Neglijarea prezentului

Oamenii ratează bucuria prezentului fiindcă trăiesc în viitor. Blaise Pascal diagnostica situaţia noastră foarte bine atunci când scria în ale sale Cugetări: „Nu ne gândim aproape deloc la prezent, iar dacă ne gândim este numai spre a-i lua lumina ca să ne orânduim viitorul. Prezentul nu ne este niciodată ţel; trecutul şi prezentul ne sunt mijloace, şi numai viitorul ne este ţel. Astfel, nu mai ajungem să trăim niciodată, ci numai nădăjduim să trăim. Pregătindu-ne mereu să fim fericiţi, este cu neputinţă să mai fim vreodată.“

 

Putem avea planuri pentru mâine, putem avea speranţe pentru mâine, dar e o greşeală să împrumutăm grija zilei de mâine, care poate să nu vină niciodată şi să o adăugăm la povara zilei de azi. „Povara zilei de mâine adăugată celei de azi îl poate face să se clatine şi pe omul cel mai puternic“, spunea Carlyle.

 

Când un elev de liceu a primit cartea de algebră la începutul anului şcolar, s-a uitat la ultimul capitol şi a văzut nişte exerciţii foarte complicate, pe care nici nu ştia de unde să le apuce. Era gata să renunţe la cursuri, dar pe măsură ce anul şcolar înainta, a învăţat că dacă ia cartea capitol cu capitol şi îşi face temele cu răbdare zi de zi, odată ajuns la problemele dificile de la sfârşitul cărţii, va fi dobândit iscusinţa de a fi în stare să le rezolve. Cei mai mulţi dintre noi îşi dau multă silinţă să treacă poduri la care nu vor ajunge niciodată. Noi nu facem decât să tragem norul de mâine peste soarele de azi. (Preluare din volumul Vitamine duhovniceşti, Anthony M. Coniaris, vol. 1, Editura Sophia, 2007)