Nazaret, locul coborârii îngerului pentru vestea mântuirii
Denumirea localității Nazaret poate însemna floare înflorită sau cea înflorită, această aşezare deschizându-se în formă de amfiteatru între colinele din preajma Munților Galileei, nu departe de Câmpia Esdrelonului.
Deși s-au descoperit în locul respectiv diferite elemente din epoca bronzului, Nazaretul nu a fost amintit în scrierile veterotestamentare. Odată cu Mântuitorul Hristos apar și primele referințe despre această cetate aparent neînsemnată. Așa se explică discuțiile purtate în contradictoriu între viitorii ucenici ai Mântuitorului, în cadrul cărora se naște întrebarea dacă din Nazaret poate ieși ceva bun, cum citim în Evanghelia după Ioan, capitolul 1, versetul 46.
Arhanghelul Gavriil a fost trimis, în cetatea numită Nazaret, să aducă Fecioarei vestea înomenirii Fiului lui Dumnezeu, cum citim în Sfintele Evanghelii, iar arătarea neașteptată a îngerului a surprins-o pe aceasta: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naște Fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăți peste casa lui Iacov în veci şi împărăția Lui nu va avea sfârșit. Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? (Luca 1, 30-34). Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema (Luca 1, 35).
La Nazaret, Mântuitorul Și-a petrecut copilăria și tinerețea, localitate pe care a părăsit-o pentru a locui în Capernaum (Matei 4, 13). Evanghelistul Luca (4, 28-30) ne relatează că Mântuitorul, aflându-Se în sinagogă, a amintit una dintre prorociile profetului Isaia împlinită în Sine, ceea ce a atras mânia locuitorilor, care au dorit să Îl alunge și să Îl ucidă: Şi toți, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.
Constituțiile Apostolice menționează că din această comunitate formată din nazarineni se trăgea și Iuda Tadeul, numit ruda Domnului.
Un creștin cu numele Conon, arestat și aspru chinuit în Asia Mică sub domnia lui Deciu, mărturisea și el descendența din această localitate în fața completului de judecată: eu vin din Nazaret, din Galileea, aparțin familiei lui Hristos, care este venerat din vremea strămoșilor mei. Așadar, rude ale Domnului mai trăiau încă în Nazaret, în veacul al III-lea, și erau bucuroși să mărturisească despre și pentru Hristos, chiar cu preţul vieţii.
Pelerina Egeria mărturisește că la Nazaret era o grotă mare unde locuise Maria, iar un pelerin din veacul al VI-lea mărturisește că a văzut în sinagoga localității urme ale scrierii alfabetului de către Iisus, Care și stătuse împreună cu ceilalți copii.
În veacul al VI-lea, la Nazaret erau două lăcaşuri foarte mari, unul situat în centrul orașului, unde se afla casa în care copilărise Domnul, iar celălalt în locul arătării îngerului Gavriil către Fecioara Maria. În aceleași locuri se păstrează și astăzi cele mai importante biserici, una ortodoxă și alta romano-catolică.
La sfârșitul veacului al XI-lea, când Nazaretul a fost ocupat de cruciați, Tancred, principele Galileei, a construit o bazilică deasupra vechii biserici bizantine, în aceeași perioadă Nazaretul fiind reședință episcopală.
Așezat într-un cadru natural de excepție, printre măslini, migdali și smochini, orașul a fost numit floarea Galileei, o mare parte dintre locuitorii actuali fiind creștini.
Cea mai impunătoare biserică a Nazaretului contemporan este închinată Bunei Vestiri și a fost construită începând cu anul 1960, păstrând în mare planul bazilicii cruciate din veacul al XII-lea. Sunt de fapt două biserici suprapuse, iar la baza ei se păstrează o parte din locuința Fecioarei Maria și a Dreptului Iosif. Noul lăcaş încorporează în structura lui câteva capiteluri și pietre care au aparținut vechilor zidiri.
Cuvintele Aici Cuvântul S-a făcut trup sunt definitorii, iar descrierea Evanghelistului Luca (1, 26-38) revine mereu în atenția pelerinilor, lămurind, măcar în parte, această taină.
O veche inscripție gravată la baza unei coloane cuprinde cuvintele din salutarea îngerului: Bucură-te, Marie!, ceea ce înseamnă că încă din primele veacuri creștine, înainte de Edictul de libertate al împăratului Constantin, Fecioara Maria era cinstită în acest loc.
De asemenea, în apropiere se află Grota lui Conon, aproape de locuința Mariei. Se presupune a fi un martirium antic, dedicat Sfântului Conon, ruda Domnului, condamnat la moarte în Asia Mică, la Pamfilia, în anul 249. Un mozaic vechi bizantin poartă inscripția darul lui Conon, diacon din Ierusalim.
Biserica superioară este dominată de o cupolă care are o înălțime de aproximativ 40 de metri, în formă de crin răsturnat, amintindu-ne de floarea cu care a fost întâmpinată Fecioara Maria, când i s-a vestit că va naște pe Hristos, Lumina lumii.
Foarte multe națiuni au donat, în biserică și în exteriorul ei, chipuri sau icoane ale Sfintei Fecioare Maria.
La Nazaret se află vechiul izvor unde venea și Fecioara Maria să scoată apă, această îndeletnicire fiind una dintre obligațiile care reveneau femeilor. Protoevanghelia lui Iacob din secolul al II-lea ne spune: Maria a luat ulciorul și a mers să aducă apă și iată un glas i-a zis: Bucură-te, tu, care ai fost aleasă dintre toate femeile. Iar ea a privit de-a dreapta și de-a stânga, cercetând de unde venea acest glas. S-a întors acasă tremurând și a pus jos ulciorul. Și-a pus rochia, s-a așezat și a început să toarcă. Și iată că un înger a apărut în fața ei și i-a zis: Nu te teme, pentru că ai aflat har înaintea Stăpânului tuturor lucrurilor și prin cuvântul Lui vei zămisli.
Aceste cuvinte nuanțează scrierile scripturistice și întăresc credința dintru început a creștinilor, care veneau aici încă din perioada bizantină.
Tot în Nazaret se află Școala lui Mesia, un vechi edificiu despre care se crede că a fost ridicat pe locul sinagogii din Nazaret, pe care Mântuitorul a frecventat-o și despre care ne vorbește și Sfântul Evanghelist Luca (4, 16-30): Şi a venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă şi S-a sculat să citească. Şi I s-a dat cartea prorocului Isaia. Şi, deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsați şi să vestesc anul plăcut Domnului”. Şi închizând cartea şi dând-o slujitorului, a șezut, iar ochii tuturor erau ațintiți asupra Lui. Şi El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre. Şi toți Îl încuviințau şi se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Şi El le-a zis: Cu adevărat Îmi veți spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta (Luca 4, 16-23).
În apropiere de Nazaret se află Muntele Prăpastiei, de unde, conform scrierilor și tradiției păstrate în acest loc, nazarinenii au vrut să-L arunce pe Domnul, după cuvântarea pe care a ținut-o în sinagogă. Pe vârful muntelui se văd ruinele unui vechi lăcaș de cult care a adăpostit mulți călugări și călugărițe, a căror activitate misionară a rămas remarcabilă, ocupându-se de educația tinerilor și de opere caritabile, în dorința de a-L sluji pe Mântuitorul Hristos.