Pasivitate și acțiune în odihnirea Duhului peste om
Cunoscutele cuvinte ale Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, „Scopul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt”, reproduse în zilele noastre cu ușurință de foarte mulți creștini familiarizați cu o minimă literatură duhovnicească, nu sunt atât de simple pe cât par la prima vedere.
Locuirea Duhului Sfânt peste cineva este un model vechi-testamentar prin care se indica identitatea și rolul lui Mesia. Profetul Isaia Îl prezenta astfel pe Mesia: „O mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un lăstar din rădăcinile lui va da. Şi Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe. Şi-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu. Şi va judeca nu după înfăţişarea cea din afară şi nici nu va da hotărârea Sa după cele ce se zvonesc” (Isaia 11, 1-3). De aceea, când cineva va da dovadă de erudiție și-l va cita pe Sfântul Serafim ar trebui să îi atragem atenția dacă știe ce înseamnă dobândirea Duhului Sfânt, dacă el are înțelepciune și înțelegere, tărie duhovnicească, dacă este temător de Dumnezeu și judecă cu dreptate.
Locuirea Duhului Sfânt în cineva nu este semnalată de o evlavie exterioară sau spiritualitate pietistă, ci se vede după roadele unei vieți care emană sfințenie și grijă pentru cultivarea idealurilor creștine, de iubire, dreptate și ajutorarea semenilor.
În Noul Testament, Mântuitorul spune despre Sine că aduce odihnă celor care Îl urmează. La Matei cap. 11, se folosește de două ori: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (vv. 29-29). Tema odihnei se regăsește și în legătura cu prezența Duhului Sfânt, pentru că la Faptele Apostolilor cap. 2 se spune că Apostolilor „li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut (s-au odihnit) pe fiecare dintre ei” (v. 3).
La fel, Sfântul Ioan Botezătorul spune că a văzut pe Duhul rămânând sau odihnindu-Se peste Fiul: „Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El” (Ioan 1, 32).
Din aceste texte învățăm că la început Duhul S-a coborât numai peste Fiul întrupat, Sfântul Efrem Sirul spunând că mulți s-au botezat de către Ioan la Iordan, dar numai peste Fiul S-a odihnit Duhul. Ulterior, Cincizecimea, care este în esență un eveniment baptismal, a arătat că Duhul S-a coborât și a rămas peste toți creștinii care se botează.
Hristos ca Om este receptacolul originar al Duhului Sfânt, El este „mlădița lui Iesei” peste care S-a odihnit Duhul lui Dumnezeu. Ioan vede la Botezul de la Iordan pe Duhul venind peste Fiul, iar în Fapte avem imaginea creștinilor care sunt toți beneficiarii Duhului, adică sunt fii ai lui Dumnezeu.
Avem pe de o parte imaginea că Duhul Sfânt Se odihnește peste cei aleși, peste creștini, dar coroborat cu textul de la Isaia această odihnă nu este o stare pasivă, ci generează în cel care o are o activitate care are drept rezultat cultivarea binelui.
Odihna Duhului peste creștini, la fel ca isihia-liniștirea, starea născută din rugăciunea intensă, este o independență a omului față de păcat și rău, o slăbire a legăturilor morții. Sfântul Cuvios Sofronie Saharov o prezintă astfel: „În orele când Dumnezeu ne dăruieşte odihna, se stârneşte în lăuntrul nostru o rugăciune fierbinte şi, în îmbrăţişarea ei, duhul descoperă cu bucurie înrudirea cu Hristos şi creşte asemănarea cu El. Domnul ne-a zidit după «chipul Său» - prin urmare, în El, devenim şi noi «domni». Întăriţi prin puterea Lui, noi putem contempla tot felul de rău în lumea creată, dar el, răul, îşi pierde puterea asupra noastră. Pentru acest rău, este necesară domnia (stăpânirea) noastră întru «Împărăţia cea nestrămutată»”.