O elevă româncă a urcat pe podium la Arpino, Italia
Elevii români au urcat pe podium la cea de-a XXXIII-a ediţie a Olimpiadei internaţionale de limbă şi literatură latină Certamen Ciceronianum Arpinas, care s-a desfăşurat în perioada 10-12 mai, la Arpino (Italia), informează Agerpres. Eleva Ileana-Gabriela Popescu, clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari“ din Râmnicu Vâlcea, a obţinut premiul al III-lea la această competiţie care s-a desfăşurat în localitatea în care s-a născut poetul latin Cicero. Au participat 193 de concurenţi, elevi de liceu în ani terminali, din peste 15 ţări europene. România a participat cu un lot compus din patru elevi, selecţionaţi la nivel naţional, printr-un concurs de baraj, de către profesorii universitari Theodor Georgescu şi Cezar Tabarcea, de la Universitatea Bucureşti, care au însoţit echipa României. Din lotul ţării noastre au mai făcut parte Bianca Elena Radu (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu“ din Buzău, prof. Eugenia Hristache), Oana Bujor (clasa a XI-a) şi Alexandra Georgiana Vîrlan (clasa a XII-a), ambele de la Colegiul Naţional „Gh. Vrânceanu“ din Bacău (prof. Florentina Neculau). Concursul a presupus traducerea şi comentarea unui pasaj extras din opera lui Cicero, care poate avea caracter oratoric sau filosofic, cu accent pe moral-politică, pe filosofia culturii sau a istoriei.