Părintele Ion Druţu sub teroarea autorităţilor comuniste

A fost unul dintre slujitorii de vază ai Eparhiei Argeşului de la mijlocul secolului trecut. Ion Druţu provenea dintr-o familie simplă şi numeroasă din Stoina, judeţul Gorj, născut la 17 octombrie 1905. De la vârstă fragedă rămâne orfan de tată. Cu toate greutăţile materiale în care se zbătea familia sa, tânărul Ion urmează clasele primare în localitatea natală, apoi cunoaşte neajunsurile refugiului din vremea Războiului de Reîntregire. În 1919 se înscrie ca bursier la Seminarul Teologic "Sfântul Nicolae" din Râmnicu Vâlcea, unde va avea profesori bine pregătiţi şi colegi precum viitorul patriarh Justinian Marina. Ulterior, tot cu bursă, se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde, pentru a-şi câştiga existenţa, lucrează ca impiegat stagiar la Ministerul Finanţelor. Doi ani mai târziu se căsătoreşte cu Ecaterina, fiica preotului Ion Boştinescu din Vitomireşti, ulterior primind Taina preoţiei din mâinile episcopului Nichita Duma pe seama Parohiei Dăeşti, judeţul Argeş (azi în Vâlcea). Tânărul preot Ion Druţu se dedică total slujirii pastorale şi mângâierii duhovniceşti a parohienilor, ocupându-se cu renovarea celor trei biserici, înfiinţarea şi întreţinerea unei cantine şcolare şi a unui comitet de binefacere, devenind astfel unul dintre cei mai stimaţi locuitori ai comunei Dăeşti. Pentru meritele sale, în 1936, este chemat pentru a ocupa funcţia de consilier administrativ al Episcopiei de Argeş. În 1939 revine la parohia sa de suflet, pentru ca, un an mai târziu, să fie numit protopop al Argeşului de Sus.

Din acest an încep neajunsurile provocate de factorul politic. Deoarece era cel mai bine văzut în comună, în timpul guvernării legionare, părintele Druţu este obligat să adopte atitudini legionare, fără a se angaja însă într-un militantism politic. Din acest motiv, după rebeliunea din 1941, în actele organelor de ordine este considerat "legionar înfocat". Cu toate acestea, părintele Druţu este stimat în continuare de conducerea eparhială, în 1942 fiind chemat din nou în postul de consilier administrativ. După schimbarea politică din august 1944, fiind cunoscut ca "legionar", părintele Druţu este deţinut timp de trei luni în lagărul de la Piteşti. Următoarea încercare pentru părintele Druţu a fost în 1948, anul schimbărilor socio-economice, dar şi al primului val de arestări. Deoarece în aprilie 1948 fusese vizitat de avocatul Dumitru Apostol (iniţiatorul unui grup de rezistenţă anticomunistă ce urma să acţioneze pe Valea Topologului), la 1 iulie, părintele Druţu este arestat de Siguranţa comunistă. Alte mărturii susţin că părintele ar fi spovedit şi împărtăşit pe unii membri ai grupului amintit. Ca şi în 1944, la arestarea din 1948, sătenii din Dăeşti au întocmit memorii pentru eliberarea preotului lor, însă, de această dată, demersurile au fost fără efect. După anchete chinuitoare în arestul Securităţii din Piteşti, la 2 martie 1949, prin Sentinţa nr. 321 a Tribunalului Militar Craiova, părintele Druţu a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de "omisiune la denunţ". A fost purtat prin penitenciarele de la Craiova şi Aiud şi lagărul de muncă de la Bicaz. Când urma să fie eliberat, a mai primit o detenţie administrativă de 36 de luni, prestând muncă silnică la coloniile Fundulea şi Dudu, apoi la Penitenciarul Galaţi. După eliberare, părintele Druţu a fost ajutat de episcopul Iosif Gafton pentru a reveni la Parohia Dăeşti. Aici a fost urmărit permanent de Securitate, pentru suspiciunea de "activitate legionară" începută în timpul detenţiei şi continuată după eliberare. În jurul părintelui a fost mobilizată o întreagă reţea de informatori şi agenţi provocatori. În iulie 1959, părintele a fost din nou arestat şi anchetat până în 1961. Nu a fost condamnat, ci numai anchetat pentru presupusa activitate legionară. Cu mari greutăţi, părintele Druţu a revenit la Parohia Dăeşti, de care s-a îngrijit până în ultima clipă a vieţii. În anii '80, cu multă abnegaţie, s-a îngrijit de refacerea bisericilor din Dăeşti şi Sâmbotin.