Naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost...

În urmă cu două milenii, Imperiul Roman era condus de împăratul Octavian Augustus, iar în Iudeea stăpânea Irod, ca rege asociat al puterii romane. Acesta era contextul istoric când în cetatea Nazaret din nordul regatului lui Irod, Arhanghelul Gavriil a venit la Sfânta Fecioară Maria şi i-a binevestit Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Tot veste îngerească primeşte şi logodnicul ei: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor” (Matei 1, 20-21).

La câteva luni după Buna Vestire a venit şi porunca imperială a împăratului Octavian Augustus de recenzare a tuturor oamenilor care locuiesc în spaţiul controlat de Imperiul Roman. Din lumea romană făcea parte şi regatul lui Irod, care era în subordinea legatului Siriei, Quirinius. De aceea, decretul imperial trebuia să fie aplicat şi în Ţara Sfântă. Fiecare familie trebuia să meargă în cetatea de obârşie a nea­mului pentru a fi recenzată.

Dreptul Iosif şi Sfânta Fecioară Maria, fiind din neamul regal al lui David, sunt nevoiţi să străbată Ţara Sfântă de la nord la sud, pentru a se înscrie în cetatea Betleem din Iudeea. Sinaxarul ne spune: „A venit Iosif, păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, cu ea ca să se înscrie în Betleem. Şi când a venit vremea să nască Fecioara, n-a găsit casă, că era multă lume; de aceea, a intrat într-o peşteră săracă şi acolo a născut, fără stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos”.

Legat de Naşterea Domnului, Sfântul Evanghelist Luca relatează: „Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască. Şi-a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut, şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2, 4-7).

Mai multe detalii legate de Naşterea Domnului le găsim în textele apocrife, cum este şi Protoevanghelia lui Iacov. Aceste informaţii nu trebuie privite ca fiind unele riguroase din punct de vedere istoric, ci mai mult ca interpretări simbolice ale evenimentelor care ne sunt istorisite în Protoevanghelia lui Iacov. „Aşa le-a considerat Biserica, fără să le confunde vreodată cu textul sacru, şi le-a folosit pe larg în iconografie şi în imnografie”, după cum notează ieromonahul Macarie de la Simonos Petra.

Tot el preia informaţii din acest text apocrif şi istoriseşte în lucrarea sa, Sinaxarul - Vieţile Sfinţilor: „Maria a simţit atunci că a venit ceasul să nască. Iosif i-a făcut culcuş în paie, cum a putut, lângă boul şi asinul care se aflau acolo, apoi a ieşit în grabă să caute o moaşă. Pe drum, a văzut cum natura a intrat dintr-odată în neclintire, cuprinsă de uimire: păsările stăteau nemişcate, suspendate în aer în chiar zborul lor, oamenii şi animalele au încremenit, iar curgerea apelor s-a oprit şi ea. Tot acest du-te-vino neîncetat al mişcării, care poartă toate făpturile de la naştere la moarte în deşertăciune şi goană după vânt, era ca ţinut în neclintire, căci în clipa aceea Cel Veşnic intra în însăşi inima veacurilor: Dumnezeu Cel mai înainte de vreme se făcea Prunc nou-născut, deschizând astfel o nouă dimensiune a timpului şi a istoriei. După această întrerupere vremelnică a curgerii timpului, totul şi-a reluat mersul său firesc”.

Când se întoarce Dreptul Iosif însoţit de moaşă, nu pot intra în peştera unde S-a născut Hristos, pentru că un nor acoperea intrarea, „precum odinioară în Muntele Sinai, când Dumnezeu i S-a descoperit lui Moise”. În urma rugăciunii moaşei norul se ridică „lăsând loc unei lumini orbitoare, care, scăzând în intensitate încetul cu încetul, le-a îngăduit în cele din urmă să intre şi să o afle cu uimire pe Preasfânta Născătoare şezând lângă ieslea în care aşezase Pruncul înfăşat. Aflând mai îna­inte de la înger că Fecioara zămislise pe Mântuitorul prin umbrirea Duhului Sfânt, Iosif privea tăcut Pruncul culcat pe paie, slăvindu-L ca pe Mesia Cel aşteptat şi vestit de strămoşii săi de atâtea generaţii”.

În acea vreme, o femeie ce se numea Salomeea şi trecea pe lângă peşteră, aflând de la moaşă de Naşterea minunată a Domnului, necrezând că o fecioară a născut şi a rămas fecioară, a dorit să se încredinţeze cercetând preacuratul trup al Născătoarei de Dumnezeu. „Şi îndată mâna îi rămâne înţepenită.” În urma rugăciunii ei pline de căinţă, un înger al Domnului o îndeamnă să ia în braţe pe Pruncul Sfânt. Ea mărturiseşte credinţa în Hristos-Mesia şi îndată primeşte vindecare, „iar îngerul îi porunceşte să tăinuiască toate aceste minuni până la arătarea Domnului în lume”.

Primii oameni care primesc vestea Naşterii lui Hristos sunt păstorii ce îşi păzeau pe câmp turmele de oi, devenind vestitorii venirii în lume a lui Mesia (Luca 2, 8-18). Ei sunt vestiţi de înger, care-i linişteşte şi-i trimite să se închine lui Mesia şi i se adaugă „mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 13-14).

„Plecând îngerii, păstorii au pornit îndată la drum spre a-I dărui din toată inima smeritele lor prinoase Domnului din staul. Apoi s-au întors, vestind pe drum minunile la care au fost martori şi făcându-se astfel premergători Apostolilor” (Ieromonahul Macarie de la Simonos Petra, Sinaxarul - Vieţile Sfinţilor).