„Ortodoxia, cheia dăinuirii noastre”
Vieţuitor pe pământul pe care l-a lăsat Dumnezeu, țăranul român nu vedea moartea ca o dramă şi spunea împăcat - o mai face și azi – că, după anii trăiți aici, omul pleacă în lumea de dincolo. Acum, când se împlinesc 101 ani de la nașterea părintelui Iustin Pârvu, ne întrebăm deloc retoric: Doamne, cum să nu fim recunoscători pentru că nu ne-ai lăsat singuri în acei ani întunecați ai comunismului? „Întunecați”, fiindcă Bertrand Russel definea comunismul ca „o religie fără Dumnezeu”, adică mai aproape de diavol, care ne vrea despărțiți pe vecie de Cel Care la începuturi a spus „să se facă lumină” şi L-a trimis pe Fiul Său să fie Lumină a lumii.
Poporul nostru, creștin prin vocație, cum spunea părintele Dumitru Stăniloae, păstrează în adâncul cel mai adânc al inimii cuvintele Sfântului Apostol Andrei: „L-am aflat pe Mesia”. Trecut-au secole peste noi și multe ne-a fost dat a pierde, am mai și dobândit, dar, asigură părintele Iustin, credința creștină nu am pierdut-o. Nici nu o vom face, pentru că purtăm în adâncul cel mai adânc al sufletului chipul lui Dumnezeu. Așa fiind, ne întrebăm - deloc retoric - cum să mulțumim pentru Păstorii luminați cu inimi iubitoare care ne-au sprijinit să nu cădem în ispitele lumii contemporane? În acele vremuri grele, când țara era ca o mare temniță, Dumnezeu ne-a trimis slujitori jertfelnici ai credinței străbune, care ne-au întărit cu rugăciunile lor, ne-au dat îndemnuri de credinţă roditoare, făcându-se, nu o dată, jertfă prigoanelor viclean orchestrate de mincinoasa „recunoaștere” a libertății de conștiință.
„Jertfa naște viață!”
Raiul e orice faptă bună
„Acestea sunt vremuri grele? Vor veni necazuri și mai mari”
Recunoștința pentru darul vieții se exprimă în tot ceea ce voim şi putem face spre a ne ține împreună cât mai departe de `latura și umbra morții”. Mai presus de toate, mulţumire să aducem neamului în care ne-am născut: „neamul este mama mea, tatăl meu, sora mea, vecinul meu, comuna mea și județul meu și tot ceea ce vorbește aceeași limbă, are aceeași credință și aceleași idealuri”. Neamul care, cum spune cântecul, `crede în dreptatea lui și-n Dumnezeu”. Totul este înveșmântat într-o înțelepciune gravă, împăcată, uneori cu accente severe, dar mereu cu iubire, toate înmlădiate de ritmul rugăciunii neîntrerupte. Ctitor de mănăstiri şi ziditori de inimi curate, duhovnicul Iustin privea spre cele care urmau a veni, spunând să nu ne lăsăm trudiţi de grija zilei de mâine, pentru că Domnul nu ne va lăsa atâta vreme cât avem credinţă. Numai așa vom fi feriți de aversiunile unui timp răvășit, de zgomotul disperat al lumii. Să-i urmăm pilda şi, curățindu-ne inimile, prin pocăință, să ne îmbrăcăm cu smerenia, haina lui Dumnezeu. Duhovnic întru dăinuire, părintele Iustin e mereu înainte, călăuză pe drumul către redescoperirea chipului lui Dumnezeu din sufletul fiecăruia. Parcă-l auzim: „Acestea sunt vremuri grele? Vor veni necazuri și mai mari, dar să fim cu atât mai fericiți că ne-a învrednicit Dumnezeu să fim părtași Răstignirii Lui”. Să fim ca turma cea mică, ascultându-L pe Hristos: „Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăţia”. Datori suntem pe mai departe să veghem la curăția și puterea dreptei credințe cum suntem pentru viața însăși. Să avem o singură grijă – aceea de a-L purta în suflet pe Hristos Cel înviat. Căci El este moștenirea pe care am primit-o de la Părinții noștri de demult. Fiindcă, „dacă nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde. Aceasta a fost și rămâne cheia dăinuirii neamului românesc”.