Cântarea mea Cântarea mea pe tine te-ncunună Cu gândurile cele mai curate Din câte-n omenire vor străbate, Pân’ soarele pe veci o să apună! Cum gândul tinde către unitate, Cu ea doar să existe
03 Sep, 2026
POEZIE: Nina Tudosă
Întâia Învățătoare
În viața-mi de școlar, lumina poartă chipul Doamnei mele,
iar mâna-i, când atinge mâna-mi, se simte ca un psalm.
Din vorba dumneaei se coc și litere, și stele
și parcă orice fugă-a mea se liniștește calm.
Când mintea-mi sare gardul pe pajiștea cu visuri,
o ridicare de sprânceană îmi face iarăși drumul drept.
Și-nvăț că rostul bun nu stă doar în caiete scrise,
ci-n felul cum ții inima și adevăru-n piept.
În șervețelul alb, cu grijă strânsă pentru mine,
se vede o blândețe ce arde ca un har,
iar mâna care pune semn de întrebare-n mine
mă-nvață să tot caut rostul, cu fruntea spre altar.
De-aceea, la biserică, eu spun în zi de sărbătoare,
și gândul mamei mele îl port în glasul meu,
că Doamna mea mă-nvață cu răbdare,
cu minte luminată și suflet slujitor lui Dumnezeu.
Doamna Învățătoare
În ceasul blând al zilei, când timpul se oprește,
o liturghie mută în gând se săvârșește.
S-a scurs un an de taină pe-al minții șevalet,
purtat de-un duh subțire, pios, discret.
Ați modelat argila spre-un veșnic arhetip
și-ați ridicat cunoașterea din trecătorul timp.
Așa a prins putere mlădița-n petricor,
cu har crescut în taină din lutul roditor.
Privind dincolo de umbre, prin caldele pupile,
ați deslușit Scriptura din nevăzute file.
O împreună-lucrare de sens și de candoare
a preschimbat silaba în rugă arzătoare.
Tăcerea dumneavoastră, suavă iasomie,
aduce-n suflet mireasma Veșniciei.
Iar nuanța predării, curată și fidelă,
a pus lumină vie pe-a minții acuarelă.
Acum, când Pronia Își urcă rodul în azur,
vă dăruim prinos de mulțumire pur.
Să vă vegheze Domnul în lină isihie,
iar Noul An vă fie cerească scară către bucurie!
.jpg)
