Nemurirea: între poţiuni magice şi era digitală

Pentru un creştin ortodox, viaţa veşnică este legată organic de Dumnezeu, de Înviere şi de existenţa sufletului. Sufletul este nemuritor, trupul este trecător, viaţa veşnică se obţine prin respectarea instrucţiunilor date de Dumnezeu, iar aceste instrucţiuni nu arată calea numai spre viaţa veşnică, ci spre o viaţă veşnică cu adevărat minunată, în care omul va reface legătura cu Dumnezeu şi se va desfăta de binefacerile iubirii dumnezeieşti.

Până de curând, omul avea câteva opţiuni simple: crede în Dumnezeu şi are şansa de a obţine viaţa veşnică sau nu crede şi viaţa veşnică este doar o posibilitate cu un grad mare de incertitudine. Spun până de curând, pentru că în ultima vreme viaţa veşnică este gândită fără Dumnezeu. Au mai existat încercări de a obţine viaţa veşnică de-a lungul vremii. În definitiv, tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte este unul dintre dezideratele cele mai profunde ale umanităţii. Numai că, până acum, toate încercările au eşuat, iar viaţa veşnică într-un trup veşnic tânăr nu o găsim decât în basme, filme cu vampiri şi poveşti mitice despre poţiuni magice. După atâtea eşecuri, oamenii au hotărât să abordeze problema pragmatic şi să aplice noua cucerire a inteligenţei omeneşti, ştiinţa. Ştiinţific vorbind, sunt mai multe căi de a face lucrurile să meargă. Una dintre ele ar fi stoparea procesului de îmbătrânire. Medicina modernă lucrează susţinut în această direcţie. Pe diverse paliere - biochimic, molecular, genetic. Putem mări durata de viaţă, putem evita bolile, putem selecta gene rezistente şi da naştere unor oameni care vor trăi mai mult şi îşi vor menţine tinereţea un timp îndelungat. Dar problema este că, deocamdată, nu s-a reuşit oprirea completă a procesului de îmbătrânire, iar a aştepta până când medicina va rezolva această problemă se va dovedi fatal pentru mulţi dintre cei care speră la o asemenea soluţie. În plus, sistemele organice care trăiesc mult au anumite caracteristici care nu sunt foarte atrăgătoare pentru oameni. Nimănui nu i-ar plăcea să aibă carapace şi sânge rece la propriu, dar să trăiască câteva sute de ani. Din acest punct de vedere, a merge pe calea menţinerii vieţii prin îmbunătăţirea sistemului organic ce o menţine, adică a corpului, are limitări serioase. Nu cunoaştem nici un organism care să fi supravieţuit suficient de mult timp ca să încercăm să îl copiem. Mai există însă o cale care nu are dezavantajele căii medicale. Şi anume, transferarea digitală a personalităţii umane din corpul organic într-un corp anorganic, indestructibil, care poate fi reparat pe bucăţi şi care are posibilitatea de a rezista practic indefinit. Problema la care se lucrează este posibilitatea transferului întregii informaţii pe care o conţine orice persoană umană, de pe suportul organic, adică corp sau creier, pe un suport anorganic de tip memorie de calculator. Deşi sună aproape neverosimil, programe serioase de cercetare academică abordează acest subiect. Şi există multe progrese făcute în această direcţie. De la protezele inteligente până la aparatele care refac funcţii ale organelor de simţ şi ale memoriei. Dar nu acest lucru este cu adevărat interesant, ci faptul că toată această energie este pusă în slujba unei căutări a ceea ce există deja. Viaţa veşnică cu trupul, cea pe care o mărturiseşte orice creştin prin Crez. Pentru care nu se cere prea mult, doar să-l iubeşti pe Dumnezeu. Atunci, se pune problema de ce caută oamenii în altă parte ceea ce au deja la îndemână? Aceasta este întrebarea tulburătoare, întrebare la care ştiinţa nu are ce să răspundă. Ştiinţa oferă ceea ce i se cere, dar cine cere trebuie să ştie ce vrea. O viaţă veşnică în condiţiile unei existenţe strict fizice nu prea e atractivă, chiar dacă e veşnică. Oferta lui Dumnezeu este mult mai atrăgătoare, pentru că nu viaţa veşnică este piesa de rezistenţă, ci iubirea care împlineşte şi dă sens. Fără ea, o viaţă veşnică de singurătate nu reprezintă mare lucru. Veşnicia în sine nu slujeşte la nimic.