Patriarhul Daniel şi ţinutul Fălticenilor

Nu este un subiect încheiat, dar se cade să istorisim, fără a avea pretenţia că putem spune totul şi că într-o zi n-am mai putea adăuga şi altceva.

Legătura Patriarhului Daniel cu ţinutul Fălticenilor a început în ziua de 1 iulie 1990, când a devenit mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Arhiepiscopia Iaşilor cuprindea atunci întregul judeţ al Sucevei, deci şi protoieria Fălticeni. Această situaţie s-a schimbat în luna martie 1991, când a fost întronizat arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, cu jurisdicţia canonică asupra ţinutului pe care-l aminteşte titulatura sa.

În perioada iulie 1990-martie 1991, Mitropolitul Daniel a făcut numeroase vizite pastoral-canonice în partea nordică a eparhiei sale, care cuprindea atunci şi judeţul Suceava. În unele vizite l-am însoţit şi eu, la hramurile Mănăstirilor Suceviţa şi Putna, la sfinţirea de la Bilca sau la liturghiile arhiereşti de la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”.

Îndată după întronizarea ca mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a făcut un popas, la ceas de priveghere, în Mănăstirea Slatina, la o călugărie pe care o putem numi specială. Era momentul în care îşi făcea făgăduinţele călugăreşti sora Febe din Paris, ostenitoare mulţi ani în lumea ortodoxă din capitala Franţei. Gestul mitropolitului a fost deosebit şi s-a legat de activitatea dificilă şi îndelungată a sorei Febe, care a purtat de grijă multor români aflaţi la studii în oraşul luminilor.

O altă preocupare constantă din acea perioadă a fost restaurarea Mănăstirii Râşca. Venind de la Suceviţa către ţinutul Neamţului, Mitropolitul Daniel a vizitat, în august 1990, mănăstirea ctitorită de Petru Rareş. Nemulţumit de starea lucrurilor, la fel ca şi patriarhul Teoctist altădată, a fost hotărât să schimbe starea precară în care găsise mănăstirea. Stareţul vechi, Teofil Popa, s-a retras de la conducerea mănăstiri, permiţând soborului condus de Ieromonahul Calinic Dumitriu să lucreze la remedierea situaţiei dificile în care se afla istorica chinovie.

Mitropolitul Daniel a revenit la Râşca cel puţin de două ori după prima vizită şi s-a bucurat de schimbările survenite între timp. Mănăstirea Râşca părea să fie părăsită de vechiul blestem despre care se tot vorbea în ultima vreme.

Venind odată dinspre Mănăstirea Putna împreună cu Arhidiaconul Ioachim Giosanu (arhiereul de astăzi), cu părintele Vitalie Danciu şi cu mine, Mitropolitul Daniel, după ce a văzut indicatorul cu numele localităţii Fălticeni, a hotărât să oprim în casa părinţilor mei. Am rămas fără cuvinte şi am crezut la început că e vorba despre o glumă. Mitropolitul a insistat şi am oprit un ceas, făcându-ne bucurie şi cinste deosebite, în luna septembrie, ziua Sfinţilor Ioachim şi Ana, 1990. Au mai fost după aceea şi alţi arhierei în casa părinţilor mei, aducând, de asemenea, binecuvântare şi negrăită bucurie.

La sfinţirea bisericii din Rădăşeni, în iulie 1995, i s-a făcut aleasă poftire mitropolitului Moldovei şi Bucovinei. M-a chemat într-o zi şi m-a întrebat câte ceva despre biserică şi despre apropiata sfinţire. Toate erau pregătite şi aşteptam ziua cea mare. În ajunul târnosirii am fost anunţat de o neaşteptată schimbare a agendei şi de o vizită importantă la Iaşi pe care trebuia să o onoreze. În ultimul moment l-a delegat pe episcopul-vicar, care s-a adăugat celor doi ierarhi de la Suceava, celor 40-50 de clerici şi miilor de credincioşi. La câteva zile după sfinţire, i-am arătat fotografiile şi a rămas impresionat de mulţimea credincioşilor şi de organizarea evenimentului. A făcut câteva remarce şi la adresa bisericii pe care a văzut-o în fotografii, făgăduind că va ajunge într-o zi în satul aflat între livezi nesfârşite.

Un alt moment remarcabil ţine de aniversarea centenarului cunoscutului sculptor român Ion Irimescu. După ce a primit invitaţia de a participa la festivitatea respectivă, m-a delegat să-l reprezint şi a trimis, cu acel prilej, pentru marele artist un mesaj de felicitare şi o medalie comemorativă cu chipul Sfintei Parascheva. M-a delegat, din nou, la Academia Română din Bucureşti, unde preşedintele ţării, miniştri şi academicieni l-au omagiat pe maestrul Ion Irimescu, unul dintre cei mai cunoscuţi fălticeneni.

În cuvântarea pe care a rostit-o la încheierea slujirii ca Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Patriarhul Daniel amintea de importanţa sfinţirii timpului şi de mulţimea sfinţilor canonizaţi în această perioadă de arhipăstorire. Între aceşti sfinţi, doi sunt fălticeneni - Sfântul Ierarh Dosoftei, cu metania la Mănăstirea Probota şi Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca, vieţuitor aproape 19 ani în mănăstirea ctitorită, lângă apa Râşcăi, de Petru Rareş. Aceşti doi sfinţi ierarhi şi alţi mulţi neştiuţi sunt ocrotitorii ţinutului Fălticenilor care păstrează, în hotarele lui, istorie multă şi taine sfinte din vremuri îndepărtate.

Ar mai putea fi amintită încercarea Mitropolitului Daniel de a-i apropia pe slujitorii stilişti de la Slătioara, oferindu-le chiar posibilitatea studierii în seminarii şi facultăţi de teologie. Întâlnirea de la Mănăstirea Neamţ, din decembrie 1990, nu a avut, din păcate, rezultatul dorit. Din partea lor s-a dorit rămânerea departe de Biserică şi chiar nerecunoaşterea adevărului istoric. Mitropolitul Silvestru Onofrei, trecut între timp la cele veşnice, a avut curajul (singurul) să admită că, în momentul hirotoniei primului lor arhiereu, episcopul Galaction Cordun avea deja povara neascultării faţă de patriarhul şi ierarhii ţării.

Patriarhul şi episcopii în general au, fiecare în parte, legături spirituale şi de suflet cu fiecare zonă a ţării. Uneori, aceasta este evidentă, după cum am amintit, în treacăt, despre această legătură cu ţinutul încărcat de istorie şi poezie al Fălticenilor.