Nobleţea învăţăturii

Început de an şcolar. Emoţii atât pentru părinţi, cât mai ales pentru copii. O mare de uniforme albastre îţi învăluie privirea. Cei mici se dezlipesc cu greu de lângă părinţi şi cu sfială intră în clase. O floare pe banca fiecărui copil care a poposit în clasa I. La capătul băncii, două cărţi: Abecedarul şi Aritmetica. Întâlnirea cu doamna învăţătoare. Aşa am trăit prima zi de şcoală din viaţa mea.

Astăzi lucrurile s-au mai schimbat. Ce a rămas la fel este sufletul de copil care te cheamă, parcă fără cuvinte, să-l ajuţi să desluşească ceva din tainele cărţii şi, odată cu ea, din tainele vieţii. Cu totul altfel se vede şcoala prin ochii elevului de gimnaziu şi mai cu seamă de liceu. Altele sunt aici standardele, pretenţiile şi modul în care se gândeşte cotidianul. Pe cei mai mari îi aşteaptă bacalaureatul, un examen care vara ce tocmai a trecut a fost printre cele mai dificile din anii de după 1989. Dacă ar fi să ne întrebăm în privinţa calităţii şi importanţei învăţământului în ultimele două decenii, am observa că s-a pierdut mult. Profesori ţinuţi pe salarii de mizerie, lipsa unor proiecte educaţionale coerente ne-au făcut să credem că şcoala este ceva fără greutate în devenirea noastră, a tuturor. Iar când modelele pentru majoritatea tinerilor sunt starletele, fotbaliştii sau miliardarii de carton, nu ne mai miră rezultatele slabe de la evaluările anuale. Cărturarii, intelectualii par a fi ieşit de mult de pe scena celor care dădeau tonul în peisajul cultural al societăţii româneşti. În starea aceasta, tovărăşia cărţilor pe care ne-o propune şcoala, acum, la început de an, să fie ceva desuet? Nu. Întotdeauna studiul cărţii a îmbunătăţit sufletul celui care a îndrăgit-o şi l-a împrietenit cu înţelepciunea. Cartea te învaţă în primul rând limpezimea gândirii şi frumuseţea expresiei. Or, subţirimea gândului, complexitatea lui reprezintă o valoare tot mai rar întâlnită în zilele noastre. Dacă vrei să fii cu adevărat original astăzi, investeşte în formarea ta culturală şi spirituală. Ştiu, e un fel de a merge împotriva curentului, dar numai cine are puterea să se smulgă din făgaşul pe care alunecă majoritatea va avea de câştigat. Înţelepciunea dobândită prin studiu este haina neînvechită pe care o îmbraci şi o porţi cu tine permanent şi care mereu îţi oferă comori vechi şi noi. În ultimul secol, aristocraţia sângelui s-a schimbat cu aristocraţia pregătirii intelectuale, şi astăzi nimic nu pare a conferi omului nobleţe decât cultura pe care o posedă. E adevărat, n-o ducem deloc roz, material vorbind. Nu e comod şi nici normal să fii sărac. Dar dacă sărăcia, lipsa materială sunt ceva cu care parcă ne-am obişnuit, lipsa interesului pentru carte, pentru studiu, e una care ne face să pierdem cu adevărat forţa reală, cea care ţine de resorturile spirituale ale fiinţei noastre. Când toate sunt atât de nesigure astăzi, când grijile pe care le socoteam alungate revin cu forţă de bumerang, când proiectele par a nu mai avea nici o valoare, investiţia în educaţie este una care aduce beneficii sigure. Prostia este - spunea cândva Dostoievski - cea mai mare nenorocire a oamenilor. Cel care reuşeşte să-şi controleze şi edifice pe cât posibil viaţa nu va avea surpriza iluzionărilor, a căderilor neaşteptate. E perfect adevărat, un om neinstruit, un popor ţinut în mediocritate este uşor de păcălit, de manipulat. Omul cultivat se alimentează din încredere şi linişte, din luciditate şi credinţă. El nu este o sursă de erori şi trăieşte netrucat intimitatea sa adâncă. Biserica a atras la ea cu bucurie inteligenţele şi pe cei învăţaţi, permiţând şi încurajând îndrăzneala cugetării cu o singură condiţie: păstrarea credinţei. Pentru că treptele cunoaşterii, urcate fără o aprofundare a credinţei duc în final la mândrie şi distrugerea proprie.