O nouă specie de denigratori
La începutul lui august, ziarele noastre au anunţat pe mai multe voci, de la strident la bun-simţ, vin europenii! În august, graniţele româneşti sunt asaltate de valuri de maşini. După ce aşteaptă în şiruri lungi la vămile din vest, puhoiul lor se răsfiră în interiorul ţării. Mai ales micile orăşele şi o mare parte din sate se umplu de un freamăt nou. Vin în concedii cei care au plecat la munci în străinătate.
Doamna Doina Işfănoni, etnolog, rezumând câteva anchete făcute de colegii săi (folclorişti, antropologi), susţine că această migraţie, care a răscolit mai ales lumea satelor, începe să aducă şi lucruri bune. Multe lucruri care ţin de satul vechi (port popular, arta bucătăriei tradiţionale ş.a.) îşi recapătă preţul. Sunt luate de cei care pleacă, să le ţină de urât, acolo departe, ca să fie prezentate străinilor, care, în mare parte, le admiră şi le preţuiesc. Încet-încet, printre lucrurile noi aduse de acasă, şi lucrurile vechi încep să-şi recapete strălucirea. Apar însă, pe această cale a migrării, şi realităţi greu de înţeles. Printre aceşti români care locuiesc de fapt în două ţări apare şi o nouă specie de denigratori. Pentru ei, în România, drumurile sunt strâmbe, apa şi mâncarea otrăvite, oamenii urâţi, copiii idioţi. Şi acest discurs continuă cu o energie ciudată, care vrea să macine, să sfâşie totul. Pe lângă realităţile bune, pe care le remarcă doamna Işfănoni, apar, iată, şi unele care-ţi pun inima pe ghimpi. Când orgoliul nu ne mai lasă sufletul şi ochiul să se aplece, pierdem în mare parte frumuseţea lumii. Şi grajdul într-o rână din Ardeal sau Moldova, şi un mare bulevard din Paris sau New York au frumuseţea lor specifică. De la frumuseţea lor porneşte câte o cale spre o altă lume neaflată. Când nu avem puterea de-a ne desprinde dintr-un neaşteptat orgoliu, de cele mai multe ori denigrăm ceea ce avem în faţă şi nu înţelegem. Hermann Keyserling, filosof al culturii, în cărţile sale, vorbeşte de un fenomen asemănător, întâlnit în lungile sale călătorii. Arată cum, pornind de la asemenea opinii comune, mai ales între locuitorii comunităţilor celor mai apropiate, apar mituri denigratorii reciproce. În felul acesta, înţelegem că, printre noi, a apărut o nouă specie de denigratori. A românilor care fac tot posibilul să nu-i mai înţeleagă pe români.