„Noaptea vine în India“, de la nostalgie la resurecţie

O interesantă coproducţie hispano-româno-suedeză, „Noaptea vine în India“ (Anochece en la India), încă poate fi văzută pe ecrane. Pelicula, al cărei coproducător român este Strada Film, filmată parţial în România, este o subtilă dramă psihologică şi o poveste de dragoste în format de road-movie, reprezentând debutul în lungmetraj de ficţiune al spaniolului Chema Rodriguez, apreciat regizor documentarist şi scriitor de jurnale de călătorie.

Scenariul are ca bază de pornire romanul acestuia „Noaptea vine în Kathmandu“ (publicat în limba spaniolă în 2003) şi este scris de regizor împreună cu doi coscenarişti (Pablo Burgués şi David Planell), cărora (potrivit unui articol din 2012 din Cinemagia) li s-ar fi alăturat şi regizorul Cătălin Mitulescu, care între timp a dispărut de pe generic.

Dar dacă romanul este povestea unui vis neîmplinit - visul unui paralitic, fost hippiot, de a se întoarce în India, ţara în care a cunoscut marea iubire şi fericirea -, în film visul se împlineşte, dar suferă o mutaţie transfiguratoare.

O profundă dragoste şi înţelegere a omenescului, mai ales în dimensiunea demnităţii şi suferinţei, îl ajută pe Chema Rodriguez, el însuşi pasionat voiajor prin vechi civilizaţii neeuropene, să transforme călătoria nostalgică a unui mizantrop capricios şi egoist, încremenit în trecut, într-un drum cu adevărat iniţiatic.

Ricardo (alias Juan Diego, un cunoscut actor spaniol) este un fost hippiot ajuns în scaunul cu rotile în urma unei boli incurabile. Opioman din pricina durerilor, fără familie şi fără prieteni, dar şi fără Dumnezeu, în care nu crede, Ricardo este un mare nefericit, care trăieşte sufleteşte doar din amintirea marii sale iubiri consumate în India, ţară în care odinioară ducea în excursie turişti hippioţi, iar acum vrea să ajungă pentru a muri pe malul fluviului Gange. Companioana care îi face visul posibil este infirmiera şi menajera sa din România, Dana (interpretată de Clara Vodă), o femeie singuratică şi cu o voinţă de fier, ale cărei răni sufleteşti se vor devoala pe parcursul călătoriei. Pentru a-şi împlini planul, Ricardo îşi vinde apartamentul din Spania, unde ştie că nu va mai reveni, şi cumpără un microbuz la mâna a doua, cu care porneşte în lungul voiaj prin estul Europei, Turcia, Iran, Pakistan, cu destinaţia India. Dar când prietenul rugat să îi intermedieze vânzarea imobiliară refuză să-i trimită banii, Ricardo, aflat deja pe traseu, se află în marele impas de a nu-şi putea continua călătoria, fără a se mai putea întoarce acasă. Este momentul când intervine Dana, altminteri foarte reţinută faţă de neprietenosul ei pacient, căruia îi oferă sprijin financiar din propriile economii. Hotărârea este luată la Bucureşti - punct intermediar al voiajului -, unde Dana trece pe acasă - o vilă veche şi falnică, probabil moştenită - şi Ricardo are ocazia să-i cunoască familia destrămată: fostul soţ, brutal şi abuziv, faţă de violenţele căruia Ricardo, cu toată fragilitatea sa de handicapat locomotor, are curajul să intervină, şi copilul, grav retardat, internat într-o clinică de psihiatrie: sunt subiecte despre care Dana niciodată nu vorbeşte. Astfel aflăm durerosul mister al femeii: ea este nu atât un gastarbeiter, cât o fugară, care fuge de confruntarea cu propriul destin; ca şi Ricardo, de altfel, care - vom afla - plănuieşte să-şi curme viaţa cu ajutorul unei asociaţii de sinucideri asistate. În Bucureşti, între cei doi deznădăjduiţi, care altminteri abia dacă îşi vorbesc, se stabileşte o anumită solidaritate şi încredere mutuală, ce face posibil dificilul voiaj, şi pe care India o va transforma într-o delicată, dar fermă iubire.

La faţa locului, un grav accident rutier - pe care creştinii l-ar numi pronie divină, iar filmologii intuiţie scenaristică - face ca lui Ricardo să-i eşueze planul, punându-le ambilor la încercare curajul şi capacitatea de sacrificiu. Înainte de a înghiţi otrava, Ricardo merge împreună cu Dana la mormântul iubitei sale dintr-o zonă montană greu accesibilă. Pe şoseaua abruptă microbuzul lor se răstoarnă şi ia foc, cei doi abia scăpând vii din incendiu. Dana, cu o coastă frântă şi organele interne zdrobite în urma încercării de a opri prăbuşirea maşinii în prăpastie, este salvată cu mare greutate de Ricardo, nevoit să se târască în mâini ca să o scoată din flăcări. Cei doi agonizează timp de câteva zile în arşiţă pe şoseaua deşertică, în aşteptarea unui salvator, care nu mai soseşte. Neaşteptat, Ricardo se transformă dintr-un asistat răsfăţat într-un devotat ocrotitor. Cererea în căsătorie a Danei, pronunţată mai mult simbolic de acesta, capătă sens prin deturnarea ascensională a două destine personale, aflate până atunci, spiritualmente, în cădere liberă.

Iar „mama India“, fără exotisme, ashramuri şi opiacee, îşi descoperă, din perspectiva lui Chema Rodriguez, acea vocaţie soteriologică mult visată cândva de hippioţi.