Părintele Nicolae Isac în temniţa comunistă
S-a născut la 3 ianuarie 1920 în familia agricultorului Ioan Isac din localitatea hunedoreană Zlaşti. După Liceul „Decebal“ din Deva, tânărul Nicolae Isac a urmat Academia teologică „Andreiană“ din Sibiu (1941-1945). A fost hirotonit diacon (3 martie 1946), apoi preot (11 iunie 1946) de către arhiereul-vicar Teodor Scorobeţ pe seama parohiei din satul natal. Aici, tatăl său era cântăreţ bisericesc. Pentru că tatăl său suferise o serie de sancţiuni administrative din partea autorităţilor comuniste pe motiv că era unul dintre cei mai harnici agricultori din localitate, atunci preotul Nicolae Isac a intrat în vizorul Securităţii.
Într-o duminică din anul 1954, în timp ce aştepta trenul la cantonul feroviar de la Zlaşti împreună cu tatăl său, pentru a merge să slujească la Răcăştia, este acostat de cantonierul Simion Miclea, un mai vechi prieten din copilărie. Potrivit anchetei de la Securitate, acest Miclea i-ar fi vorbit părintelui Isac de mişcarea de rezistenţă anticomunistă „Garda albă“ din zona Hunedoarei, totodată înmânându-i o monedă de 1 ban ştanţată cu un triunghi, semnul organizaţiei. Trebuie spus că organizaţia „Garda albă“ era o mişcare înfiinţată de Securitate în scopul atragerii tuturor celor care nutreau sentimente anticomuniste în rândurile intelectualităţii şi muncitorilor din marile obiective industriale din jurul combinatului siderurgic de la Hunedoara. O altă particularitate a diabolicei strategii iniţiate de către organele de represiune a constat în condamnarea inculpaţilor din loturile formate în jurul acestei false organizaţii anticomuniste la ani grei de închisoare şi chiar la detenţie pe viaţă în conformitate cu infracţiunea de „insurecţie armată contra ordinii de stat“. În fapt, toate persoanele arestate nu avuseseră activitate conspirativă astfel încât să aducă vreo atingere siguranţei regimului „democrat-popular“.
Din acest motiv, la 26 octombrie 1958 părintele Isac este arestat de Securitatea din Deva. După o anchetă sumară, este acuzat că în anul 1954 ar fi acceptat propunerea lui Simion Miclea de a intra în organizaţie „în scopul provocării unei insurecţii armate pentru răsturnarea regimului democrat-popular şi reinstaurarea unui regim capitalist, cu sprijinul puterilor occidentale“. De asemenea, ar fi primit instrucţiuni de la Miclea pentru formarea unor nuclee ale organizaţiei de rezistenţă în localităţile în care slujea. Părintele Isac a fost inclus în lotul nr. 2 al organizaţiei „Garda albă“, alături de tatăl său, preotul Adrian Botici, şi muncitori ceferişti şi de la combinatul din Hunedoara (15 inculpaţi). La proces (22 decembrie 1958), părintele Isac nu a recunoscut nimic, susţinând că legătura cu Simion Miclea a constat într-o simplă discuţie, fără nici un fel de angajament, şi, totodată, rectificând declaraţiile consemnate în ancheta de la Securitate. Prin Sentinţa nr. 19 din 15 ianuarie 1959 a Tribunalului Militar Cluj, părintele Isac a primit o condamnare de muncă silnică pe viaţă, pentru infracţiunea de „crimă de insurecţie armată“. Prin Decretul nr. 5/1963 al Consiliului de Stat al Marii Adunări Naţionale pedeapsa i-a fost comutată în 25 ani de muncă silnică. A cunoscut penitenciarele de la Deva (decembrie 1958), Jilava (iulie 1959) şi Gherla (iulie 1959 şi 1962). În timpul detenţiei a fost „inapt pentru muncă“. A fost eliberat la 31 iulie 1964, din Penitenciarul Gherla, la patru ani după ce tatăl său trecuse la cele veşnice din acelaşi centru de tortură. A revenit în slujire la Parohia Ruda, apoi la Boş, ambele în judeţul Hunedoara.