Părintele Constantin Mosor în galeria profesorilor nemţeni

Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț a avut întotdeauna profesori de prestigiu, dascăli de vocație, care au insuflat discipolilor cuvintele vieții veșnice. Fie că au predat discipline vetero sau neotestamentare, fie că au predat istoria Bisericii Ortodoxe Române sau istoria bisericească universală, fie că au predat pastorală, omiletică, catehetică muzică, liturgică sau alte discipline, ei s-au identificat cu Şcoala nemţeană, jertfind o bună parte din viața lor pe altarul catedrei, pentru a sădi în inimile elevilor dragoste de carte și de Biserică.

Între profesorii mari încă din vremea Patriarhului Nicodim Munteanu, până în zilele noastre au strălucit chipuri de monahi și de preoți de mir admirabili din punctul de vedere al pregătirii teologice şi al celei pastorale, profesori dedicați care trudeau de dimineața devreme până seara târziu şi care au pus suflet în formarea ucenicilor lor.

În perioada postbelică, la Mănăstirea Neamț au activat ca profesori părinții Mircea Păcurariu, Ştefan Alexe, Sebastian Barbu-Bucur, Gherasim Cucoșel, mai târziu Episcop, Epifanie Norocel, peste ani Arhiepiscop, și cei mai aproape de noi: părinții Ioan Ivan, Vasile Irina, Mihai Vizitiu, Constantin Cojocaru, Gheorghe Onofrei, Constantin Mosor, Teoctist Caia, Ioan Mihoc, Mihail Daniliuc, Vasile Păvăleanu și alții asemenea.

În perioada anilor 1970, după studiile strălucite pe care Constantin Mosor le-a făcut la Mănăstirea Neamț, București și Belgrad, avea să ajungă profesor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ. Era un tânăr cu multă ştiinţă de carte, pregătit și dornic de implicare. Această preocupare a lui s-a vădit mai ales în domeniul dreptului bisericesc, dar ulterior avea să predea mai multe discipline, semn că îi plăcea teologia în general și viața pastorală, întrucât la puțin timp după numirea sa ca profesor de către Mitropolitul Moldovei și Sucevei de la vremea aceea, Iustin Moisescu, avea să-l numească preot la una dintre cunoscutele biserici ale oraşului Târgu Neamț, închinată Sfântului Ilie.

Ca fost elev al părintelui Constantin Mosor, consemnez în cele ce urmează câteva amintiri despre preacucernicia sa, pe care le-am păstrat în inimă încă din vremea când am urmat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț.

În primul rând trebuie să amintesc că provenea dintr-un ţinut-simbol a povestirii moldo­venești de altădată, adică din Humuleștii lui Creangă. Poate dacă am căuta cu atenție în biografia părintelui Constantin Mosor, am descoperi că este urmaș al familiei vestitului povestitor. Chiar dacă nu ar fi rudă cu neîntrecutul grăitor al poveștilor moldovenești, Constantin Mosor a împrumutat cu siguranță din stilul acestuia.

Vorbea impecabil, folosind cuvinte frumoase şi ton de bucium meşteşugit, iar acest mod de comunicare încerca să îl transmită ucenicilor, făcând adeseori referire la zona Neamțului, la satul său natal, Humulești, unde avea să își facă o casă, locuind cu familia ani mulți pe malul pârâului Ozana, „cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul...”, și bucurându-se de toate amintirile legate de acest ținut nepereche.

Avea cuvinte de neuitat despre Mănăstirea Neamț, unde urmase Seminarul Teologic. Cunoscuse profesori mari de teologie și învă­țase multe ca tânăr student și doctorand din viața pastorală a unor parohii nemțene, dar și a altora bucureștene, pe unde ucenicise în vremea studenției. Vocea sa strălucită i-a oferit avantajul de a fi cântăreț de strană în vremea studiilor, iar calitățile vocale aveau să îl recomande și pentru o bursă în străinătate.

A fost ctitor restaurator al Bisericii „Sfântul Ilie” din Târgu Neamţ. În anii când urmam eu seminarul, lucrările de restaurare ale acestei biserici au fost terminate. Ele au fost binecuvântate, din încredințarea Mitropolitului Iustin Moisescu al Moldovei și Bucovinei, de către Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Arhiepiscopul de mai târziu, Adrian Hrițcu.

După cum am amintit, Biserica „Sfântul Ilie” a fost restaurată grație strădaniilor acestui preot, care avea să strângă în jurul lui o comunitate numeroasă, atât prin cuvintele deosebite de învățătură pe care părintele Mosor le rostea întotdeauna, cât și prin cântarea deosebită. Nu pot uita frumoasa cântare pe care ne-o punea la inimă și nouă, elevilor, mai ales în Postul Mare, când prima săptămână era una duhovnicească, nu se făceau cursuri, iar profesorii seminarului slujeau fiecare într-una dintre zile.

Părintele Constantin Mosor slujea impecabil, cânta Canonul Sfântului Andrei Criteanul cu multă râvnă și rostea ca nimeni altul Evanghelia. De multe ori era invitat să rostească Evanghelia cu Pilda semănătorului la Te Deum-ul care se oficia, cu prilejul noului an școlar, în luna septembrie sau în octombrie, când se încheia practica agricolă.

De asemenea, părintele Mosor avea darul cuvintelor frumoase. Cum era preocupat anume de dreptul bisericesc, am învățat de la el definițiile în limba latină ale dreptului universal, pe care asprul profesor le cerea întotdeauna discipolilor, cunoașterea lor devenind condiție pentru a promova.

Așijderea, era obligatoriu să cunoști datele importante ale istoriei. Examinarea de la ora de curs nu avea în vedere doar cu­noștințele predate cu câteva zile în urmă, ci se referea la toată materia... Era imperios să faci rezumatul întregii materii, altfel notele nu puteau fi de trecere.

L-am avut profesor pe părintele Mosor și la orele de Consti­tuție, de educație cetățenească, care erau obligatorii atunci. Să nu uităm că ne aflam în perioada anilor '80.

De altfel, a predat și istoria României, omiletică și catehetică. La cele din urmă pregăteam la fiecare oră câte o predică sau cateheză pe diferite teme. De obicei erau ascultați trei sau patru elevi, iar alteori mai mulți, mai ales cu prilejul marilor sărbători, când profesorul de omiletică era dator să trimită în parohiile din preajma seminarului câte un predi­cator.

După ce asculta câteva predici, respectiv câteva cateheze, asupra prestației fiecăruia dintre cei ascultați, un alt elev era solicitat să facă o critică obiectivă. Dacă nu erai atent și nu surprindeai esențialul în timpul acestor evaluări, nu aveai nici o șansă să obții o notă bună. Era oarecum aspru la note, părând a avea uneori tendința de a exagera, acordând - pe un ton foarte serios și grav - note intermediare, chiar și atunci când nu erau de trecere: „Bine, bă! Nota patru spre cinci!”; nota de trecere la acea vreme fiind șase.

Dincolo însă de aceste lucruri, care, după trecerea anilor, pot fi subiective, el a fost un profesor dăruit şi preocupat, un dascăl pregătit, care cerea elevilor să învețe carte. Avea să mărturisească după ani, în întâlnirile pe care le-am avut, că asprimea și atitudinea lui din vremea școlii nu urmăreau decât ca elevii să devină preoți de vocație, bine pregătiți într-o lume care cerea tot mai mult, ale cărei exigențe el le-a prevăzut cu ceva timp îna­inte de Revoluția din 1989.

Părintele Constantin Mosor a făcut așadar parte dintr-o pleiadă de mari profesori ai Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, care făceau eforturi deosebite pentru a-și îndeplini misiunea. Ajungeau cu greu la seminar, într-o vreme în care nu aveau decât câțiva litri de benzină în fiecare lună, fără posibilitatea de a suplimenta această cantitate în afara cartelei respective și de aceea erau nevoiți să vină fie cu ocazie, fie cu autobuzul.

Îmi amintesc bucuriile pe care părintele profesor le trăia la diferite prilejuri: la vizitele unor ierarhi, ale unor profesori universitari de teologie, ale inspectorilor școlari, ale inspectorilor învăță­mân­tului bisericesc din Patriarhia Română și ale unor persona­lități ale vremii pe care părintele Mosor le cunoștea.

Cum aș putea uita că a fost coleg de generație la seminar cu inspectorul general bisericesc de altădată, părintele Gheorghe Bogdan, care, în timpul inspecțiilor de la orele de istorie sau de drept bisericesc, evoca în fața noastră, împreună cu părintele Mosor, momentele trăite în anii '60 ai veacului trecut la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț.

După osteneala acelor ani, deloc ușori pentru Biserică, pentru învățământul teologic și pentru un profesor aflat permanent în fața presiunilor, părintele Mosor avea să facă o pauză în învăță­mântul seminarial, ca apoi să vină la Institutul Teologic de Grad Universitar din Iași, unde a predat dreptul bisericesc pentru o perioadă de doi sau trei ani. S-a retras apoi, la jumătatea anilor '90, în parohia pe care a îndrăgit-o mult și unde a fost preot până în anul 2007, când s-a pensionat.

A slujit mai bine de 10 ani împreună cu trei colegi de-ai săi de catedră, doi fiind din aceeași ge­nerație de la Mănăstirea Neamț, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, unde slujbele erau de o reală și rară frumusețe, rostindu-se cuvinte de învățătură cu profunde semnificații, de experi­men­tații profesori care au agonisit mult prin studiu, lectură și trăire personală.

Dincolo de faptul că părintele profesor Constantin Mosor a fost aspru și mai puțin comunicativ, afișând la prima vedere o anumită distanțare față de elevii săi, rămâne unul dintre profesorii mari datorită cărora la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț s-a învățat carte.

Amintirile, jertfa lui pentru elevii de altădată ai Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, ceasurile de neodihnă și îngrădirile acelor ani vor merge înaintea Domnului pentru a forma o binemeritată cunună, pe care El, Dumnezeul Cel milostiv și neuitător, o va așeza pe capul său, întrucât s-a luptat lupta cea bună și s-a străduit să fie de folos altora.