Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina › Educaţie și Cultură › Lumina literară şi artistică › POEZIE: Alexandru Petria

POEZIE: Alexandru Petria

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Data: 03 Septembrie 2026

acasă

ce-o să-I spui lui Dumnezeu
când Îl întâlnești?
că ai iubit banii și casa,
și mașina, și vacanțele în Argentina?
sau că ai fost cineva care-și concedia angajații,
la primele probleme financiare,
numai să nu scadă profitul?
ce-o să zică?
că ai fost un dobitoc? chit că ai donat bani bisericilor.
ce-o să-I spui lui Dumnezeu,
dacă n-ai fost în stare
să-ți iubești cu adevărat șatenele și brunetele?
dar când ai împărțit sentințele
în sala de judecată
după voința politicienilor?
ce-o să-I spui lui Dumnezeu
când ai vindecat bolnavii după cum te plăteau?
ce-o să-I spui lui Dumnezeu
fiindcă ți-a fost frică să lupți pentru libertate?
că ai preferat războiul, numai să-ți meargă bine?
nimic, probabil.
îți vei întinde degetele să pipăi
și printre ele
aerul e plin de viața pe care ai lăsat-o să se ducă.
Dumnezeu o să tacă, poate.
tăcerea va fi lucrul
cu care ești singur acasă

marea nu ne mai recunoaște

uneori ai impresia că marea înoată
să nu ne mai vadă,
ne lasă peștii să-i prăjim,
parcă ne-ar plăti ca să scape.
dacă judeci cinstit,
de ce să vrea să mai lâncezească în același tablou?
n-are nimic să demonstreze,
iar noi ne-am împrăștiat măsura.
rămânem cu stomacul asigurat și cerul gol.
într-o zi o să căutăm marea
să ne aprindă o lumânare

ce-au furat

când se supără timpul din ceasul de la mână,
nu-i știi limba să-l îmbunezi,
iar când o pricepi
nu-ți mai folosește la nimic,
atunci se supără și apa
care-ți uscă limba și mațele,
fiecare are impresia că îi aparține
ceasul de la mână,
ca furculițele sau proteza dentară;
ne credem proprietari
până când o cheie
nu se mai potrivește la nici o ușă
și rămânem în prag,
niște hoți care nu-și mai amintesc ce-au furat

vezi toate ›Alte articole din Lumina literară şi artistică
TOP 6 Lumina literară şi artistică