Pentru Andreea Elena Olaru, 24 de ani, lipsa vederii nu reprezintă o tragedie și nici o neputință, ci realitatea în care s-a născut, trăit şi format. Cu ajutorul tehnologiei citește sute de pagini pentru examene şi îşi cultivă cea mai mare pasiune - lectura. A absolvit anul acesta Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Dumitru Stăniloae” din Iași ca şefă de promoţie la specializarea Asistență Socială și vorbește despre credință, educație și viitor cu o siguranţă care te liniștește, în ciuda zgomotului asurzitor în care se pierd vieţile noastre zilnice. Aminteşte cu un deosebit respect despre profesorii care i-au influenţat parcursul academic, atinge, tangenţial, şi prejudecățile de care s-a lovit în viaţă, dar mai ales pune accentul pe lecţiile pe care le-a învăţat de la viaţă și i-au dat puterea de a merge mai departe.
Familia creştină, reper şi model pentru tineretul contemporan
La a opta sa ediţie, Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi (ITO) revine după 10 ani în capitala României, de data aceasta organizatori şi gazde fiind Arhiepiscopia Bucureştilor în colaborare cu Patriarhia Română. Aproximativ 2.400 de tineri sunt aşteptaţi să se bucure timp de patru zile (31 august - 3 septembrie) de evenimentele pregătite de organizatori. Tema ITO Bucureşti 2026 este: Tinerii, familia şi viaţa în Hristos. Rugăciunea împreună în Catedrala Naţională, participarea la conferinţele care se vor ţine pe parcursul ITO, atelierele unde se vor discuta aspecte din viaţa tinerilor, provocările societăţii contemporane pentru ei, concertul de muzică, toate vor crea legături puternice şi prietenii de neuitat pentru participanţii la această ediţie a ITO. Interviul cu părintele arhidiacon Eugen Maftei, consilier eparhial la Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, ne prezintă detalii legate de ITO Bucureşti 2026.
Ce înseamnă pentru București și pentru Arhiepiscopia Bucureștilor organizarea ITO 2026?
Aș zice că Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși este, întâi de toate, o mare bucurie. Este o bucurie că ITO revine la București, după 10 ani, perioadă în care această întâlnire, găzduită de alte eparhii, a devenit un eveniment foarte cunoscut și așteptat de către tineri. Desigur, Bucureștiul, capitala României, este un loc în care se organizează des evenimente de amploare, în care componenta culturală, educativă și turistică a orașului poate fi valorificată. Cu toate acestea, un eveniment de asemenea anvergură, care are o dimensiune internațională, reprezintă evident un punct de interes, dovadă și implicarea factorilor decidenți în organizarea acestuia.
Pentru Arhiepiscopia Bucureștilor, cu atât mai mult, un astfel de eveniment care adună atâția tineri, din țară și din străinătate, sub aceeași deviză a păstrării și promovării preceptelor Evangheliei, este o onoare și - aș zice - și o șansă: aceea de a valorifica tezaurul inestimabil al Bisericii, pe care acești tineri, prin bucuria, entuziasmul și curajul specific vârstei, îl pun atât de frumos în lumină. Această întâlnire este, până la urmă, un act de mărturisire publică, o ocazie de a arăta tuturor că Biserica este vie, că tinerii se regăsesc în Biserică, acest spațiu în care pot trăi firesc și se pot exprima deplin ca persoane deschise spre comuniunea cu celălalt. Lucrul acesta este cu atât mai evident cu cât tema întâlnirii de anul acesta: Tinerii, familia și viața în Hristos, reunește trei dimensiuni esențiale: tinerețea, ca vârstă a marilor căutări și a deciziilor determinante pentru viața fiecăruia; familia, ca loc în care se cultivă credința și dragostea, și mai presus de toate, Hristos, Care le încununează pe acestea și în Care totul capătă sens.
Câți tineri participă la ITO 2026 și câți tineri voluntari sunt implicați în acest eveniment?
Conform conceptului evenimentului, ediția de anul acesta a ITO va reuni 2.400 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, atât din țară, cât și din străinătate. Dintre aceștia, aproximativ 60 de tineri sunt din Bisericile Ortodoxe surori, alți peste 200 sunt din diaspora românească, iar restul de până la 1.900 sunt din eparhiile din țară, locurile fiind distribuite în funcție de mărimea eparhiei. La acești 1.900 de tineri se adaugă 500 de voluntari, care îi vor primi și însoți pe participanți pe toată durata evenimentului și care vor fi - am putea spune - veriga de legătură între organizatori și participanți, facilitând comunicarea cu reprezentanții delegațiilor și asigurând implementarea deciziilor.
Acești voluntari fac parte din asociațiile de tineret existente în Arhiepiscopia Bucureștilor: ASCOR, ASTO, Studenți pentru viață, Tineri în acțiune! și Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale. Ei s-au pregătit intens, participând la mai multe sesiuni de formare, în care au învățat cum să comunice, cum să acționeze în diferite momente, cum să gestioneze situațiile delicate, pentru a putea răspunde cât mai prompt lucrării pe care o au de îndeplinit.
Care sunt provocările întâmpinate în organizarea unui eveniment internațional de o asemenea amploare?
Organizarea unui astfel de eveniment presupune un consum mare de energie și implică alocarea multor resurse: resursă umană, în primul rând, dar și resurse logistice, tehnice, financiare etc. De aceea există și multe provocări, mai ales de natură administrativă, operațională - să spunem -, dar și provocări legate de buna coordonare și relaționare între membrii echipei de implementare. Un astfel de eveniment trebuie pregătit în amănunt și, din acest punct de vedere, toate aspectele sunt importante, de la definirea conceptului, a tematicii pentru conferințe și ateliere de lucru, până la aspecte practice legate de cazare, masă, transport, dar și detalii, precum logo-ul, imnul întâlnirii sau kit-ul participantului. Tocmai pentru că vorbim despre un eveniment de asemenea amploare, uneori apar și lucruri neprevăzute; anumite idei așternute pe hârtie se dovedesc a fi greu de pus în practică şi atunci trebuie să regândești, să reanalizezi și să găsești alte soluții. Avantajul nostru a fost că, învățând din experiența edițiilor trecute, pregătirile au început din timp, prin întâlniri regulate, prin formarea unor echipe de lucru, mai extinse sau mai restrânse, în care s-a mizat pe expertiza specialiștilor, încât putem spune că lucrurile au decurs cum ne-am așteptat. A fost o muncă susținută, în care s-au implicat mulți oameni, cu dragoste și dedicare, din dorința de a face ca această întâlnire să fie una reușită.
Ce așteptări au organizatorii de la participanții la ITO 2026?
Evident, ca organizatori, ne-am dori, întâi de toate, ca tinerii să fie receptivi la programul pe care îl propunem. Acest program este unul destul de bogat, care încearcă să îmbine dimensiunea liturgică și duhovnicească cu dimensiunea cultural-educativă și recreativă. Pe parcursul celor patru zile ale întâlnirii, tinerii vor putea să participe la slujba de Te Deum, la Sfânta Liturghie, precum și la rugăciunile de dimineață și de seară; vor avea parte de două conferințe pe teme, credem noi, de actualitate, și anume: una despre tineri și Biserică, alta despre tineri și familie; vor avea posibilitatea să discute și să interacționeze în cadrul unor ateliere de lucru; vor putea vizita unele obiective spirituale, istorice și culturale ale orașului și vor avea parte și de un moment de relaxare, în cadrul unui concert de muzică ușoară. Sperăm ca activitățile care au fost gândite pentru acest eveniment să le stârnească interesul și să fie un prilej de îmbogățire, de apropiere și comuniune. Totodată, țin să amintesc că specificul ediției de anul acesta constă în faptul că urmărește să reunească tineri care sunt implicați în comunitățile lor, care au o anumită experiență în activitățile cu tinerii și care știu să dezvolte și să implementeze proiecte de acest fel. De aceea, ne dorim ca prezența lor la București să fie atât o încununare a lucrării lor frumoase din Biserică, dar și o oportunitate de a gândi, împreună, noi strategii de dezvoltare a programelor pentru tineri, de a dezvolta rețele de comunicare, prin care modelele de bune practici existente în unele comunități să poată fi implementate și în celelalte.
Care sunt beneficiile aduse de ITO 2026 atât Arhiepiscopiei Bucureștiului, cât și celorlalte eparhii din Patriarhia Română?
Este greu să vorbim despre niște beneficii imediate. Ca în orice lucrare de amploare, efectele vor putea fi vizibile în timp, pentru că tot ceea ce se clădește încet, cărămidă cu cărămidă, va constitui, mai târziu, temelia unui frumos edificiu. Important este, cred eu, faptul că există o consecvenţă a acestor întâlniri și că, de la o ediție la alta, se caută noi și noi mijloace, metode și strategii pentru a face ca lucrarea tinerilor în Biserică să fie tot mai rodnică. Dacă ne referim strict la Arhiepiscopia Bucureștilor, cred și sper ca această întâlnire să fie un nou punct de pornire pentru alte proiecte frumoase, sper ca tinerii din asociațiile noastre de tineret, inspirați de ideile și de dezbaterile purtate aici, să aibă o motivație suplimentară și un nou elan în dezvoltare de proiecte pentru tineri.
La nivelul întregii Biserici, dincolo de analiza nevoilor concrete ale tinerilor și de trasarea unor direcții clare de acțiune, cred că există un mare câștig, și anume că astfel de întâlniri sunt momente de reală încurajare, de reală speranță pentru tineri și de aceea cred că merită tot efortul depus de fiecare în parte.



.jpg)