruparea Sa fiind mai presus de fire. Catavasia de la finalul cântării a 4-a vorbeşte despre venirea Domnului nostru Iisus Hristos ca urmaş al lui David şi împlinitor al aşteptărilor mesianice ale poporului ales. Catavasiile care urmează la finalul cântărilor a 5-a, a 6-a, a 7-a şi a 8-a ne transpun în timpul de aşteptare al venirii lui Mesia din vremea redactării Scripturii Vechiului Testament. Ele sunt inspirate din texte biblice care au conţinut mesianic şi arată pregătirea lumii de către Dumnezeu prin profeţi şi oameni drepţi pentru Întruparea şi Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Ultima catavasie este o dogmatizare a venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu şi o prezentare a locului din Betleem, unde Fecioara Prea­curată naşte pe Hristos, ca o paralelă cu slava dumnezeiască din Împărăţia cerurilor, de unde vine ca să ne mântuiască Pruncul Sfânt: „Taină străină văd şi preaslăvită, cer fiind peștera, scaun de heruvimi, Fecioara, ieslea sălăș­luire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl slăvim”. Această cântare teologhiseşte despre modul în care „Cel neîncăput”, adică necuprins de timp şi spaţiu, vine în timp şi Se naşte în peştera Betleemului din Preacurata Fecioara Maria, smerindu-Se pentru a ne izbăvi pe noi din căderea lui Adam şi a ne dărui, prin Jertfa şi Învierea Sa, viaţa veşnică din Împărăţia Sa cea nepieritoare.

În vremea Postului Crăciunului ne transpunem în timpul din Vechiul Testament când Dumnezeu Tatăl a pregătit neamul omenesc pentru venirea în lume a Fiului Său prin drepţi şi proroci. La plinirea vremii, Dumnezeu Tatăl a aşezat vremurile spre împlinirea promisiunilor mesianice pe care le-a făcut prin proroci.

Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Se naşte în timpul primului împărat al Imperiului Roman, Octavian Augustus, care, „ajungând singur stăpânitor pe pământ”, a poruncit ca toate neamurile din împărăţia lui să se înscrie. Acest recensământ s-a organizat şi în Palestina, unde conducea Irod Idumeul, care ca rege asociat al Imperiului Roman trebuia să se supună poruncii imperiale venite prin guvernatorul Siriei, Quirinus.

Decretul imperial permitea împlinirea profeţiei mesianice a naşterii lui Hristos în Betleem, patria regelui biblic David, pentru că toţi cei din neamul lui trebuiau să vină în această cetate a Iudeei să se recenzeze. Dreptul Iosif şi Preasfânta Fecioară Maria, fiind din neamul marelui rege David, trebuiau să plece din Nazaretul Galileei şi să urce în Betleemul Iudeei. În ciuda stadiului avansat al sarcinii Sfintei Fecioare Maria, bătrânul Iosif trebuia să meargă împreună cu ea la Betleem, parcurgând un drum anevoios timp de mai multe zile.

Când au ajuns la Betleem, nu au găsit loc pentru a se adăposti şi au fost nevoiţi să rămână într-o peşteră. Aici Maica Sfântă naşte în chip supranatural pe Domnul nostru Iisus Hristos şi rămâne Fecioară, mai exact, ea este fecioară înainte de naştere, în timpul naşterii şi după naştere, ceea ce definim teologic, conform Sinodului III Ecumenic de la Efes, din 431, ca pururea feciorie a Maicii Domnului.

Aceasta este, pe scurt, istoria Naşterii Domnului, pe care o sărbătorim an de an de Crăciun şi pentru care noi creştinii ortodocşi, ne pregătim printr-un post de 40 de zile. În acest timp de pregătire duhovnicească vestim tuturor venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea neamului omenesc. Acum ne oprim asupra teologiei tainei Betleemului şi mărturisim alături de imnograful inspirat că „Cel fără de început Se începe şi Cuvântul Se întrupează. Puterile cerurilor se bucură şi pământul cu oamenii se veseleşte; magii daruri aduc; păstorii minunea vestesc; iar noi neîncetat strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”