Părintele Patriarh Teoctist - un arhipăstor harnic şi un om al păcii
Luni, 30 iulie 2007, Hristos-Domnul, Arhiereul Veşnic, a chemat pe Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist în Casa Părintelui său Ceresc.
Vestea neaşteptată a morţii Părintelui nostru Patriarh Teoctist a produs multă durere şi întristare în sufletele tuturor românilor şi străinilor care l-au cunoscut şi preţuit. În aceste momente de pământească şi vremelnică despărţire, întru aşteptarea Învierii celei de obşte, rugăm pe Hristos-Domnul Cel Răstignit şi Înviat să odihnească sufletul Părintelui Patriarh în corturile drepţilor şi în rândurile sfinţilor Săi slujitori, pentru că lumina multă pe care a adunat-o în suflet prin rugăciune şi fapte bune a răspândit-o în jurul său prin cuvinte înţelepte şi lucrări sfinte.
Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist va rămâne pururea în mintea şi în inima tuturor celor ce l-au cunoscut şi au admirat chipul său luminos şi bunătatea sa sufletească.
În cele ce urmează, vom menţiona pe scurt principalele trăsături spirituale ale personalităţii sale, ca daruri ale Duhului Sfânt pe care Arhipăstorul nostru le-a cultivat şi le-a pus în slujba Bisericii şi a ţării noastre.
Un om total dăruit lui Hristos şi Bisericii Sale
Născut în Moldova la 7 februarie 1915, în satul Tocileni, din apropierea municipiului Botoşani, ca fiind al 10-lea din cei 11 copii ai familiei Dumitru şi Marghioala Arăpaşu, a purtat din botez numele de Toader. A petrecut copilăria în satul natal, muncind împreună cu părinţii săi agricultori, credincioşi şi harnici, de care îşi amintea mereu, mai ales la aniversarea zilei de naştere a Prea Fericirii Sale. Chiar şi atunci când vârsta sa depăşea pe cea a părinţilor săi, trecuţi de multă vreme la Domnul, Patriarhul îi pomenea adesea cu emoţie profundă şi lacrimi în ochi, cu multă iubire şi recunoştinţă de fiu, tocmai pentru că prin ei a primit el darul sfânt al vieţii ca binecuvântare de la Dumnezeu.
Multă lumină şi frumuseţe sufletească se vedeau în această preţuire a părinţilor de către fiul lor, care devenise Părintele duhovnicesc al tuturor românilor ortodocşi. Dragostea şi preţuirea sa filială faţă de părinţii după trup se va amplifica prin preţuirea pe care o va arăta toată viaţa şi faţă de părinţii duhovniceşti din mănăstirile Vorona, Neamţ, Cernica şi Bistriţa, faţă de vrednicii săi profesori de teologie de la Bucureşti şi faţă de mulţi părinţi episcopi de la care a învăţat multă înţelepciune. Foarte adesea pomenea pe mentorul şi Părintele său duhovnicesc: vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina, un ierarh luptător care a păstorit cu înţelepciune Biserica Ortodoxă Română în cei mai grei ani ai dictaturii comuniste şi care a imprimat apoi Bisericii noastre o largă deschidere spre dialog şi cooperare interconfesională şi interreligioasă pe plan naţional şi internaţional.
Încă din copilărie a început să îndrăgească viaţa monahală, devenind frate de mănăstire, în Mănăstirea Vorona din judeţul Botoşani, la vârsta de 14 ani (mai 1928), ca apoi, la vârsta de 20 de ani, în anul 1935, la 6 august, de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, să fie tuns în monahism la Mănăstirea Bistriţa, judeţul Neamţ. Doi ani mai târziu, devine slujitor al altarului în 4 mai 1937, când a fost hirotonit ierodiacon. După 8 ani, în 25 martie 1945, a fost hirotonit ieromonah. Peste cinci ani, în 5 martie 1950, a fost hirotonit arhiereu (episcop-vicar patriarhal).
În 1962, 28 iulie, a fost ales episcop al Aradului; în 1973, 28 ianuarie, a fost ales Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei; în 1972, 25 septembrie, a fost ales Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, iar în 1986, la 6 noiembrie, ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, slujind astfel ca arhiereu timp de 57 de ani. Din totalul vârstei sale de 92 de ani, Părintele Patriarh Teoctist a fost slujitor al altarului timp de 70 de ani (1937-2007). Iată o viaţă de om total dăruită lui Hristos şi Bisericii Sale! O mare binecuvântare, dar şi o lucrare misionară deosebit de grea.
Un martor şi un mărturisitor al Crucii şi Învierii în viaţa Bisericii şi a poporului român
Din cei 57 de ani de arhierie sau de episcopat, 40 de ani au fost trăiţi în timpul dictaturii comuniste atee, când au fost arestaţi şi întemniţaţi, prigoniţi şi obstrucţionaţi în lucrarea lor mulţi ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi, în special credincioşi intelectuali; atunci au fost închise multe mănăstiri şi schituri, desfiinţate unele eparhii, închise mai multe şcoli teologice, iar mai târziu au fost demolate mai multe biserici, în special în Bucureşti.
Totuşi, prin harul lui Dumnezeu, suferinţele indurate de mulţi clerici şi credincioşi, cu răbdare şi rugăciune, cu smerenie şi speranţă, au devenit seminţe ale învierii şi ale înnoirii spirituale, ale unor transformări rapide şi ale unei lucrări misionare intense, care s-au văzut mai ales după evenimentele din decembrie 1989 până astăzi. Mulţi tineri, deşi fuseseră educaţi în şcolile comuniste atee, au devenit în mod neaşteptat o forţă misionară creştină. Cum? Ca urmare a rugăciunilor smerite şi tainice ale multor bunici şi părinţi, preoţi din parohii, monahi din mănăstiri, ierarhi din oraşe care au fost umiliţi, dar nu învinşi.
Toate acestea explică în mare parte zelul misionar tineresc al Patriarhului Teoctist şi avântul său pastoral din anul 1990 până astăzi.
Un păstor harnic şi un luptător înţelept
Chiar şi în anii de dictatură comunistă, cu răbdare şi înţelepciune, Ierarhul Teoctist a restaurant multe biserici şi mănăstiri şi chiar a zidit unele noi în Episcopia Aradului, în Mitropolia Olteniei şi în Mitropolia Moldovei şi Sucevei. Pildă în această privinţă stă şi biserica din satul Victoria, de lângă Botoşani, unde locuiesc cele mai multe dintre rudele sale şi unde au fost strămutate chiar mormintele părinţilor săi, Dumitru şi Marghioala. Deşi nu era deloc uşor, chiar în vremurile acelea s-au tipărit mii de cărţi de rugăciuni, de calendare, de cărţi liturgice şi iconiţe, precum şi unele reviste şi manuale teologice pentru a menţine flacăra credinţei şi a vieţii creştine. Desigur, toate acestea nu erau suficiente, dar în comparaţie cu alte ţări aflate sub dictatura comunistă ele constituiau, totuşi, o lucrare misionară curajoasă.
În zilele noastre, libertatea religioasă a fost folosită mai ales pentru reintroducerea religiei în şcolile publice, reintroducerea învăţământului teologic în reţeaua de stat, reactivarea asistenţei religioase a preoţilor de caritate în unităţile militare, în spitale şi în penitenciare.
La acestea se mai adaugă multe centre social-caritabile pentru copii, bătrâni şi săraci precum şi cabinete şi centre social-medicale. Desigur, un loc aparte îl ocupă şi numărul mare de eparhii noi, înfiinţate în ţară şi peste hotare, de biserici în construcţie şi restaurare, de mănăstiri şi schituri noi, de şcoli de teologie noi, de instituţii culturale şi misionare (presă, radio etc). În toate aceste lucrări, venerabilul Patriarh Teoctist a arătat o surprinzătoare tinereţe şi o impresionantă capacitate de adaptare, o dinamică viguroasă în receptarea şi promovarea noilor activităţi pastorale şi misionare ale Bisericii în societatea românească actuală. Totodată, Patriarhul nostru era conştient că mai sunt multe de făcut în comparaţie cu nevoile concrete ale Bisericii, atât la oraşe cât şi la sate. El regreta mult că în Bucureşti nu poate începe construirea unei noi Catedrale patriarhale.
Un slujitor al unităţii creştine şi al apropierii dintre oameni
Ca orice român bun la suflet şi înţelept, Patriarhul nostru avea o deschidere firească şi frumoasă spre dialog şi cooperare cu Bisericile surori şi cu alte Biserici. În acest sens, Arhipăstorul românilor ortodocşi continua tradiţia ecumenică a Ortodoxiei româneşti, care evită atât izolarea, cât şi dizolvarea identităţii proprii. Ca atare, Părintele nostru Patriarh Teoctist a promovat permanent dialogul interconfesional şi interreligios pe plan naţional şi internaţional. Expresia cea mai elocventă a acestui spirit de respect reciproc şi dialog ecumenic a fost vizita Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti în zilele de 7-9 mai 1999, iar apoi, în octombrie 2002, vizita Părintelui Patriarh Teoctist la Roma.
Toate aceste relaţii amicale sunt benefice şi pentru modul în care sunt astăzi primiţi sutele de mii de români ortodocşi în Italia şi Spania, ţări preponderent romano-catolice. Acelaşi adevăr este valabil şi în ţări europene de tradiţie anglicană sau protestantă.
O lumină pentru lucrarea misionară a Bisericii
Prin tot ceea ce ne lasă acum ca moştenire spirituală a personalităţii şi activităţii sale bisericeşti şi sociale, Părintele nostru Patriarh Teoctist rămâne pentru noi o călăuză binecuvântată, un chip luminos şi un suflet mare, răbdător în încercări şi iubitor de fapte bune. Mulţimea imensă a celor ce au venit la Bucureşti din ţară şi din străinătate ca să-i omagieze memoria este o dovadă în acest sens.
În numele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române mulţumim din inimă tuturor celor ce astăzi sunt prezenţi aici pentru a aduce un ultim omagiu Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, precum şi celor ce au adresat condoleanţe Bisericii Ortodoxe Române îndoliate.
Deşi ne despărţim de trupul său, care va fi înhumat aici în Catedrala patriarhală, rămânem uniţi sufleteşte cu Părintele nostru Patriarh prin rugăciune şi pomenire, rugând pe Hristos-Domnul să-l ierte de orice a greşit în această viaţă şi să-i dăruiască pacea şi fericirea vieţii cereşti din Împărăţia Preasfintei Treimi. În acelaşi timp, cu smerenie, pocăinţă şi recunoştinţă, să-i cerem Părintelui nostru Patriarh Teoctist să ne ierte, pe fiecare în parte şi pe toţi împreună, dacă i-am greşit cu voie sau fără de voie, şi să ne ocrotească cu rugăciunile sale din ceruri.
Mai ales în această perioadă de doliu de 40 de zile pentru Părintele nostru Patriarh Teoctist, să rugăm pe Hristos-Domnul, Arhiereul Veşnic, să ne dăruiască tuturor, cler şi popor, harul păcii şi al înţelepciunii, al unităţii şi al faptelor bune, ca viaţa duhovnicească a Bisericii şi a societăţii să sporească în iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
† DANIEL,
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
Locţiitor de Patriarh
▲ Cuvântul integral al IPS Mitropolit Daniel, ţinut în Catedrala patriarhală din Bucureşti ieri, 3 august, la înmormântarea PF Părinte Patriarh Teoctist ▲