Oare ce zic îngerii?

Trăim într-o societate care parcă s-a înstrăinat de propria-i fiinţă, dar ar vrea tot mai mult să-şi regăsească sensul. Suntem martorii unei generaţii care a uitat mirosul reavăn al brazdei şi, cu toate acestea, tinde parcă să-şi amintească de adierea pământului, de mireasma pădurii, de bucuria roadelor trudite, de căldura vetrei humuite şi de tihna sărbătorilor. Suntem contemporanii unei lumi care s-a depărtat de rosturile ei fireşti şi de aceea trebuie să reînvăţăm simţământul eternităţii şi obârşiile veşniciei. Vieţuim într-o umanitate care nu mai comunică firesc, dar tânjeşte să-şi desluşească gândurile. Toate acestea le vom putea împlini de la inimă la inimă, de la suflet către suflet, de la om la om, doar dacă vom păstra Sfânta noastră Ortodoxie aşa cum ne-au lăsat-o sfinţii şi strămoşii noştri. Am început cu aceste gânduri, sper, nu prea sceptice, pentru că acum câteva zile i-am proslăvit pe Sfinţii Arhistrategi Mihail şi Gavriil, iar odată cu ei pe toate Cereştile netrupeşti Puteri.

Potrivit tradiţiei noastre ortodoxe, fiecare dintre noi primim la naştere un înger păzitor. Asta nu înseamnă că putem aproxima numărul sfinţilor îngeri după numărul oamenilor, căci Domnul poate hărăzi unui înger să păzească nu doar o persoană, ci o cetate întreagă. Astăzi, când trăim într-o mediu hipertehnologizat, când omul a făcut salt din stratosferă depăşind viteza luminii, iar cercetările iscoditoare ale omenirii răscolesc praful din cosmos, când fel şi fel de preziceri ne bombardează cu ştiri apocaliptice, iar spaţiul cibernetic a transformat lumea într-un fel de Turn Babel, în aceste condiţii, oare mai avem nevoie de îngeri păzitori? Mai au ce face ei în viaţa noastră? Ce să mai păzească!? Oare ce zic îngerii? Oamenii nu ne mai recunosc şi nu ne mai consideră păzitorii lor. Ne-au înlocuit! Pare a fi o realitate tristă a contemporaneităţii, dar, oricât de mult ar încerca omul să-şi construiască "surogate îngereşti", nu va reuşi. Cereştile netrupeşti Puteri au primit poruncă de la Creatorul lor şi al nostru să nu se depărteze de la noi. Prin păcate, prin ignoranţă, noi îi izgonim şi-i îndepărtăm. Cum ar spune vorba străveche: îi dăm afară pe uşă şi ei ne intră pe fereastră. Ce prietenie poate fi mai adevărată decât aceasta? Veritabilă dovadă de fidelitate şi statornicie! De am putea să fim şi noi ca îngerii, dacă am avea şi noi măcar un dram din aceasta în relaţiile interpersonale pe care le derulăm zilnic! De-am şti noi de câte ori îngerii ne-au ferit din calea pierzării! Cu toate că avem la îndemână atâţia "vestitori" care ne agasează cu fel şi fel de ştiri, îngerii sunt adevăraţii vestitori ai voinţei dumnezeieşti către noi, ajutându-ne totodată să împlinim porunca divină. Oricât de multe sisteme de pază şi protecţie am inventa, tot Domnul păzeşte cetatea, casa, maşina şi proprietatea, căci "îngerilor Săi va porunci pentru tine să te păzească în toate căile tale" (Ps. 90, 11) şi "de n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte" (Ps. 126, 1). Nu înseamnă că negăm foloasele gadget-urilor şi nici nu tăgăduim progresul tehnic, atât timp cât ele sunt folosite pentru binele omenirii. Problema este în altă parte: să le folosim ca pe daruri ale lui Dumnezeu şi să nu uităm că unde este credinţă neşovăielnică, acolo este binecuvântarea lui Dumnezeu şi nimic din cele de pe pământ nu poate înlocui relaţia noastră cu Dumnezeu. Ferecându-ne casa, am fi mai în siguranţă dacă am rosti şi o rugăciune; unii îşi achiziţionează maşini din ce în ce mai puternice şi sigure, zic ei, dar mai sigură ar fi călătoria dacă la plecare ar rosti o rugăciune în care ar chema pe îngerul păzitor care să-i ocrotească în toate căile şi drumurile lor. Alţii cheltuiesc sume exorbitante pe agenţi de pază, dar uită că cei mai fideli şi puternici "bodyguarzi" sunt îngerii Domnului, pe care, din păcate, nu prea îi mai invocăm în rugăciunile noastre, deşi prin puterea lui Dumnezeu ei pot săvârşi înfricoşătoare minuni în viaţa noastră. Să ne amintim din paginile dumnezeieştilor slove de cei trei tineri zvârliţi de Nabucodonosor în cuptorul de foc. Cine i-a scos nevătămaţi din gheara focului? Îngerii lui Dumnezeu! (Daniel cap. 3, 24-29). Regele Darius, cel care l-a urmat la tron pe regele Nabucodonosor, l-a aruncat pe Daniel în groapa cu lei, unde a rămas toată noaptea; dis-de-dimineaţă, după ce-l strigă, Daniel îi răspunde: "Dumnezeu a trimis pe îngerul Său şi a astupat gura leilor, şi ei nu mi-au făcut nici un rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui..." (Daniel 6, 22). Exemplele pot continua, fără a exagera şi fără a omite un lucru esenţial: îngerii nu-L pot înlocui pe Dumnezeu. Ei sunt trimişii lui Dumnezeu. Într-o publicaţie germană celebră, "Der Spiegel", a apărut acum câţiva ani un articol amplu care vorbea despre îngeri ca fiind un fel de agenţi secreţi ai Cerului. Pe piaţa de cărţi a lumii există mii de titluri despre îngeri. Un exemplu este "Enciclopedia îngerilor", o lucrare a francezului Alix de Saint-André. El susţine că un înger poate fi recepţionat, el fiind "un angajat al cerului", printr-un anume telefon. Sunt afirmaţii cel puţin bizare. Telefonul de care amintea hazardatul scriitor sunt doar rugăciunile pe care trebuie să le adresăm îngerilor ca să intermedieze şi să întărească legătura noastră cu Dumnezeu. Carevasăzică, prietenia cu sfinţii îngeri ne aduce în sufletele şi în viaţa noastră binecuvântarea Tatălui Ceresc. Să cultivăm cât mai intens această prietenie, neuitând că îngerii sunt fideli şi ne vor însoţi până-n clipa înfricoşătoarei Judecăţi, căci "atunci Domnul va trimite pe îngeri şi va aduna pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului" (Marcu 13, 27). Avem atât de multe de învăţat de la sfinţii îngeri: să-L lăudăm neîncetat pe Dumnezeu şi să ne avem unii pe alţii la inimă, fraţi întru Domnul, să fim supuşi şi ascultători mai-marilor noştri, precum îngerii faţă de Dumnezeu, Creatorul. Sfinţii îngeri nu bârfesc, nu clamează, nu prigonesc, nu înjură, nu sunt avari, egoişti, posesivi, invidioşi, nu se mânie, ci se lasă purtaţi de iubire şi ne îndeamnă să procedăm şi noi aşa, căci "cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire" (I Ioan 4, 8).