Paradoxurile învăţământului românesc
Școala românească este, inevitabil, o oglindă a societății, dar și un element fundamental care definește spiritul românesc, mentalitățile și opțiunile culturale specifice poporului nostru, integrându-se în matricea noastră identitară, alături de limbă, istorie, credință, tradiții și mentalități, repere educaționale. În interviul de mai jos, prof. dr. Camelia Gavrilă, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor, arată că este nevoie de dialogul polifonic dintre educație şi economie, cercetare, tehnologie și, nu în ultimul rând, dintre educaţie şi artă şi cultură. Acestea sunt reperele sub semnul cărora se deschid reflecțiile despre prioritățile noului an școlar, în sensul unei viziuni integratoare asupra sistemului educațional în raport cu celelalte domenii sociale.
Cum vedeți școala românească astăzi, care sunt punctele tari și punctele slabe ale școlii românești din prezent?
Constat cu bucurie că valorile tradiționale ale învățământului românesc încă s-au păstrat, prin respectul pentru învățătură, consistența informațiilor, conținuturi dense (uneori criticate), opțiunea pentru performanță, preocuparea părinților pentru calitatea educației și experiențele de învățare, pasiunea și dedicația profesorilor. S-au adăugat treptat și alte elemente de modernitate și europenitate, valorificarea gândirii critice, provocarea creativității și a originalității copiilor, implicarea în proiecte civice, democratice, preocupări ecologice, un mod pragmatic de a gândi și acționa, ancorat în real, în contextul social sau economic imediat, sensibilitatea multiculturală.
Totuși există și zone de umbră, paradoxuri ale învățământului românesc, dintre care aș menționa excesul de teoretizare, abordarea științifică intrinsecă, concentrarea pe nivelul de performanță, de excelență în studiu, de aici dificultatea și nivelul abstract al conținuturilor încă din anii de gimnaziu. Regăsim multe discrepanțe între învățământul din mediul urban și cel rural, diferențele sociale, oportunități inegale, situația școlilor cu o infrastructură precară, refuzul profesorilor de a face naveta, toate acestea reprezintă minusuri pe care trebuie să le conștientizăm și să le eliminăm treptat. Avem o școală a contrastelor – rezultate de vârf, elevi studioși, ambițioși și creativi, profesori de excepție, dar și școli modeste, rutină, profesori fără experiență, implicare redusă a familiilor în parteneriatul educațional, absența materialelor didactice, a unor dotări de secol XXI. De altfel derulăm acum investiții uriașe realizate de Guvernul României prin fondurile accesate de la Uniunea Europeană sau prin programele ministerelor de resort, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, investiții ce vizează reabilitarea/reconsolidarea școlilor, dotarea și modernizarea acestora, dezvoltarea și formarea profesorilor, în esență investiții care să asigure o infrastructură educațională modernă.
Temeiuri legislative pentru realizarea învățământului dual în România
Credeți că învățământul din România vine în întâmpinarea idealurilor și vocațiilor individuale ale tinerilor?
În general, copiii găsesc în școală răspuns pentru curiozitatea lor intelectuală, bucuria învățării prin joc, multe cadre didactice pregătite și afective. Există, însă, și programe încărcate, abordări generale, mergând pe rigorile examenelor naționale, cu preocupare pentru succes academic și performanță, dar cu puține alternative și soluții individualizate. Deci cred că școala răspunde parțial și insuficient unor vocații aparte, unor cerințe educaționale speciale, doar în măsura în care există un învățător sau un diriginte implicat şi inspirat, părinți avizați, care intuiesc nevoile speciale, atipice ale unor tineri. Din perspectiva pedagogică şi științifică, orientarea şcolară, spre învăţare şi carieră, se face relativ corect, selecția sistemului conduce elevii spre licee teoretice sau spre licee tehnologice, spre zone artistice, sportive sau spirituale, în funcție de opțiune, talent, rezultate școlare și performanțe.
Ca un aspect de noutate, împreună cu ministerul de resort și colegii mei din Comisia de învățământ din Parlament, am inițiat și conturat temeiuri legislative pentru realizarea învățământului dual în România, ce are ca obiectiv general creșterea calității și accesul la programe de formare profesională în vederea adaptării absolvenţilor la cerințele pieței muncii, printr-un autentic parteneriat cu operatorii economici, realizând astfel recredibilizarea învățământului profesional și tehnic. Ne dorim transformarea întregului învățământ profesional și chiar liceal-tehnologic într-un sistem de tip dual.
Învățământul românesc este un sistem concurențial, în care cei care învață și au rezultate reușesc să se afirme, să treacă spre o nouă etapă, să identifice trasee adecvate de dezvoltare. Să privim doar rezultatele elevilor la olimpiade și concursuri naționale, internaționale, olimpiadele școlare, participarea la conferinţe, ateliere, dezbateri, programe educaționale complexe, la nivel european sau internațional. Însă, nu reușim poate să găsim totdeauna politici de integrare coerente pentru ceilalți, pentru elevii care nu au același potențial intelectual, pentru cei care nu reușesc să asimileze în aceeași măsură informațiile, pentru cei care rămân în urmă cu studiul, sau pentru cei dezavantajați social.
Sunt vitale abordările interdisciplinare şi transcurriculare
Cum ar trebui să arate programa școlară, în ideea necesității unei eventuale modificări a acesteia?
Programele școlare ar trebui să fie echilibrate, flexibile, să conțină nucleul de informații și conținuturi absolut necesare, să existe teme opționale pentru colectivele performante, unde se poate lucra la un nivel ridicat. De asemenea sunt vitale abordările interdisciplinare, transcurriculare, prin care se creează asocieri și paralelisme, se dezvoltă raționamente critice, divergente, se creează contextele unei învățări interesante, atractive, dincolo de șabloane și tipare mecanice.
Ce inițiative parlamentare aveți în privința îmbunătățirii sistemului de învățământ românesc?
Mă preocupă aspectele curriculare din domeniul educației, arhitectura unor noi planuri de învățământ și a unor programe școlare coerente, flexibile, raționale, cu acele conținuturi necesare și relevante. De asemenea, lucrăm la selecția unor modalități moderne de evaluare, mai ales o posibilă reconfigurare a examenului de bacalaureat care să asigure corelația cu domeniile de studiu din anii de liceu. Doresc să găsim soluții de finanțare și să susținem rolul și numărul sporit al consilierilor școlari, al psihologilor și psihopedagogilor, absolut necesari într-o școală modernă, într-un mediu social divers, contrastant, în care tinerii pierd, deseori, reperele valorice și sensurile adevărate, corecte în spațiul unei lumi derutante. Sunt importante reconfigurările, parteneriatele și investițiile în învățământul profesional și tehnic, un domeniu important, care poate asigura succesul pentru formarea resurselor umane și adaptarea acestora pe piața muncii.
Ați avut modele didactice, de dascăli? Care au fost și cum anume v-au ajutat în dezvoltarea nu doar profesională, ci și personală?
Relația maestru-discipol, în sensul filosofic antic, se reface mereu într-o formă sau alta în spațiul modernității. Pe drumul pregătirii mele ca filolog am fost influențată profund, în anii de liceu, de valoarea și anvergura culturală a profesorilor de limba română și de limba engleză, după cum în anii studenției am avut mentori și modele de ținută intelectuală și academică înaltă. Dialogurile și tensiunea ideilor, spiritul critic, judecățile de valoare, traseele de receptare estetică s-au modelat în întâlnirile mele, le-aș numi metaforic – întâlniri astrale, cu profesori ca Elvira Sorohan, sub coordonarea căreia am realizat cercetarea științifică și teza de doctorat asupra operei literare a lui Lucian Blaga, dar aș rememora și nume de prestigiu - ca regretatul prof. dr. Grigore Vereș, Ştefan Avădanei sau Nicolae Crețu, distinși universitari și critici literari din spațiul elevat al Universității „Al. I. Cuza” din Iași.
Drumul spre căutarea sacralității
Spuneați recent, mai exact în contextul întâlnirii din iunie anul acesta cu delegația de elevi participanți la Forumul Național al Copiilor, că o şcoală în care profesorul nu învaţă şi el este o absurditate. Ce ați învățat în atâția ani de profesorat?
Ca profesor am învățat continuu, cu o pasiune devoratoare pentru profesie, pentru artă, literatură și filosofie. Lecțiile mele au fost adevărate inițieri ale tinerilor pentru lumea culturii, pentru receptarea frumosului artistic, a muzicii de calitate, a cărților mari, dar și sugestii pentru întâlnirile spirituale cu lumea ideilor, cu reflecţia filosofică sau cu sensurile divinității, învățându-i pe elevi despre bine, adevăr şi frumos, drumul spre căutarea sacralității, mai departe de lumea noastră profană, în artă, în viață, în trăire... Am învățat să nu pun etichete definitive, să nu fixez elevul în șabloanele notelor și ale opiniilor tranșante, am învățat să descopăr și să valorizez ca profesor complexitatea și contrastele naturii umane, frumusețea ființei, diversitatea acesteia, vibrația unică, dincolo de cât a învățat elevul și de temele făcute sau nu... Am înțeles că elevii noștri așteaptă cunoaștere și compețentă de la profesorul pe care îl apreciază, dar și înțelegere, apreciere, susținere, povești de viață, simțul umorului, o frântură de ideal... Este important să dăruim aceste valori, dacă suntem pedagogi adevărați!
Manualul deschide orizonturi, oferă temeiuri
Ce părere aveți despre problema manualelor școlare, cum ar putea fi rezolvată atât în privința conținutului mai bun sau potrivit, cât și a evitării situațiilor de a fi tipărite cu greșeli grave, așa cum se întâmplă din păcate acum?
Manualele școlare sunt cărți fundamentale pentru învățare, pentru actul didactic. Acestea prezintă și sistematizează cunoașterea, asigură înțelegerea, aprofundarea, exersarea aspectelor teoretice. Într-o lume a cunoașterii, a bogăției informaționale, manualul deschide orizonturi, oferă temeiuri, este vital pentru profesorii tineri, pentru toate mediile educaționale. A fost nevoie de o ordine în gestionarea temei manualelor, dincolo de toată dezordinea perpetuată an de an, prin întârzieri, dispute, licitații anulate, contestații. Măsura de a asigura editarea la timp, prin intermediul unei edituri unice, este o încercare, poate nu cea mai fericită, de a conferi coerență și predictibilitate în elaborarea, selecția, editarea și distribuirea manualelor. Cred că, în viitor, un număr suficient de filtre valorice, de evaluări succesive, încrucișate, prin două-trei echipe de profesori-evaluatori ar putea semnala eventuale erori științifice, metodice, grafice, asigurând un produs final de calitate. Viteza de redactare și apoi selecție a manualelor, evaluări formale, un început de activitate al editurii în acest nou context, cu provocări și dificultăți inerente – sunt explicații care nu atenuează imperfecțiunile, dar pot fi un punct de plecare pentru o nouă etapă, mai profesionistă, cu mai multă atenție și responsabilitate din partea Ministerului Educației. Totuși, pentru eficientizarea demersurilor susțin și consider esențiale simplificarea procedurilor, astfel încât manualele școlare să ajungă rapid pe băncile elevilor, posibilitatea de a alege dintre variante multiple de manual școlar de bază și adecvarea conținuturilor, în funcție de nevoile reale ale elevilor, în corelare cu evoluțiile din știință, cultură sau societate.
Strategie naţională privind educaţia
Este nevoie de o strategie națională privind educația și ce puncte esențiale ar trebui să conțină aceasta?
România are prin Programul de Guvernare diverse strategii pentru fiecare domeniu, politici publice adaptate, planuri de implementare, inclusiv în domeniul educației. Cu siguranță, ritmul, prioritățile, accentele, implicarea profesioniștilor, inerțiile sistemului, finanțări uneori insuficiente sunt aspecte care merită atenție, reflecția noastră și evaluarea periodică.
Din perspectiva mea de profesor, sunt esențiale conținuturile, aspectele curriculare, acestea sunt nucleul unui învățământ solid, temeinic, modern, toate concretizate în planuri de învățământ raționale, programe coerente, manuale de calitate, ghiduri didactice și metodici moderne. La fel de importante sunt resursele umane din domeniu, formarea inițială și continuă a cadrelor didactice, susținerea unui masterat didactic, atractivitatea carierei didactice pentru tinerii specialiști.
Menționez câteva aspecte de succes, realizate deja prin intermediul programului actual de guvernare, care susțin aceste linii strategice: creșterea salariilor în educație; scăderea impozitului pe venitul din salarii, de la 16% la 10%; modernizarea a 145 de unități de învățământ, alte sute de investiții și reabilitări prin PNDL și prin fonduri europene; construirea unui număr semnificativ de creșe și grădinițe; implementarea treptată și responsabilă a programului „Învățământul dual”; inițierea și derularea unor importante programe sociale pentru asigurarea egalității de șanse, a programului „Școala pentru toți”, extinderea și continuarea programului-pilot „Masa caldă”. De asemenea, deschiderile europene prin programe educaționale, parteneriate, schimburi educaționale pentru profesori și elevi, precum şi abordările comparative ale sistemelor educaționale de succes pentru preluarea ideilor și experiențelor valoroase pot asigura calitatea educaţiei.
Ca filosofie educațională, trebuie să conturăm o școală în care fiecare elev să se împlinească deplin, datorită calității educației, valorilor propuse tinerei generații, pentru formarea lor profesională și umană, pentru regăsirea acestora ca specialiști, cu reale competențe de cunoaștere, de comunicare și de adaptare la o societate dinamică și deseori contrastantă, cetățeni adevărați în universul complex al lumii moderne.