„Ofranda noastră de fapte bune“
Măreţul praznic al naşterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos ne umple din nou sufletele de bucurie, iar colindele ne poartă înapoi în timp, în atmosfera Betleemului de acum două mii de ani. La naşterea Pruncului Iisus au avut loc mai multe evenimente importante, în care au fost implicate foarte multe persoane.
În cuvântul nostru de astăzi, însă, ne vom opri doar asupra a trei personaje, care sunt printre cele mai misterioase din întreaga Sfântă Scriptură. Este vorba despre magii de la Răsărit, despre care o colindă glăsuieşte: „Trei crai de la Răsărit / Cu steaua-au călătorit / Şi-au mers, după cum citim, / Până la Ierusalim. / Acolo când au ajuns, / Steaua-n nori li s-a ascuns. / Prin oraş ei căutau / Şi pe toţi îi întrebau, / Unde s-a născut, zicând, / Un crai mare, de curând? / Ca să mergem să-L vedem / Şi Lui să ne închinăm. / Iară Irod împărat / Auzind s-a tulburat, / Pe crai la el i-a chemat / Şi în taină i-a întrebat, / Zicând: «Mergeţi de aflaţi / Şi venind mă înştiinţaţi, / Să merg să mă-nchin şi eu, / Ca unuia Dumnezeu». / Craii dacă au plecat, / Steaua iar s-a arătat / Şi-au mers, până a stătut, / Unde Hristos s-a născut. / Cu daruri s-au închinat / Şi cu toţi s-au bucurat. / Iar ânapoi dac-au purces / Pe altă cale au mers“.
Despre cei trei magi, cititori în stele, regi sau crai, cum au mai fost numiţi, nu avem prea multe date. Cert este însă faptul că toţi aveau oarecare dare de mână şi erau preocupaţi de astrologie, pentru că văzând o stea cu o strălucire aparte, au pornit din ţările lor în urmărirea ei, convinşi fiind că aceasta vesteşte naşterea unui om important, despre care ei credeau că este un vlăstar regesc.
Pornind de la textul din cartea Facerii, care spune că din Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe, „s-au răspândit oamenii pe întregul pământ“ (Facere 9, 19), unii interpreţi ai Sfintei Scripturi susţin că magii ar fi reprezentanţii celor trei rase care au descins din aceştia: albii din Iafet, semiţii din Sem, iar oamenii de culoare din Ham.
În Sfânta Scriptură nu sunt consemnate numele magilor. Beda Venerabilul (672-735) ne spune că aceştia se numeau: Gaşpar, Melchior şi Baltazar.
După ce au văzut steaua de la Răsărit, fiecare dintre cei trei magi a călătorit săptămâni sau poate chiar luni de zile pe drumurile prăfuite ale Orientului, până în oraşul Petra din deşertul Iordaniei, unde întâlnindu-se, au constatat că toţi trei erau călăuziţi de acelaşi astru. (...)
Darurile pentru Mesia
Conform unei tradiţii pioase, Adam a lăsat daruri pe un munte din Persia, pentru a-I fi oferite lui Mesia cel făgăduit, atunci când va veni pe pământ. Vreme îndelungată preoţii care păzeau aceste daruri s-au rugat lui Dumnezeu să le trimită un semn care să le indice faptul că Mântuitorul lumii a sosit. Când o stea deosebit de strălucitoare a apărut pe bolta cerească, aceştia au înţeles că este semnul lui Mesia şi I-au trimis darurile lăsate de strămoşul neamului omenesc.
Înnoptând la Betleem, cei trei magi au primit înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, încât a doua zi au pornit spre ţările lor pe alt drum. Deasupra peşterii în care magii şi-au petrecut prima noapte după plecarea lor din Betleem există astăzi mănăstirea Sfântului Teodosie, începătorul vieţii de obşte.
Într-un calendar medieval tipărit la Kőln, în Germania, citim că cei trei magi s-au reîntâlnit la Sebaste, în Armenia, în anul 54, pentru a sărbători împreună praznicul naşterii Domnului Hristos. În acelaşi calendar se mai spune că Melchior a murit în ziua de 1 ianuarie, la vârsta de 116 ani, Baltazar la 6 ianuarie, în vârstă de 112 ani, iar Gaşpar în 11 ianuarie, la 109 ani.
Conform unei tradiţii bisericeşti, în veacul al IV-lea, după îndelungi cercetări, Sfânta împărăteasă Elena a descoperit mormintele celor trei magi, le-a deshumat osemintele, pe care le-a dus la Constantinopol, de unde au fost mutate ulterior în biserica San Eustorgio din Milano.
În anul 1164 împăratul Frederic I Barbarossa (1152-1190) al Germaniei a cucerit oraşul Milano şi a luat ca pradă de război osemintele magilor, pe care le-a dăruit lui Rainald von Dassel, arhiepiscopul de Kőln, care le-a aşezat în catedrala din acest oraş, unde se păstrează până astăzi.
Simbolismul darurilor
Darurile de aur, tămâie şi smirnă pe care cei trei magi le-au oferit Pruncului Iisus nu au fost alese la voia întâmplării, ci ele au un simbolism adânc.
Aurul I-a fost dăruit pentru că El era împărat. Deşi Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu, „Stăpânul cerului şi al pământului, Împăratul întregii făpturi“ (Iudita 9, 12), El nu a afirmat niciodată despre Sine că ar fi împărat. Cu toate acestea, a doua zi după ce l-a înviat din morţi pe prietenul Său Lazăr din Betania, pe când intra în Ierusalim, „marea mulţime care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit în întâmpinarea Lui şi strigau: «Osana, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!»“ (Ioan 12, 12-13). (...)
Tămâia, care este întrebuinţată în aproape toate religiile lumii, I-a fost oferită de către magi în dar Pruncului Iisus în calitate de Arhiereu.
În Vechiul Testament Dumnezeu a instituit pentru poporul ales slujirea arhierească prin Aaron, fratele lui Moise. De vreme ce evreii, în frunte cu arhiereii Anna şi Caiafa, nu L-au aceptat pe Domnul Hristos ca Mesia şi au cerut răstignirea Lui, iar în momentul morţii Sale pe cruce „catapeteasma templului s-a sfâşiat în două, de sus până jos“ (Matei 27, 51), prin aceasta s-a arătat că Legea Veche s-a încheiat, iar arhieria acesteia a fost înlocuită de Mântuitorul, care este „Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec“ (Evrei 6, 20).
Magii I-au oferit în dar Pruncului Iisus smirnă, ca Unuia care urma să se jertfească pentru mântuirea lumii. Sfântul Evanghelist Marcu scrie în acest sens că după ce Domnul Hristos a fost condamnat la moarte, când a ajuns la Golgota, „I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat“ (Marcu 15, 23). Femeile miloase din Ierusalim obişnuiau să prepare această băutură anestezică pentru cei condamnaţi la răstignire, pentru a le uşura chinurile. Mântuitorul însă a refuzat să bea acest amestec, asumându-Şi calvarul până la capăt, fără a căuta vreo alinare.
Maica Domnului a păstrat cu sfinţenie darurile primite de Pruncul Iisus de la magi. Când i s-a vestit că se va muta din această lume la Fiul Său, ea a lăsat Bisericii din Ierusalim, printre alte odoare de preţ, şi aceste daruri, care au rămas în custodia acestei Biserici până spre anul 400, când împăratul bizantin Arcadie (395-408) le-a mutat la Constantinopol. În urma cruciadei a IV-a, din 1204, când capitala Imperiului Bizantin a căzut în mâinile oştilor cruciate apusene, darurile magilor au fost duse la Niceea, pentru a nu cădea în mâinile cotropitorilor, unde au rămas aproximativ şaizeci de ani. Împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282) a recucerit Constantinopolul de la cruciaţi în anul 1261, readucând darurile celor trei magi în capitală. După căderea Constantinopolului sub turci din 1453, regina Maro, fiica regelui Brancovici al Serbiei şi soţia creştină a sultanului Murad al II-lea (1421-1451), a oferit acest daruri Mănăstirii Sfântul Pavel din Muntele Athos. Hrisovul în care se relatează evenimentul primirii darurilor magilor de la regina Maro este păstrat până în zilele noastre în arhiva Mănăstirii Sfântul Pavel.
Darurile magilor, în forma prezentă, constau în douăzeci şi opt de monede din aur de formă dreptunghiulară, trapezoidală şi poligonală, care au între cinci şi şapte centimetri, fiind minuţios gravate, iar tămâia şi smirna sunt sub forma a şaizeci şi două de mărgele, aproximativ sferice, de dimensiunea unor măsline mici.
În anul 614 oştile persane au invadat Ţara Sfântă şi au dărâmat mai multe locaşuri de cult. Intrând în Biserica „Naşterea Domnului“ din Betleem, au observat că într-un mozaic erau reprezentaţi cei trei magi în straie persane, motiv pentru care au cruţat acest sfânt lăcaş de la distrugere, aceasta putând fi considerată o adevărată minune a celor trei magi: Gaşpar, Melchior şi Baltazar.
După cum magii L-au căutat şi L-au aflat pe Pruncul Iisus, oferindu-I daruri, să le urmăm şi noi pilda, aducându-I ofranda noastră de fapte bune, pentru că numai aşa dovedim că suntem împlinitori ai poruncilor lui Dumnezeu şi ne putem găti loc în împărăţia cerurilor.