Patriarhul Justinian, la Conferinţa panortodoxă de la Moscova din 1948

Revenirea Bisericii Ruse în atenţia lumii ortodoxe după 25 de ani de absenţă era sugerată de politica promovată de Kremlin în estul Europei, practic ca o continuare a celei ţariste înainte de 1918. Dar diplomaţia ortodoxă rusă se dorea tot mai autoritară în raport cu autocefaliile ortodoxe şi un reper în relaţia cu Bisericile din Apusul Europei.

Conferinţa de la Moscova trebuia să statueze această proeminenţă a Patriarhiei Moscovei în Ortodoxie şi să traseze coordonatele diplomaţiei eclesiastice orientale faţă de Mişcarea Ecumenică şi Biserica Catolică. Patriarhia Ecumenică a Alexandriei şi Biserica Greciei, aflate în umbra politicii anglo-americane, au refuzat această politică, iar patriarhul Justinian, reprezentantul celei mai influente Ortodoxii în perioada interbelică, era nevoit să accepte coordonatele moscovite. Era începutul unei robii moscovite, de care Justinian va încerca să scape prin păstrarea relaţiilor cu Patriarhia Ecumenică.