O carte manifest

Despre Episcopul Vasile Flueraș (1948‑2021) nu se poate scrie altfel decât cu multă duioșie. Om al rugăciunii, dragostei și blândeții, a rămas în inimile celor care l‑au cunoscut datorită firescului cu care reușea să întrupeze aceste virtuți în propria viaţă. Volume precum „Surâsul bucuriei veşnice: in memoriam Episcop Vasile Flueraş (1948‑2021)” (Editura Renașterea, Cluj‑Napoca, 2026), care continuă un demers inițiat de arhim. dr. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, și ucenic al celui evocat, vin să aducă prețioase mărturii în acest sens. Primul volum din serie a fost: „Iubirea ta mi te‑a făcut minune… In memoriam Episcop Vasile Flueraș (1948‑2021)”, Editura Renașterea, Cluj‑Napoca, 2025.

Apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei al Clujului, volumul se dorește unul menit a oferi ecouri cu privire la cel dintâi demers omagial dedicat marelui ierarh. El aduce în atenție trăsăturile care‑i împodobesc profilul moral, oferind totodată publicului un text ușor de citit și atractiv sub aspectul conținutului și al mesajului. După cum ține să remarce părintele coordonator în cuvântul introductiv (pp. 11‑14): „Nenumărate lucruri frumoase se leagă de slujirea sa. Cei care au meditat la viața clericului, a preotului, spun că un tânăr, un om care râvnește să facă slujba lui Dumnezeu, trebuie să aibă o viață sfântă, de asemenea, cunoștințe teologice, precum și experiență. Desigur, până la dobândirea cunoștințelor, acestea se pot suplini cu viața sfântă, iar până la căpătarea experienței, aceasta poate fi suplinită de cunoștințele acumulate în timpul facultății. De asemenea, mai important decât să fii un mare orator sau un mare cântăreț este să fii un om cu viață sfântă. Preasfințitul Vasile a fost, prin excelență, un om cu viață sfântă - la care s‑au adăugat cu prisosință celelalte -, prin care i‑a covârșit și cucerit pe foarte mulți. Acest lucru s‑a întâmplat de‑a lungul timpului, până la trecerea sa în veșnicie, de aceea cred că este firesc ca, din când în când, să ne adunăm și să‑l pomenim, împlinind cuvântul Sfântului Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, în capitolul 13, versetul 7, care i se potrivește întru totul Preasfințitului Vasile: «Aduceți‑vă aminte de mai‑marii voștri, care v‑au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare‑aminte cum și‑au încheiat viața și urmați‑le credința»”.

La rândul său, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul aduce o prețioasă mărturie cu privire la modul în care rugăciunea pentru sufletul său îi ajută pe cei care i‑o dăruiesc: „Noi ne rugăm pentru odihna sufletului Preasfințitului Episcop Vasile, deși el nu are nevoie de rugăciunile noastre, fiindcă sunt convins că sufletul lui este lângă Cel pe care L‑a iubit și L‑a slujit toată viața sa. Totuși, noi ne‑am rugat și ne vom ruga în continuare, așa cum făceau și credincioșii Sfântului Ioan Maximovici. Și anume, am citit că Sfântului Ioan i se făceau mereu parastase la mormânt de către credincioșii care aveau tot felul de probleme. Aceștia nu mergeau să se roage să le rezolve problemele, ci îi făceau câte un parastas sau trisaghion, iar Sfântul Ioan Maximovici, care încă nu fusese canonizat, îi ajuta, toate problemele lor rezolvându‑se” (p. 15).

Mărturiile lor sunt urmate de cele ale lect. univ. dr. Diana Moțoc (pp. 24‑39), ale dr. Paul‑Ersilian Roșca (pp. 46‑54), ale Înaltpreasfințitului Părinte Andrei (pp. 55‑66), ale părinților Ioan Cojanu, proaspăt adormit şi el în Domnul (pp. 76‑84), Gheorghe Șantă (p. 85), Marius Avram (pp. 92‑96), Vlad Tudoran (p. 97), Petru Buta (pp. 98‑100), cea a monahiei Ecaterina (p. 101‑102) și multe altele aidoma lor. Am lăsat la final un pasaj amuzant, dar mustind de sens și de mesaj, amintit de părintele Ioan Chirilă: „Preasfințitul Vasile a fost, într‑adevăr, un om care i‑a iubit pe toți. Spre destindere, am să spun că era o «școală de muzică» în Mănăștur, a părintelui Ungur și a Preasfințitului Vasile, a căror lecție principală era «Iepurașul țup‑țup‑țup în pădure face zdup!», cu alte cuvinte, cântau perfect! Îi făcea plăcere să se smerească și îi era drag și de faptul că îi lipsea această calitate, dar nu și pentru alții. Înainte, aveam o rânduială la catedrală: cel care era de rând trebuia să facă Proscomidia și pomenirea, iar Utrenia o făcea cel care tocmai ieșise din săptămâna de spovedit. Venind într‑o duminică dimineață, l‑am găsit pe Preasfințitul parcă puțin alertat. Întrebându‑l ce e, mi‑a spus: «Iar vine părintele Brie și mă claxonează toată Utrenia». Îi era teamă doar de această întristare pe care o producea celor din jur, el neavând astfel de probleme. Eu i‑am răspuns: «Lasă, mulțumește lui Dumnezeu că nu ți‑a dat glas, că cine știe ce mai ajungeai!» După câteva săptămâni a ajuns episcop! Era mare datorită acestui mod extraordinar și copilăresc în care știa să se micșoreze și să se pogoare sub crucea multora, așa cum spuneam recent la slujba de Liturghie la care am făcut parastas de ziua sa” (pp. 21‑22).

Volum-document, „Surâsul bucuriei veşnice: in memoriam Episcop Vasile Flueraş (1948‑2021)”, apărut la Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului în anul 2026, se constituie într‑un text suav, menit a ne readuce în prim-plan pe retina inimii chipul plin de lumină și dragoste al unui mare ierarh și sfânt al timpurilor noastre. Veșnică să‑i fie pomenirea!