Părintele Gheorghe Chiriac din Bucureşti, în temniţa comunistă
S-a născut la 9 decembrie 1909 în localitatea Hârja, judeţul Bacău. A urmat Facultatea de Teologie din Bucureşti, apoi studii de doctorat în Filosofie religioasă la Bonn (1938). A slujit în Eparhia Romanului, aici fiind unul dintre autorii permanenţi ai publicaţiei eparhiale „Cronica Romanului”. În 1946 se transferă în Bucureşti, ajungând să slujească la Parohia Popa Tatu şi să ocupe un post de profesor de religie la Liceul „Ferdinand”. Se implică în activitatea „Uniunii Preoţilor Democraţi”. În februarie 1948 este numit consilier la Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Urmează magisteriul în Teologie la Institutul Teologic din Bucureşti, avându-l ca îndrumător pe părintele Dumitru Stăniloae. La 28 octombrie 1958 este arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Bucureşti. Este acuzat că, în urma unor întâlniri cu câţiva ofiţeri deblocaţi, credincioşi în parohia în care slujea, ar fi închegat o grupare anticomunistă. Se pare că motivul ar fi fost cu totul altul. În martie 1958, preotul Chiriac a fost vizitat de către Ortansa Popescu, soţia profesorului de teologie Ion V. Georgescu, şi nepotul acestuia din urmă, Marin Georgescu, membru în Consiliul parohial. Cu profesorul Georgescu, părintele Chiriac fusese coleg de facultate, la fel cu Ortansa Popescu. În această perioadă, Ion V. Georgescu se afla în domiciliu obligatoriu, după repatrierea din Uniunea Sovietică şi o detenţie la Gherla. Soţia lui spera într-o apropiată eliberare şi, eventual, angajarea pe un post de redactor sau traducător în Administraţia Patriarhală, cu sprijinul părintelui Chiriac. În ancheta consemnată la Securitate, părintele Chiriac a recunoscut acest aspect, adăugând că a oferit Ortansei Popescu, din surse proprii, suma de 100 lei şi un rând de haine pentru Ion V. Georgescu. În schimb a refuzat să accepte acuzaţiile de înfiinţare a unei grupări anticomuniste, că ar fi activat împotriva regimului democrat-popular şi că ar fi comentat despre situaţia materială a muncitorului român în comparaţie cu cel occidental. Prin Sentinţa nr. 79 din 26 ianuarie 1959 a Tribunalului Militar Bucureşti a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut închisorile de la „MAI-B” şi Jilava (februarie 1959), apoi lagărele de muncă de la Salcia (septembrie 1959), Giurgeni (iunie 1960) şi Ostrov (octombrie 1960). Deoarece devenise „inapt pentru muncă”, în aprilie 1961 este mutat în Penitenciarul Gherla. Aici se manifestă primele semne ale bolii Alzheimer. Este internat de mai multe ori în infirmeria Penitenciarului Gherla. În urma unui examen medical se recomandă eliberarea lui temporară în scopul tratării într-un spital. În urma Încheierii din 16 octombrie 1963 a Tribunalului Militar Cluj, condamnarea părintelui Chiriac se suspendă cu 6 luni, pentru internare într-un spital. Este eliberat la 10 noiembrie 1963, dar la 11 mai 1964 rearestat şi trimis în Penitenciarul Văcăreşti pentru investigaţii medicale. La 22 iunie 1964 este eliberat din Penitenciarul Gherla, prin decretul de graţiere al Marii Adunări Naţionale.