Nevinovaţi

Adjectivul nevinovaţi, pe lângă substantivul prunci, cu sensul originar, ne întâmpină în descrierea faptei cumplite săvârşite de împăratul Irod, înspăimântat fiind de înştiinţarea că s-a născut viitorul Împărat al Iudeilor: uciderea a 14.000 de prunci din Betleem şi din hotarele lui: „Ce a făcut ticălosul Irod? Neputând… nici pe Hristos să-L ucidă, pentru că nu-L afla, a vărsat mânia sa asupra nevinovaţilor prunci“. Este vorba de sensul cel mai vechi al cuvântului respectiv, „fără păcat, curat“, prezent din primele texte religioase româneşti. Acest sens mai apare şi astăzi atunci când adjectivul caracterizează fiinţe curate la suflet, drepte: „simpla şi nevinovata tinerime“ (Heliade), sau „un copil blând şi nevinovat ca o fată mare“ (Alecsandri).

În texte din mass-media, ne-a atras atenţia o anumită extensie, neadecvată, privind utilizarea acestui adjectiv. Prezentăm câteva exemple: „În toate cazurile, ţinta (unor hoţi) erau bijuteriile mai valoroase care le făceau cu ochiul de la gâtul unor femei nevinovate“; sau: despre un pilot de helicopter s-a scris (în august 2005) că a salvat, de pe acoperişurile unor case inundate, „zeci de oameni nevinovaţi“. Evident, în aceste cazuri, nici nu se pune, în niciun fel, problema absenţei (sau prezenţei) vreunei vinovăţii şi, deci, a prezenţei curăţeniei sufleteşti: despre femeile respective se putea spune că au fost, de exemplu, neprevenite sau neatente, iar oamenii refugiaţi pe acoperişul caselor erau în mare pericol, neajutoraţi, ceea ce înseamnă cu totul altceva. De fapt, ne aflăm în aceeaşi situaţie ca atunci când anumiţi semeni sunt categorisiţi drept „criminali“, deoarece „chinuie şi omoară animale nevinovate“. Exagerarea caracterizării în discuţie provine din relatări asupra unor fapte reprobabile din situaţii de conflict armat, de tipul „Forţele multinaţionale din Afganistan, acuzate că omoară civili nevinovaţi“, sau „Morţi nevinovaţi în masacrul din 23 decembrie, comemoraţi după 20 de ani“. Şi în aceste cazuri, adjectivul se referă tot la persoane în legătură cu care nu există vreo prezumţie de vinovăţie, ci care, pur şi simplu, au fost ucise din… „greşeală“, numite, eufemistic, dar cu destul cinism, şi „victime colaterale“! Căci vinovat înseamnă „care are o vină, care a comis o greşeală sau o faptă reprobabilă“; „care se abate de la lege sau de la bunele moravuri“, iar, pentru a caracteriza opusul acestor situaţii, nevinovat este cel asupra căruia a planat bănuiala că ar fi fost vinovat, dar, în urma cercetărilor, a fost absolvit de aceasta. Aşadar, în discursul public, inclusiv în limbajul publicistic, se exagerează evident, dramatizându-se, când se invocă nevinovăţia în situaţii în care prezenţa sau excluderea acestui statut nici nu este de luat în consideraţie: „Inconştienţa unor şoferi a ucis cinci oameni nevinovaţi, duminică pe DN 1, în judeţul Sibiu“ (victimele se aflau într-un microbuz!); „oameni nevinovaţi tâlhăriţi şi deposedaţi de mafia de case“; „Copii nevinovaţi fără alocaţii“; „36 de ieşeni nevinovaţi trăiesc izolaţi de restul lumii, mai rău decât puşcăriaşii“ (este vorba de tineri infectaţi cu HIV, care se află în Centrul de Plasament „Gulliver“) etc. Automatismul respectiv se explică prin tendinţa spre senzaţional a limbajului publicistic: cuvântul discutat atrage atenţia, agravează cumva situaţia. Căci, nu putem nicidecum să ne gândim la un alt sens al cuvântului nevinovat: „naiv, credul“, ba, chiar, în registru familiar, „prostuţ“. Întrucât, desigur, nu aceasta pare a fi intenţia când, în textele citate, se face referirea la femei jefuite, la oameni refugiaţi pe acoperişuri, la copii rămaşi fără alocaţii sau la bolnavi care trăiesc izolaţi de restul lumii (persoane ce ne trezesc compătimirea, dar ale căror virtuţi sunt, totuşi, în situaţia dată, în afara vreunei aprecieri).