O mirabilă carte de memorialistică

La începutul anului 2020, Grigore Ilisei ne-a dăruit o reeditare a lucrării „Fălticeni - mon amour“, apărută prima dată în 1996 și apoi în anul 2010. Așadar, o ediție revăzută și adăugită, cu o istorie aproape sentimentală pentru care s-au ostenit cărturari cu obârșia în ținutul Fălticenilor.

După cum se amintește în primele pagini, ultima ediţie este dedicată preotului Ilie Ilisei, la 35 de ani de la marea trecere, și profesorului Paul Miron, înveșnicit în anul 2008. Cel de-al doilea este coautor al lucrării, alături de Grigore Ilisei, Ștefan Sorin Gorovei și pictorul Dan Hatmanu. Ideea acestei cărți i-a aparținut lui Paul Miron, încă din 1994.

Aflându-se în Germania, unde s-a stabilit demult, încă după cel de-al Doilea Război Mondial, și unde a urcat treptele lucrării academice, dar și ale unei deveniri de suflet, Paul Miron a avut o dorință pe care a împărtășit-o scriitorului Grigore Ilisei, căruia i-a făcut o vizită la Iași. Era un proiect pe care îl gândise în trecut, și anume acela de a scrie o carte apelând la experiența și aducerile aminte ale scriitorului ce scrie iscusit. Grigore Ilisei plecase de mult din Fălticeni. În 1996 erau deja vreo 30 de ani de când, stabilit la Iași, călătorea doar când și când către urbea de pe Șomuz, acolo unde își avea obârșia. Paul Miron era și el plecat de vreo jumătate de veac, dar nici unul, nici altul nu uitaseră tezaurul inestimabil al culturii și literaturii române, precum și al sufletelor lor păstrat în preajma ctitoriilor de la Râșca, Probota și Slatina, precum și-n lucrarea meritorie a cărturarilor zonei.

 Paul Miron, pribeag de multă vreme, își începe mărturisirile aducându-și aminte despre întâlnirile fălticinenilor, autentici sau adoptați, la Paris, prin care, în iarna depărtărilor, lăsau să răsară crinii amintirilor. Ritualul taifasului începea cu o mirare: „Cum poţi fi om de cultură fără să fii din Fălticeni?...“ Se trecea apoi la evocări comune. Parisul zgomotos se estompa în neguri, făcând loc unor imagini suave, dumbrăvi minunate, Huciul din Oprișeni, Băncuţa, „Crâşma lui Hoişie“, grădina lui Ștefănescu, unde a stat Sadoveanu, eternizată de Mihai Șerban în romanul Grădina lui Dumnezeu (1940), ori iarmarocul de Sfântul Ilie și câte altele.

Așadar, acestea erau discuțiile de altădată din Parisul pe care l-a cunoscut Paul Miron. Cum poți să uiți oamenii și momentele importante din viața ta? Este firesc oamenilor nobili să-și amintească locurile și persoanele pe care le-au întâlnit cândva, mai ales în vremea devenirii lor.

Așa s-a zămislit această carte. Cuvintele întâlnite în paginile ei sunt scrise într-un limbaj tainic al inimii care copleșește frumu­sețile literare, imaginile și figurile de stil ce trec în planul secund. Iubirea fără margini față de acest loc, după cum subliniază și titlul „Fălticeni - mon amour“, e parafrază a filmului arhicunoscut Hiroshima, dragostea mea, și îi aparține tot lui Paul Miron. Lingvist și filolog român, profesor la Universitatea Freiburg im Breisgau, Germania, călătorind prin multe locuri, a iubit mai presus decât toate Sfânta Scriptură, trudindu-se ani la rând pentru o traducere care a văzut cu nu prea mulți ani în urmă lumina tiparului. Dincolo de preocupările academice, devenind între timp un respectat profesor de nivel european, aveau să rămână la suflet cele dedicate locului său natal.

În cuvântul așezat la începutul lucrării, amintirile profesorului Ștefan Sorin Gorovei vorbesc despre urbea de altădată, dar și despre îndatorirea, conform cuvântului Sfântului Evanghelist Ioan din capitolul VI, ce ne revine de a aduna firimiturile ca să nu se piardă ceva, vorbind nu doar despre rămășițele ospățului care a săturat 5.000 de bărbați cu femeile și pruncii lor, ci și despre fărămiturile unui alt ospăț, al inimilor, pe care îl înțeleg mai ales pământenii localnici.

Evocarea acestui loc, casele de pe ulița Rădășenilor (astăzi Ion Creangă), reședința lui Sadoveanu, crâșma lui Hoișie, priveliștea maiestuoasă de pe dealul Glimeii, biserica „Adormirea“, cu parcul de altădată, monumentul Anei Botez (cunoscuta familie Botez care își doarme somnul de veci la Mănăstirea Neamț și a donat racla de argint a Sfintei Parascheva, în vremea păstoririi la Iaşi a Sfântului Mitropolit Iosif Naniescu), sunt alte amintiri de neuitat.

Fărămitura de eternitate este așadar preocuparea cărturarilor, cum puțini ne este dat să întâlnim, pentru locul considerat Florență a românilor, și ținut în care s-au adăpat din apa cea vie a sufletului românesc. Dorind parcă să împlinească testamentul lui Paul Miron, Grigore Ilisei ne-a oferit o nouă ediție. A așezat câteva texte noi care întregesc lucrarea și-i dau strălucire. Dan Hatmanu, între timp mutat la Domnul, în țara de dincolo de veac, a înnobilat ediția de față cu picturile sale.

Scrierile fălticinenilor Grigore Ilisei, Paul Miron și Ștefan Sorin Gorovei sunt un testament împlinit, o datorie față de acest loc, evocând oameni, cărturari, profesori, dar și fălticineni uitați până acum, înveșnicindu-le numele și mai ales iubirea pe care au arătat-o față de alții.

Fălticeni - mon amour“ este o preafrumoasă lecție de adu­ceri-aminte îndreptate către alții.

Va trebui să înțelegem că esențiale sunt iubirea și atenția îndreptate față de cei de lângă noi, într-o vreme în care doar propria persoană este prioritară. Autorii ce au apucat de timpuriu calea pribegiei sunt asemenea cu oameni mari ai culturii române și universale, cu ierarhi, monahi sau condeieri iscusiți care petrecând un anume timp într-o mănăstire, ori într-un loc, nu au uitat că au stat măcar puține zile acolo, nici taina și inspirația dobândite în locul respectiv. Așa sunt și scriitorii amintiți: plecați departe, chiar și dincolo de hotare, cum s-au aflat vremelnic diplomatul cărturar Grigore Ilisei şi Paul Miron, au rămas într-o permanentă legătură și contopire de suflet cu obârșia, iar cartea este mărturia unei negrăite iubiri.

Într-o discuție avută recent cu scriitorul Grigore Ilisei i-am mărturisit convingerea personală că lucrarea „Fălticeni - mon amour” se cuvine a fi așezată în casa fiecărui băștinaș... După ceasul de rugăciune și după momentele din tumultul zilei, adeseori pline de neprevăzut, va trebui să citim și chiar să recitim o pagină sau mai multe, pentru a nu uita un adevăr necontestat: „Poți să călătorești prin lumea întreagă… nici un loc nu te va fascina aidoma celui în care te-ai născut…”