O călătorie printre sfinţi

Cu toţii am auzit de pelerinaje, ba chiar am şi participat, devenind tovarăşi de drum cu Dumnezeu Pelerinul, Care neîncetat îl caută pe om ca să-i descopere frumuseţile nepieritoare ce i le-a pregătit. Aşadar, mergem în pelerinaj să căutăm frumuseţi care să ne încânte ochiul şi sufletul şi să ne hrănim duhovniceşte cu ele. Vă propun astăzi să călătorim nu departe, chiar la o zvârlitură de băţ, după cum ar glăsui o veche zicală din bătrâna Moldovă. De la Suceava se urcă spre nord, se trece prin vama Siret, obiectivul fiind strălucitul oraş Kiev, capitala Ucrainei. După Siret, aşadar, te afli într-o altă ţară. Chiar o fi alta!? E altă ţară, şi totuşi încă nu e! Nu chiar de la graniţă. Am parcurs de mai multe ori acest drum. Prima mea călătorie în Ucraina a fost determinată de întocmirea unei lucrări despre marele mitropolit al Bucovinei, Visarion Puiu. Aşadar, cum treci vama Siret priveşti în zare pe geamul maşinii şi vezi colbul învârtejit al drumului că seamănă cu cel de acasă; şi vântul pare şugubăţ tot ca la noi, ba chiar şi colnicul, tot la fel este. Codrii Cosminului se odihnesc înmărmuriţi între veacuri, amintind pelerinilor români că odinioară au fost fraţi. Trezit ca dintr-o vrajă, realizezi că deja ai trecut graniţa, că eşti în Ucraina, deşi până la Nistru străbaţi un vechi teritoriu românesc. Facem două popasuri: unul la voievodala Cetate a Hotinului, iar celălalt în fosta capitală a Bucovinei, Cernăuţi, care "încurcă" drumul călătorului cu cel puţin două obiective: Catedrala oraşului şi maiestuosul Palat mitropolitan, cândva reşedinţa mitropoliţilor bucovineni, care aduce din trecut frumuseţea Bisericii lui Hristos din aceste binecuvântate ţinuturi. Grandioasa Reşedinţă mitropolitană reprezintă un adevărat giuvaier de arhitectură monumentală, fiind cea mai maiestuoasă clădire de acest gen din sud-estul Europei. Fiind naţionalizată, clădirea găzduieşte astăzi Universitatea de Stat din Cernăuţi. Păşind pe urmele lui Visarion Puiu la Cernăuţi, i-am dat dreptate când afirma că de multe ori a avut sentimentul însingurării şi înstrăinării. Din mila Domnului încă mai sunt români adevăraţi în vechea capitală a Bucovinei, dar şi în satele din împrejurimi. Doar ei şi puţine edificii amintesc pelerinului că aici este un petic de pământ românesc pribeag.

Purtând reşedinţa Bucovinei în suflet am purces mai departe. La un moment dat şoferul opreşte autocarul, iar ghidul ne spune: "aici a fost cândva graniţa". Priveam cele două maluri ale Nistrului şi parcă, în câteva clipe, s-a depănat în mintea mea o istorie tulburătoare şi înlăcrimată. Era istoria dulcii noastre Bucovine, despre care Eminescu spunea: "Bucovina este pământ sfânt, a cărui apărare ne-au costat râuri de sânge, veacuri de muncă, toată inteligenţa noastră trecută, toate mişcările cele mai sfinte ale inimii noastre". Către seară intrăm în cetatea cea cu multe biserici, scăldată de apele cele învolburate ale Niprului. Prin edificiile culturale, administrative, ordinea din oraş, capitala Ucrainei a făcut o impresie bună, realizând chiar o notă discordantă cu drumul oarecum anost ce l-am parcurs. După ce ne-am cazat, am mers să ne închinăm la cea mai veche mănăstire de pe teritoriul Ucrainei, dar şi al fostului imperiu rus, Mănăstirea Pecerska, devenită între timp monument UNESCO. Chinovia are pentru noi, românii, un dar nepreţuit. Într-una din bisericile mari se află moaştele marelui ierarh şi cărturar român Sfântul Petru Movilă, cel care a pus bazele vestitei Academii Teologice din Lavra Pecerska şi care a stat în fruntea Mitropoliei Kievului 15 ani (1631-1646). În timpul ultimului război mondial, biserica a fost bombardată, iar moaştele lui, precum şi cele ale altor ierarhi înmormântaţi acolo au fost amestecate cu pământul. Evlavioşii monahi le-au strâns şi le-au aşezat pe toate la loc de cinste într-un fel de baptisteriu aflat în incinta bisericii respective, refăcută după 1990. Vestita şcoală teologică de la Kiev a fost urmată de mari personalităţi ale istoriei bisericii noastre: episcopul Melchisedec Ştefănescu, mitropolitul Visarion Puiu şi patriarhul Nicodim Munteanu. A doua zi, după dumnezeiasca Liturghie, am coborât în peşteri să ne întâlnim cu marii Cuvioşi Antonie şi Teodosie, întemeietorii vestitei lavre la anul 1074, dimpreună cu întreaga ceată de sfinţi hăruiţi de Dumnezeu cu darul neputrezirii. Faima despre nevoinţele trupeşti, despre smerenia, blândeţile şi binefacerile călugărilor de aici s-a răspândit de timpuriu pretutindeni. Patericul lavrei, care cuprinde icoane mişcătoare din viaţa părinţilor Pecerskăi din veacurile XI-XIII, este grăitor în această privinţă. Aşadar, o călătorie printre sfinţi. Să te întâlneşti în cam două ore cu aproximativ 120 de sfinte moaşte întregi în peşterile numite "apropiate" şi "îndepărtate" ale cunoscutei chinovii ucrainene reprezintă, cred, o binecuvântare de la Dumnezeu, dar şi o performanţă. Arareori reuşeşti ca în câteva zeci de minute să te închini, să vorbeşti, să iei binecuvântare de la atâţia sfinţi, ale căror trupuri neputrezite stau cuminţi în sicrie aşteptând să dăruiască închinătorilor milă, iubire şi pace. Dar tradiţia locului spune că în chiliile subpământene, devenite locaşuri cereşti, ar fi cu mult mai mulţi sfinţi ascunşi prin ziduri, tăinuiţi de Dumnezeu. Coborând în peşterile Pecerskăi, te înalţi către locaşurile sfinţilor şi cutreieri prin lumea lor dumnezeiască. Şi ce frumos, ce înălţător este să călătoreşti printre sfinţi!