Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
17 Sep, 2026
POEZIE: Magda Isanos
Echinox
Acum cea mai înaltă zi
a echinoxului se trezi.
Aur era și miere-n toate cele;
pe fundul florilor grele
adormeau bondarii, albinele,
arborii își uitau rădăcinile,
clătinându-se-n ceru-nsorit
și-n apele c-un suflet liniștit.
Nu se ridică dimineață din văi
ceață primăverii dintăi.
Lumina biruise-n mii de feluri;
în spic, în maci și-n bobul de nectar
erau atinse minunate țeluri,
și umbră nu cădea pe minutar.
Câteodată, paseri obosite
de-o lungă zi
adormeau printre frunze-aurite.
Puteam auzi
clopote de la mari depărtări...
Albastre flori și proaspete mirări
nu mai creșteau în lume nicăieri.
În lac, fugeau undele circulare,
zburau păpădii ușoare -
și totul cunoștea acuma cea
mai naltă culme pân-a nu cădea
spre toamnă și-amurgire...
S-alegeau semințele sub coaja subțire
și încă verde-a fructelor. Apoi
despletitele ploi
străbăteau ținutul dansând
în sunetul tobelor și timbalelor;
era vremea taclalelor
lângă vetrele bine-aburind...
Ci pururi înăuntrul nostru trăiau
zilele-acelea de vară; sunau
clopotele, lumina, mierea și aurul.
Sfântul Gheorghe ucide în icoană balaurul,
și noi ne gândeam:
iarna la fel va fi ucisă. Beam
vinul plin de soare și închinam
pentru morți, pentru Lari și Mani.
Cel puțin de n-ar trece pe râu-nghețat dușmani,
de-ar ploua la vreme...
Și-ascultam cum geme
furtuna!
Femeile se ridicau-atunci câte una
și stingeau lumânările.
Doamne, fii în inimile noastre
și la toate intrările.
.jpg)
