O carte de muzică bisericească - proiect liturgic, cultural și filantropic al Episcopului Nifon al Dunării de Jos

Fapt definitoriu, ce dove­deș­te până astăzi profunda implicare a ierarhului Nifon Niculescu (1860-1923) în sfera muzicii bisericești, a fost proiectul alcătuirii și tipăririi unui volum de referință intitulat Carte de Musică Bisericescă pe psaltichie şi pe note liniare pentru trei voci (1902). Lucrarea, practică și foarte necesară la vremea respectivă, s-a tipărit cu suportul financiar oferit de ctitorul- fi­lantrop Iorgu Dumitrescu-Răcari (1851-1934) și constituia, deopotrivă, un proiect liturgic, cultural și filantropic, întrucât avea să fie dăruită școlilor și aproape tuturor mănăstirilor și bisericilor de parohie din sate și orașe.

Acest volum însumează 408 pagini și are o bogată tablă de materii ce cuprinde, mai întâi, sinteze despre arta religioasă, muzica bisericească în genere, muzica la evrei, la greci și în Biserica primară, trecându-se apoi prin etapele principale ale dezvoltării muzicii biseri­cești în Răsăritul creș­tin. Din acest demers, bine­în­­­țeles, nu lipsesc mențiu­nile legate de figuri-reper ale istoriei muzicii bise­ricești orientale, cum ar fi Sfântul Ioan Damaschin în secolul al VIII-lea, Sfântul Ioan Cucuzel la cumpăna veacurilor XIII-XIV, ori Mitropolitul Chrysanth de Prusa (1770-1840) și alți reformatori ai muzicii psaltice din secolul al XIX-lea.

Desigur, autorul se concentrează în expunerea sa mai ales pe evoluția muzicii psaltice la noi, cu marii protopsalți și compozitori din spațiul românesc: Macarie Ieromonahul (1770/1780-1836), Anton Pann (1796-1854), Ștefanache Popescu (1824-1911), incluzând și pe îndrumătorul său de strană, Teodor Geor­gescu (1824-1880), protopsaltul de la care deprinsese el însuși, temeinic, cântarea bisericească. Între rândurile cu date biografice ale celor men­țio­nați, autorul cărții de muzică a avut grijă să insereze și portrete, ori, după caz, icoane ale compozitorilor-pro­topsalți, realizate cu talent și, foarte posibil, special pentru filele acestei cărți, de către preotul pictor Vasile Damian, acesta asociind semnăturii lăsate pe picturi anul 1902, când a și fost publicată lucrarea.

După schițarea istoriei și evoluției muzicii bisericești, care ocupă primele 80 de pagini ale cărții, urmează un alt text în care autorul concentrează teoria muzicii psaltice, după care se continuă, efectiv, cu partiturile cântărilor „pe psaltichie pentru Sfânta Liturghie și pentru celelalte servicii divine” (pp. 97-224). Apoi, după un popas cu text istoric și teore­tic despre „punctele de deosebire între muzica orientală și cea occidentală”, volumul continuă cu expunerea părții a II-a, unde sunt cuprinse „cântări bisericesci corale pe note liniare pentru 3 voci din Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur și pentru celelalte servicii divine” (pp. 241-396).

Astăzi, exceptând partea de istorie și teorie a muzicii psaltice, ca și conținut al cântărilor bisericești, cărții de muzică a Episcopului Nifon Ploeșteanu i-ar corespunde, destul de mult, inclusiv în privința utilității, cartea pe dublă notație întrebuințată intens la strană, numită Cântările Sfintei Liturghii și alte cântări bise­ricești (CSL), publicată și distribuită în tiraje mari de Patriarhia Română, mai ales între anii 1990 și 2001.

 Grija și eforturile pentru apariția lucrării de la 1902 au fost considerabile, atât din partea autorului, cât și a celui care a susținut financiar tipărirea. Pentru o calitate cât mai înaltă a lucrării, aceasta a fost publicată sub egida Tipografiei Cărților Bisericești, apelân­du-se și la tehnica în domeniu de la Viena. Deși au trecut peste 120 de ani de la ediția princeps, estetica neumelor, policromia și grafica de calitate îmbogă­țesc conținutul cărții și impresionează până în prezent, când o carte asemănătoare încă presupune timp și un efort susținut pentru publicare, din partea autorului, a redactorilor și a editorului.

Un fel de notă explicativă, așe­zată la finalul partiturilor psaltice, redă ceva din eforturile „de facere” a cărții: „Cu toată dorința și grija ce am avut, ca aceste cântări puse pe psaltichie să fie tipărite absolut fără nici o eroare, totuși n-am reușit pe deplin; căci pe de-o parte imprimându-se caracterele musicale în două culori - negru și roșu -, a trebuit ca cele cu negru să se culeagă în pagini separate [...], care pagini suprapunându-se [...], s-a întâmplat ca unele semne cu roșu să nu cadă exact pe notele unde erau destinate; iar pe de altă parte, când se îndreptau unele greșeli semnalate la ultima corectură - fiind o mulțime de semne pe aceeași pagină - se scăpau din nebăgare de seamă alte semne; și astfel fără voia mea sau a tipografiei, care ne-am dat destulă osteneală, s-au strecurat, pe alocurea, câteva greșeli de puțină importanță [...] Îmi place a crede că cei cunoscători, care știu cât de anevoioasă este o astfel de tipăritură, vor îndrepta cu bunăvoință erorile găsite [...]; și având în vedere marele serviciu ce am adus sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române prin publicarea acestei opere unice în felul ei, mă vor trata cu indulgență”.

Înainte de prefață, ierarhul-autor lasă mărturie gândul său de recu­noș­tință față de Biserică, prin următoarele cuvinte de la începutul lucrării: „Sfântului Sinod al Sfintei noastre Biserici autocefale Ortodoxe Române, dedic această modestă lucrare, ca oma­­giu de respect, supunere și devo­tament”.

Întreg tirajul de 10.000 de exemplare ale acestei cărți a fost difuzat gratuit în multe zone ale Munteniei și Moldovei și poate chiar și în Ardeal, întrucât lucrarea cuprinde și partituri scrise pe notație occidentală. Mai poate fi de presupus că la vremea respectivă demersul acesta avea în vedere inclusiv o contribuție la consolidarea viitoarei unități naționale. Miile de exemplare sunt însoţite de o prefață lămuritoare în finalul căreia se precizează că volumul va fi „împărțit în darul tuturor preoţilor, cântăreţilor, învăţătorilor şi seminariştilor, spre vecinică pomenire a smereniei mele, care m-am ocupat multă vreme cu întocmirea ei, cum şi a d-lui Iorgu Dumitrescu, care a cheltuit spre a se tipări”.

Proiectul scrierii și tipăririi acestei cărți este unul al unității dintre liturghie, cultură și filantropie, întrucât conține imnuri liturgice de rugăciune; apoi, fiind o carte bine realizată, este un autentic produs cultural și de cult; și, în ce privește partea filantropică a proiectului, este de accentuat faptul că volumul a fost dăruit, iar nu vândut, acest lucru fiind un act de mare generozitate, o pildă de milostenie care până astăzi nu rămâne ușor de împlinit. De aceea este important să nu fie uitate cele din urmă cuvinte din prefața cărții, care ne amintesc că lucrarea a fost întocmită și „spre veșnică pomenire” a ierarhului-autor care a ostenit îndelung la alcătuirea ei, precum și a filantropului care a tipărit-o, cheltuind, cu sigu­ranță, o sumă de bani foarte mare, pe care puține persoane particulare erau dispuse să o ofere. Comparând cu tipăriturile asemănătoare de astăzi și actualizând valoarea banilor, cel mai probabil costurile acestui proiect ar corespunde în prezent unei sume cuprinse între 150.000 și 200.000 de euro.

În final, avem gândul că toți cei care au cântat ani de-a rândul după cartea arhiereului Nifon la stranele lăcașurilor din multe părți ale țării au făcut-o însuflețiți de cuvintele Psalmistului David, care sunt și mottoul de început al cărții: „Laudă, suflete al meu, pe Domnul. Lău­da-voi pe Domnul în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi trăi” (Psalmii 145, 1-2).