„Nu trageţi în pianist“!

Scandalul izbucnit în urma sfârşitului dramatic al pacientului din Slatina, plimbat între secţiile spitalului judeţean până a sucombat, a inundat paginile ziarelor şi micile ecrane. Dincolo de vinovăţia reală a unor persoane, vârtejul s-a amplificat, devenind o campanie de blamare „in corpore“ a medicilor.

Evident, nu există pădure fără uscături, şi uscăturile trebuie eliminate din sistem. Şi, fiindcă veni vorba de sistem, este cazul să recunoaştem că sistemul sanitar, cu toate pseudoreformele şi nenumăraţii miniştri postdecembrişti, se află încă într-o stare precară. Dacă sistemul caselor de sănătate a fost o idee bună, sustragerea de bani de la acestea şi direcţionarea lor spre alte capitole ale bugetului de stat, aşa cum s-a întâmplat în primii ani ai guvernării Năstase, au întârziat implementarea unor reforme reale. Anii din urmă, în care legislaţia a fost mai clară, a mai corijat câte ceva, permiţând o dotare ceva mai bună pentru unele clinici sau spitale. Pe ansamblu, lucrurile nu merg bine, deoarece banii sunt puţini şi managerii de spitale fac o continuă echilibristică, încercând să armonizeze exigenţele necesarului de medicamente, ale costurilor de întreţinere a aparaturii, a hranei bolnavilor, cu salariile personalului medico-sanitar. Indubitabil, acest an de criză nu va amplifica bugetele spitalelor, ci, dimpotrivă, le va subţia până la pragul de rupere. La aceasta se adaugă lipsa masivă de personal, medici şi cadre medii, care migrează constant spre zone geografice unde întâlnesc o dotare mai bună, un salariu decent şi, mai ales, un respect deosebit pentru profesiunea medicală. Referitor la cel din urmă aspect, am fost neplăcut impresionat de maniera pripită în care oficialii Ministerului Sănătăţii au anchetat cele întâmplate la Slatina, unde mai multe persoane au fost concediate înainte de a se pronunţa reprezentanţii Justiţiei şi ai Colegiului Medicilor. Aşa cum s-a procedat, exista şansa ca unii dintre cei acuzaţi să-şi dovedească în instanţă nevinovăţia şi să pună ministerul în situaţia jenantă de a-i reprimi în sistem, plătindu-le şi daune morale. Ca un cunoscător al calităţii echipelor care lucrează în unităţile de primire urgenţă din Iaşi, nu pot să nu constat gradul de încărcare excesiv cu pacienţi veniţi în urgenţă şi stresul continuu în care lucrează aceşti oameni, în majoritate tineri. În urma tentativei de linşaj mediatic din ultimele zile, mulţi şi-au exprimat dorinţa de a pleca să profeseze într-o ambianţă mai civilizată. Întrucât acest lucru este perfect posibil, el trebuie împiedicat prin restabilirea, la toate palierele, a respectului pentru această nobilă profesiune şi pentru slujitorii ei. Deci: „ nu trageţi în pianişti!“.