Nunta din Cana, locul primei minuni a Domnului
La Taina Sfintei Cununii ascultăm pericopa evanghelică de la Ioan 2, 1-11 din care aflăm că prima minune săvârşită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost la nunta din Cana Galileei. Această minune este cea a prefacerii apei în vin de către Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Prin prezenţa Sa la această nuntă, El ne arată importanţa căsătoriei pentru existenţa umană şi mai ales că ceea ce a binecuvântat în Paradis binecuvântează şi în lumea noastră: legătura dintre un bărbat şi o femeie.
Mântuitorul răspunde chemării la nunta din Cana Galileei pentru a ne arăta cum trebuie să cinstim Taina Sfintei Cununii. El vine însoţit de ucenicii Săi şi de Preacurata Sa Maică la rugămintea căreia săvârşeşte prima minune chiar la această nuntă.
Prezenţa Sfintei Fecioare Maria la nunta din Cana Galileei este pentru a mijloci săvârşirea primei minuni din timpul activităţii mesianice a Domnului nostru Iisus Hristos. Înainte de a fi timpul minunilor, în Cana Galileei, la o nuntă, Mântuitorul săvârşeşte prima Sa minune, la rugămintea Maicii Sale Preasfinte.
Sfântul Chiril al Alexandriei, în Comentariul său la Evanghelia după Ioan, ne spune că „Maica Domnului ştia înainte de toţi ucenicii Lui (Hristos) cine este El şi că, deci, poate face minunea prefacerii apei în vin. Ştia că El va asculta de rugămintea ei, exprimată indirect, într-un mod delicat, prin arătarea trebuinţei de vin pentru ospăţ. De aceea cere slujitorilor să facă tot ce le va cere El”.
Legat de minunea propriu-zisă, marele părinte alexandrin precizează: „Slujitorii împlinesc porunca (Domnului Iisus Hristos), iar apa se preface printr-o putere negrăită în vin. A preface lucrurile contrar legilor obişnuite e semnul Celui ce e mai presus de legi. E semnul puterii Celui care a făcut lumea din nimic, arătând şi în aceasta că e superior legilor ce domnesc în creaţie, legi pe care El le-a dat. A preface lucrurile contrar legilor lor e egal cu a le face din nou”.
Minunea săvârşită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos la nunta din Cana Galileei ne arată că Dumnezeu binecuvântează unirea dintre un bărbat şi o femeie prin Taina Sfintei Cununii şi că Maica Domnului este ocrotitoarea familiei creştine pentru care mijloceşte înaintea Fiului ei Dumnezeiesc să revarse peste soţii credincioşi toate binefacerile promise în rugăciunile de la slujba Nunţii.