Pământ bun şi pământ pietros

Toate ale omului sunt la nivelul omului. Poţi avea şi delăsări, poţi avea şi devieri, poţi avea şi îndreptări, şi înaintări. Odată au venit la noi la mănăstire nişte tineri din Belgia cu un preot romano-catolic, care a şi făcut o mesă în pădure. Am fost şi noi, câţiva de la mănăstire. Preotul a ţinut o cuvântare acelor tineri. A vorbit despre cele patru feluri de pământ în care a semănat semănătorul. Mi-a plăcut ideea că cele patru feluri de pământ pot fi în acelaşi suflet. Poţi fi cândva învârtoşat şi fără aderenţă la cuvântul lui Dumnezeu, altădată tot tu poţi fi pământ pietros cu ariditatea care nimiceşte sămânţa şi nu-i dă voie să înainteze până la rodire, pământ împresurat de spini, şi poţi fi şi pământ bun. Mi-a plăcut foarte mult abordarea aceasta, de aceea aş putea răspunde că n-am avut întotdeauna o siguranţă, o întemeiere atât de mare, încât să

nu-şi mai facă loc şi nişte gânduri care să deruteze, să ducă la un fel de neluare aminte. Să ştiţi că este mare lucru să fii atât de hotărât pentru Dumnezeu încât să nu te mai poată clinti absolut nimic. Mi-am pus şi anumite întrebări, genul de întrebări la care nimeni nu poate să-ţi răspundă, la care nici tu nu poţi să-ţi răspunzi, şi la care trebuie să renunţi. Asta se întâmplă cu omul care nu este atât de întemeiat în credinţă ca să-şi pună capul pe butuc dacă i se cere să ipostazieze. (arhim. Teofil Părăian, Gânduri care duc la cer)