„Niciodată online-ul nu va substitui cartea”

2016 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești în Patriarhia Română. La Târgoviște și la București, pe lângă Mitropolia Țării Românești au funcționat, încă din secolul al XVI‑lea, tipografii bisericești. Editurile Patriarhiei (Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, Editura Basilica și Editura Trinitas) și Institutul Biblic‑Tipografii continuă această activitate culturală neîntreruptă de veacuri. Despre provocările tiparului bisericesc la începutul mileniului III ne‑a vorbit părintele Mihai Hau, consilier patriarhal coordonator.

Preacucernice părinte consilier patriarhal, ce a însemnat pentru omenire apariția tiparului și utilizarea lui pentru distribuirea pe scară largă a operelor bisericești?

Tiparul bisericesc a apărut odată cu Gutenberg, pentru că primele lui tipărituri sunt bisericești. Geniul lui Gutenberg a revoluționat lumea. Așa cum noi, în istoria umanității, vorbim despre anii dinainte de Hristos și de la Hristos încoace, din punct de vedere cultural, putem să vorbim despre evoluția culturală a umanității până la Gutenberg și de la Gutenberg încoace. Momentul apariției tiparului a revoluționat lumea. În ceea ce privește tiparul bisericesc, acesta a însemnat o evoluție fără precedent în istoria culturală a instituțiilor religioase ale lumii. Imaginați‑vă numai faptul că Sfânta Scriptură a fost tipărită în sute de milioane de exemplare, dacă nu chiar miliarde până în anul 2016.

Cât de importantă a fost implementarea acestei tehnici în Țările Române?

Apariția tiparului, a tiparului bisericesc, pentru noi românii, a însemnat luminarea clerului, luminarea poporului, dotarea tuturor unităților de cult cu cărți de cult, foarte valoroase, dar și cu carte școlară absolut necesară pentru ridicarea nivelului cultural al poporului. Tiparnițele bisericești au făcut începutul culturalizării poporului român. De altfel, Nicolae Iorga a afirmat că Biserica este instituția care „a dezlegat din lanțuri o limbă, l‑a învățat pe român să o vorbească, iar lumea de acum înainte va trebui să o asculte”. Primele școli au apărut în tinda Bisericii, iar cărțile tipărite pe pământ românesc, cele dintâi, au fost cărți religioase. Tiparul a însemnat enorm pentru evoluția culturală a neamului românesc, începând de la Macarie ieromonahul și până astăzi. Pentru noi, în Biserică, chiar dacă în 2016 revoluția online înseamnă mult ca acces la informație, tiparul reprezintă, în continuare, baza informării și formării culturale a clerului și a poporului credincios.

Simțiți vreun pericol pentru tipografia tradițională în fața acestei revoluții online și a tendinței de a comercializa titlurile de carte pe suport electronic?

Online‑ul este un mijloc auxiliar de cunoaștere, necesar și foarte bine-venit, dar nu va substitui niciodată tiparul. Niciodată informația online nu o să substituie cartea tipărită, deoarece cartea este prietenul cel mai apropiat al omului și permanent prezent în imediata sa apropiere. Orice relație trebuie să aibă un comunicant. Adică să existe întotdeauna cineva cu care să comunici. Iar cartea este „prietenul” cu care comunici, este prietenul drag pe care îl iei din raft și care îți încălzește existența. Îl scuturi de praf, deschizi la pasajul la care ți‑a rămas sufletul, îl mai citești o dată și încă o dată. Îl așezi la loc și îl iei din nou. Niciodată online‑ul nu va substitui cartea. O completează, la nevoie. De altfel, dacă observați, acum în 2016, mulți se așteptau la o dezvoltare masivă a comerțului online. Eu am senzația că online‑ul bate pasul pe loc. Și nu numai eu. Lumea se duce către carte. Uitați‑vă la târgurile de carte din București, Iași, Craiova, Cluj, Sibiu. Saloanele cărților sunt întotdeauna pline de oameni. La ultimul târg de la București, din noiembrie 2015, au fost aproape 200.000 de oameni. Deci cartea se caută în continuare. Nu mai sunt tirajele mari, de masă, de odinioară. Dar și acum sunt tiraje de cărți care ating 10-15.000 de exemplare. Sunt cărți care apar în 3‑4 ediții și care însumează 50‑60.000 de exemplare. Noi tipărim în fiecare an 60‑70.000 de exemplare numai din Sfânta Scriptură. Și nu ajung niciodată. Deci, e mare nevoie de carte tipărită!

Tipografia Mitropoliei de la București a avut o evoluție foarte importantă pentru cultura românească și pentru viața bisericească din această zonă. Care este moștenirea pe care o primiți de la înaintași și în ce fel vă stimulează această moștenire?

Mitropolitul Varlaam al Țării Românești a înființat în anul 1678 o tipografie care a scos la iveală o seamă întreagă de cărți, între care și monumentala Biblie din anul 1688. De‑a lungul vremii, Tipografia Mitropoliei a funcționat fără întrerupere în ciuda oricăror greutăți.

Ierarhi cărturari precum Nifon Mitropolitul (în 1852), Iosif Gheor­ghian (în 1902) sau patriarhii Justinian (în 1958), Iustin (în 1982) și Teoctist (în 1988) au îngrijit‑o și au dotat‑o cu cele necesare pentru a ține pasul cu cerințele timpului. În anii din urmă, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a investit enorm în Tipografia Cărților Bisericești. A restaurat integral clădirea, a schimbat practic toate utilajele, dotând Tipografia Cărților Bisericești cu aparatură de ultimă generație, de înaltă performanță, a ales oameni calificați pentru tipar și, mai mult, a înființat și o nouă tipografie - Imprimeria Pharos - în afara Bucureștiului, unde se imprimă primul - și singurul! - cotidian creștin din România, împlinind astfel și desăvârșind gândul și dorința Mitropolitului Varlaam de a lumina clerul și poporul lui Dumnezeu prin intermediul tiparului. Aceasta este, de fapt, menirea unei tipografii bisericești: să tipărească Cuvântul lui Dumnezeu și să lumineze prin el lumea!

La scurt timp după păstorirea Mitropolitului Varlaam al II‑lea de care ați amintit, în scaunul mitropolitan al Țării Românești era instalat Sfântul Antim Ivireanul. Ce a însemnat activitatea sa ca tipograf aici, la București?

Sfântul Antim Ivireanul este unul dintre cei mai mari și mai vrednici ierarhi ai Bisericii noastre și, totodată, una dintre cele mai de seamă personalități culturale din Țara Românească.

Din anul 1691, când a preluat conducerea Tipografiei de la Snagov în locul părintelui său duhovnicesc, ieromonahul Macarie, ales Episcop de Buzău, dragostea tiparului nu l‑a părăsit niciodată. Instalat episcop la Râmnic în 1705, Sfântul Antim Ivireanul „a luat cu sine și zilele bune ale Snagovului” - cum frumos scria odinioară pr. prof. Nicolae Șerbă­nescu -, referindu‑se, firesc, la dragostea pentru tipar a Sfântului Ierarh Antim. În cei trei ani cât a fost episcop la Râmnic, Sfântul Antim Ivireanul a tipărit nouă sau zece cărți, unele cu cheltuiala proprie, lucru pe care l‑a făcut apoi și ca Mitropolit al Țării Românești, transformând Dealul Mitropoliei într‑un focar de lumină și un centru de cultură religioasă și națională.

Apărut printre noi ca un „prea smerit între monahi” meșter‑tipograf - cum se autodefinea -, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a rămas înscris în istoria neamului nostru ca un zelos misionar al cuvântului tipărit, un mare aducător de lumină. „Slăvitul meșteșug al tipografiei” a însemnat pentru Sfântul Antim o chemare și o nobilă pasiune pe care a iubit‑o și a cinstit‑o cu dăruire ca nimeni altul. Cu ani mulți în urmă, evocând personalitatea Sfântului Ierarh Antim, scriitorul Alexandru Odobescu spunea: „Istoria propășirii noastre naționale îl va aminti în veci cu laude și‑i va acorda în tot timpul glorioasele prerogative ce se dau acelora care știu a se pune în capul luminării unui popor”.

Cum a ajutat Biserica Ortodoxă Română prin tipar­ni­țele sale comunitățile ortodoxe din țări mult mai împilate de stăpânirea otomană?

Prin strădania domnitorului Radu cel Mare și a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, ajutați de ieromonahul Macarie, ieromonahul Moise și meșterul tipograf Dimitrie Liubavici, s‑au pus bazele activității tipografice pe pământ românesc, iar cărțile tipărite de aceștia au circulat nu numai în cele trei țări românești, ci și în ță­rile slave sud‑dunărene aflate sub stăpânire otomană. Mai târziu, în special în timpul domniei Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu și al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul au fost tipărite multe cărți și pentru creștinii din Orientul Mijlociu aflați sub aceeași stăpânire otomană. De altfel, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, cu acceptul voievodului, a donat și o tipografie Patriarhului Antiohiei, instalată la Alep. Toate acestea au fost de un real folos popoarelor respective în păstrarea limbii, a identității și culturii lor în timpurile ocupației otomane.

Până în 1989 exista un control al statului asupra tipăriturilor, atât cantitativ, cât și calitativ. Anul 1990 a venit cu o libertate chiar și pentru tipar. Am găsit în publicațiile vremii mărturii ale unor ierarhi care aveau bun de tipar pentru volume de autor pe care le‑au blocat pentru a putea tipări cărți de rugăciuni și catehisme, pentru că era mare nevoie. Cum au trecut tipografiile românești de la cenzura comunistă la economia de piață?

Eu am lucrat în Administrația bisericească și înainte de 1989. La început dactilograf, secretar, redactor etc. În cadrul Sectorului cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor m‑am ocupat multă vreme de revista mitropolitană Glasul Bisericii. În vremea aceea, când urma să apară o publicație bisericească, statul român, prin intermediul Departamentului Cultelor, „lectura” lucrarea, filă cu filă, și după „o vreme” primeai sau nu aprobarea pentru publicare. „Cititorii” din cadrul Departamentului Cultelor erau foarte atenți ca nu cumva cultelesă publice materiale potrivnice conducerii de stat. Dacă lucrarea era acceptată, se putea tipări, urmând ca un număr de 10 exemplare din aceasta să fie transmis Departamentului Cultelor ca „depozit legal”. Nu existau însă probleme legate de tirajul lucrărilor. Lipsa finanțării era și atunci, ca și acum, o problemă.

Acum, la 30 de ani distanță ne „cenzurăm” singuri. Nu poți tipări orice și oricum. Este necesar să scoatem de sub tipar numai lucrări valoroase, de interes public, lucrări care să susțină misiunea Bisericii și de foarte bună calitate. Tirajele se ajustează în funcție de valoarea lucrărilor și de solicitarea pieței. Astfel spus, cenzura actuală o fac cititorii!

Tot după 1990 a venit și concurența neloială, a tipăriturilor confesionale sponsorizate și promovate agresiv în țara noastră. Cum a trecut Biserica Ortodoxă Română peste această provocare?

Toate cultele recunoscute din România până în decembrie 1989 au avut parte de aceeași „atenție” din partea statului în privința tipăriturilor. După 1990, firesc, aparițiile editoriale au fost rânduite de fiecare cult în parte, potrivit nevoilor proprii.

Cât privește noile „culte” apărute în zorii libertății, ai căror „misionari” îi întâlnim peste tot în țară, acestea, firesc, au adus cu ele și foarte mult material „misionar” tipărit. Cu certitudine, forța economică a acestora nu este deloc de neglijat. Sunt edituri religioase care își pot permite să tipărească zeci, poate chiar sute de mii de exemplare dintr‑o lucrare pe care o oferă „gratuit” celor care o acceptă. „Misionarismul” acesta agresiv nu este caracteristic sfintei noastre Biserici, Editurile Patriarhiei Române nu își întocmesc planul editorial concurențial, ci competitiv și calitativ!

Care sunt neajunsurile cu care se confruntă, în prezent, tipografiile Institutului Biblic?

Există, desigur, ca peste tot, și neajunsuri sau mai degrabă amărăciuni contemporane! Cea dintâi durere sufletească a mea, personal, este cauzată de faptul că astăzi în țara noastră nu mai există o fabrică de hârtie. Nici măcar una care să prelucreze deșeurile de hârtie. Din cauza acestui fapt toate tipografiile din România se aprovizionează cu hârtie din import, iar prețul acesteia nu poate fi negociat aproape deloc. Prin urmare, și prețul tipăriturilor este mai mare decât ar trebui!

Tiparul bisericesc reprezintă pentru Biserica Ortodoxă Română o mare chemare și o nobilă misiune culturală și spirituală deopotrivă. Prin intermediul tiparului, Biserica dăruiește, hrănește și luminează. Ea nu comercializează. Din cauza nevoilor - plata utilităților, a materialelor, a „lucrătorilor viei” -, tipăriturile bisericești au și ele un preț modic de valorificare, care reflectă de regulă aceste nevoi, dar și dorința de a merge mai departe pe drumul înaintașilor noștri tipografi care au făcut din „slăvitul meșteșug al tipăriturilor” o artă!

Ce planuri de viitor aveți la Editurile Patriarhiei Române?

Planul de viitor al Editurilor Patriarhiei Române este identic cu cel al Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, de la cărui moarte martirică comemorăm anul acesta trei veacuri, acela de a tipări numai cărți „de suflet folositoare și mântuitoare” pentru toți, punând în munca noastră râvnă, dragoste, devotament și bună credință, cu încredințarea faptului „că nu este alta mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă decât cititul cărților!”