Mântuitorul Hristos ne lasă pacea Sa

Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărătești, Omilia a II-a la trădarea lui Iuda, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (2015), vol. 14, p. 99

„Pentru aceasta a venit în lume Fiul lui Dumnezeu, ca să împace firea noastră cu Tatăl, așa cum zice și Pavel: Dar acum le-a împăcat cu Sine pe toate (Coloseni 1, 20), prin Cruce omorând vrajba, în El (Efeseni 2, 16). Pentru aceea, El nu a venit numai ca să facă pace, ci ne și fericește pe noi care facem asta și ne face părtași numelui Lui. Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema (Matei 5, 9). Fă, dar, și tu, după puterea ta omenească, ceea ce a făcut Hristos, Fiul lui Dumnezeu! Fii și tu făcător de pace, și ție, și aproapelui tău. (...) Vă rog, dar, să ne aducem aminte totdeauna de aceste cuvinte și de înfricoșătoarea îmbră­țișare pe care ne-am dat-o unul altuia. Această îmbrățișare împle­tește sufletele noastre și face ca toți să ajungem un trup și mădulare ale lui Hristos, pentru că toți ne și împărtășim dintr-un singur Trup. Să ajungem un singur trup, nu amestecând trupurile unele cu altele, ci unind sufletele unele cu altele, prin legătura dragostei. (...) De-am avea mii și mii de fapte bune, dacă ținem ură și avem gând de răzbunare, am făcut totul în zadar și fără de folos. Nici una din ele nu poate aduce rod de mântuire. Când Mântuitorul avea să se înalțe la Tatăl, a lăsat în locul unei slave trecătoare și al unei bogății mari această moștenire ucenicilor Săi, zicând: Pacea Mea dau vouă, pacea Mea las vouă (Ioan 14, 27). Ce bogăție sau ce belșug de bani poate fi mai de preț ca pacea lui Hristos, care depășește orice cuvânt și minte?” 

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Zecea, Introducere, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 907

„Pace vă las, zice, vouă, pacea Mea o dau vouă. V-am spus, zice, de multe ori că nu vă voi lăsa orfani, nici nu veți rămâne singuri pe pământ, lipsiți și goliți de Cel ce vă ajută, căci voi fi iarăși cu voi și, deși absent cu trupul, vă voi înconjura cu lucrarea Mea binevoitoare ca Dumnezeu. Vă voi ridica mai presus de orice tulburare și nimeni nu va birui buna voastră cutezanță. Toată frica va slăbi și teama se va depărta de la voi. Căci va răsări în voi o putere dumnezeiască, ce va aduce pace minții și seninătate inimii, ridicându-vă la descoperirea celor mai presus de mintea omenească. Iar acum vă dau vouă pace nu în mod simplu, ci pacea Mea. Iar aceasta nu era altceva decât a le spune limpede: Vă voi dărui Duhul meu și voi fi Eu Însumi cu cei ce-L vor primi pe El. Că pacea lui Hristos este Duhul Lui nu e nevoie de multe cuvinte pentru a explica și dovedi.”

Sfântul Clement Romanul, Omilie, numită a doua Epistolă către Corinteni, cap. X, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 116

„Dacă ne vom strădui să facem bine, pacea ne va urma. Aceasta e pricina că nu poți găsi pacea la oamenii cuprinși de temeri omenești, care aleg mai degrabă desfătarea de aici decât făgăduința viitoare. Ei nu știu cât chin are desfătarea de aici și ce fericire are desfătarea viitoare.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)