Părintele Ioan Covercă (1933-2021), preot înţelept şi harnic

Data: 18 Martie 2021

Duminică, 14 martie 2021, cu numai câteva zile înainte de a împlini venerabila vârstă de 88 de ani, s-a mutat la viața cerească părintele Ioan Covercă, preot îmbisericit la Parohia Militari III, Protoieria Sector 6 Capitală.

Părintele Ioan Covercă s-a născut în data de 20 martie 1933, în localitatea Surpatele (comuna Frâncești, județul Vâlcea), situată între două vetre monahale istorice, Mănăstirea Dintr-un Lemn, ctitoria Domnitorului Matei Basarab, și Mănăstirea Surpatele, ctitoria Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu, într-o familie de oameni ai Bisericii și ai cărții, tatăl fiind preot, iar mama învățătoare. A urmat școa­la primară în satul natal și apoi primele patru clase gimnaziale la Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea, până în anul 1948, când această școală teologică a fost desființată de regimul comunist. A continuat cursurile liceale la Liceul teoretic din aceeaşi localitate. Între anii 1952 şi 1956, a urmat studiile teologice superioare în cadrul Institutului Teologic de Grad Universitar din Bu­curești, încheiate cu obținerea Diplomei de Licență în Teologie. În anul 1958, s-a înscris la studiile de doctorat din cadrul a­ce­luiași Institut, la secția Teologie Practică, specialitatea Drept canonic, sub îndrumarea profesorului de drept bisericesc Liviu Stan. A fost, însă, curând exmatriculat de au­toritățile comuniste, din cauza originii sale nesănătoase (unul din bunici fusese senator în perioada interbelică). Ulterior, a absolvit și Facultatea de Filologie din Bucu­rești.

A fost căsătorit cu doamna Rodica Sevastița Covercă, medic cercetător și fizician de profesie, Dumnezeu binecuvântându-le familia cu doi fii, Ioan (diacon la Parohia Militari III și artist liric în Corul Academic Radio) și Nicolae (absolvent de studii teologice).

Între anii 1962 şi 1969, a fost cântăreț bisericesc la Parohia Do­broești, activând și ca profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic din localitatea Fetești, județul Călărași (1963-1965) și la Liceul Alexandru Sahia (astăzi ­Liceul Teoretic Lucian Blaga) din București (1965-1967).

A primit Sfânta Taină a Hirotoniei în treptele clericale în anul 1969, din partea vrednicului de pomenire Patriarh Justinian. În calitate de preot coslujitor (1969-1993), paroh (1993-2009) și preot îmbisericit (2009-2021) a slujit la Parohia Militari III din București mai bine de o jumătate de veac, până în clipa în care Domnul nostru Iisus Hristos, Arhiereul Cel veșnic, l-a chemat în ceata slujitorilor cerești.

A desfășurat o bogată activitate pastoral-misionară și administrativ-gospodărească în mijlocul co­munității sale parohiale: coordonarea lucrărilor de construire a bisericii parohiale, realizarea picturii bisericii, dotarea lăcașului de cult cu vitralii, obiecte și mobilier sculptat, edificarea și pictarea unei capele mortuare, realizarea unui lumânărar etc.

A îndeplinit și importante funcții în administrația bisericească patriarhală și eparhială: șef de serviciu la Atelierele Patriarhiei Române din cadrul Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă (1966-1969), membru în Consistoriul Central Bisericesc (1974-1978), membru în Consistoriul Eparhial al Arhie­piscopiei Bucureștilor (1978-1986), inspector eparhial (1987-1988) ­­și consilier administrativ biseri­cesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor (1988-1992).

Pentru activitatea desfășurată, a fost distins de către vrednicul de pomenire Patriarh Justinian, în anul 1976, cu rangul preoțesc de iconom-stavrofor, primind la acea dată și Crucea patriarhală.

Viața părintelui Ioan Covercă este caracterizată de lucrarea ­neobosită în slujirea Bisericii, în perioada foarte grea a regimului comunist. A cunoscut și a avut legături de prietenie cu numeroase personalități marcante ale vie­ții bisericești și intelectuale din România.

S-a remarcat prin activitatea sacerdotală și misionară, administrativă și gospodărească, fiind un model de implicare jertfelnică atât pentru preoții mai tineri care l-au cunoscut și alături de care a slujit, cât și pentru toți cei cu care a colaborat în numeroasele sale slujiri în cadrul Bisericii. A fost un păstor vrednic și neobosit, care a slujit comunitatea parohială o viață întreagă în lucrarea faptelor bune.

În aceste momente de durere și întristare, transmitem familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut un gând părintesc de mângâiere, rugându-ne Preamilostivului Dumnezeu să dăruiască odihnă veșnică sufletului părintelui Ioan și să îl așeze în rândul drepților slujitori din Împărăția cerurilor.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,

 

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

*Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare a părintelui Ioan Covercă, preot îmbisericit la Parohia Militari III, Protoieria Sector 6 Capitală, oficiată joi, 18 martie 2021, la biserica Parohiei Militari III.