Penitenciarul-spital Târgu Ocna, locul nașterii în cer a Sfântului Gherasim de la Tismana

Oameni cu mințile rătăcite au crezut că îi pot nimici pe toți cei ce le sunt împotrivă și au recurs la acte de neimaginat pentru a-și atinge scopul, doar că, pe multe dintre victimele lor, chinurile le-au transformat în mărturisitori ai răbdării, ai iubirii jertfelnice a lui Hristos și ai unei credințe de nezdruncinat. Pușcăriile comuniste s-au transformat din uzine ale morții în locuri din care mărturisitorii au pășit în calendar. Un astfel de loc este și penitenciarul de la Târgu Ocna, unde Sfântul Gherasim de la Tismana a murit ca deținut, dar a renăscut ca sfânt mărturisitor.

„Aici va fi într-o zi pelerinaj... Azi suntem puțini, dar încă mai există credință în lume, încât lumea va fi izbăvită. Acum pare cu neputință, dar dincolo de mijloacele omenești există o iconomie divină și ea va renaște omenirea”, prorocea Sfântul Gherasim de la Tismana despre închisoarea de la Târgu Ocna, cu puțin înainte de a păși spre ceruri, mărturia sa fiind consemnată ulterior de un alt mărturisitor, Ioan Ianolide, în cartea sa „Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă”. Și, cu sigu­ranță, cei mai mulți dintre cei care au ascultat mărturia acestuia nu își puteau imagina în acel moment că vor veni și astfel de vremuri. Că oamenii nu vor mai fi torturați pentru credința sau convingerile lor și că, privați chiar şi de libertate, vor avea parte de grijă și respect.

Prorocia Sfântului Gherasim avea să se împlinească anul acesta, de sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici, când au fost sfințite două troițe gemene, una la Școala Națională de Poliție Penitenciară „Constantin Brâncoveanu”, iar cealaltă în curtea penitenciarului, exact unde, în perioada comunistă, sute de oameni au pătimit. În martie, curtea închisorii s-a umplut de pelerini care au venit să cinstească memoria celor ce au fost jertfiți între acele ziduri, împlinind ceea ce sfântul spunea despre transformarea acestui loc al suferinței într-unul al vindecării.

Numele Penitenciarului-spital de la Târgu Ocna a fost din păcate legat de suferință încă de la începuturile sale, lângă el aflându-se una din marile și vechile mine de sare. În mină, pe lângă angajați, erau aduși condam­nații pentru delicte grave și care, de multe ori, nu mai vedeau lumina zilei. Inițial erau băgați în groapa ocnei și zăvorâți în celule săpate în pereții de sare și erau scoși la lumină doar de două ori pe an, de Paști și de Crăciun. Iar atunci când ieșeau la lumina soarelui, de cele mai multe ori orbeau. Sau mulți dintre ei mureau din cauza mâncării bune pe care o primeau de sărbători.

Când domnitorul Dimitrie Ghica a văzut condițiile inumane în care erau ținuți ocnașii, acesta a donat castelul său de lângă salină și a dispus construirea unei închisori în care să fie cazați deținuții pe timpul nopții, astfel încât doar ziua să lucreze în mină. A fost amenajat chiar și un paraclis pentru nevoile spirituale ale deținuților. Abia după domnia lui Ghica se poate spune că ocnașii au început să capete un pic de îndurare. Tot aici au fost închiși țăranii răsculați în 1907, au fost arestați comuniștii în perioada lor de ilegalitate, iar apoi au fost aduși cei care nu împărtășeau convingerile comuniste. Cu o intensitate mai mică sau mai mare, se poate spune că închisoarea de la Târgu Ocna a fost mai mereu un loc al suferinței. Ulterior, datorită aerului curat din această zonă montană, închisoarea a devenit spital-penitenciar, aici fiind aduși deținuți bolnavi de TBC.

Reeducare eșuată

Spitalul-penitenciar de la Târgu Ocna, împreună cu alte închisori, precum Aiud, Pitești sau Gherla, au zăvorât între pereții lor reci sute sau mii de oameni, mulți dintre ei devenind liberi doar cu sufletul, după ce trupurile lor au fost aruncate în gropi comune. La fel a fost și la Târgu Ocna, în perioada comunistă. Su­pra­viețui­tori ai temniței au povestit că la poarta penitenciarului era rezemată o ladă de lemn ca o targă cu care erau cărate trupurile celor ce pășeau în veșnicie spre gropile comune de după gardul închisorii.

La Târgu Ocna nu s-a ajuns, totuși, la ororile din alte penitenciare, unde oameni fără nici un pic de milă au torturat până la moarte semeni de-ai lor pentru a-i „reeduca”. Reeducarea prin tortură a fost începută, în anul 1949, în închisoarea din Suceava, continuată mai târziu în cea din Pitești, iar ulterior în închisorile din Gherla și Târgu Ocna.

În cursul anului 1950, la Târgu Ocna au fost transferați de la Penitenciarul Pitești zeci de foști studenți bolnavi de tuberculoză. Studenții torționari au fost inițial formați la Pitești. Dintre aceștia, un grup a fost trimis la Penitenciarul-spital Târgu Ocna, destinat bolnavilor de tuberculoză. Aici, însă, experimentul a întâmpinat dificultăți, bolnavii neputând fi supuși la chinurile celorlalți deținuți sănătoși de la alte penitenciare.

Într-o zi de duminică, în data de 1 mai 1951, când pe terenul penitenciarului-spital se juca un meci de fotbal, deținutul Eugen Dimitrov, în momentul în care torționarii reeducatori s-au apropiat de el, a spart geamul și a început să strige după ajutor. Fiind auzit de către ceilalți internați, aceștia au început, la rândul lor, să strige, vocile lor fiind auzite în orașul plin de oameni pe străzi. Așa se face că ulterior reeducarea a fost oprită. Securiștii au ajuns la concluzia că aici nu se poate aplica aceleași metode, penitenciarul fiind amplasat în oraș și astfel nu se puteau masca strigătele deținuților torturați, dar și din cauză că aici erau bolnavi de tuberculoză și atât torționarii, cât și personalul medical aveau o anumită reținere să se apropie de ei.

În celule, dar ca în chilii

Prin amabilitatea comisarului-șef de poliție penitenciară Lucian Ioniță, directorul Penitenciarului-spital Târgu Ocna, am vizitat recent acest loc de detenție. Astăzi, lucrurile stau cu totul diferit, persoanele private de libertate beneficiind de cele mai umane condiții, ca într-un veritabil spital. Sunt câteva sute de angajați, personal medical și personal pentru asigurarea siguranței care se ocupă de cei cazați. Am vizitat și Camera 4, acolo unde a fost adus să moară „umanitar” Sfântul Gherasim de la Tismana, cel care însenina inimile deținuților prin tăria credinței sale, îi învăța să se roage, realizând din interiorul temnițelor, alături de alți deținuți politici, o mișcare de rezistență prin credință în fața asaltului ateu propovăduit de torționarii comuniști. Chiar dacă în prezent camera are o altă destinație, cea de magazie, duhul rugăciunii răzbate din zidurile reci. O emoție dublată de teamă te cuprinde privind prin gratiile prin care și deținuții priveau odinioară spre Mănăstirea Ocna Măgurei, admirând oamenii liberi care înconjurau de lumină biserica în noaptea de Înviere.

Prin purtarea de grijă a directorului închisorii a fost montată o placă spre aducere aminte cu numele a doi dintre mărturisitorii cei mai cunoscuți care și-au găsit sfârșitul în această cameră: Gherasim Iscu și Valeriu Gafencu. Deși închis, Sfântul Gherasim a transformat celula de detenție într-o chilie în care locul durerii era luat de sentimentul iubirii și al iertării.

Tot în această celulă, sfântul și-a anunțat colegii de cameră că va pleca din această lume în noaptea de Crăciun, cerând să îi fie spălat trupul și pregătit așa cum cere rânduiala călugăriei. Mai mult decât atât, înainte de a muri, a făcut un gest de iubire pe care puțini l-ar putea face din inimă, acela de a-l ierta pe cel ce anterior îl torturase până la limita morții, la rândul său ajuns deținut și bolnav de TBC în aceeași celulă. Cum trupul firav nu îl mai slujea, din cauza suferințelor, Părintele Gherasim a cerut să fie dus de alți doi deținuți la căpătâiul călăului său și l-a mângâiat pe cap, l-a binecuvântat și l-a iertat, punând faptele acestuia pe seama tinereții și neștiinței. I-a mărturisit din toată inima dragostea sa și l-a iertat și a cerut apoi să îi fie citite rugăciuni. Ulterior, în aceeași noapte sfântă de Crăciun, a plecat la Domnul împreună cu călăul său, așa cum a prorocit.

Spital pentru deținuți

Astăzi, în Penitenciarul-spital din Târgu Ocna se întâmplă ceea ce ar fi trebuit să se întâmple în mod firesc într-o unitate spitalicească. Aici sunt tratați oameni suferinzi aflați în detenție. O clădire mare dotată cu laborator pentru analize medicale, cu cabinete de specialitate, personal medical suficient, dar și saloane pentru cazarea pacienților deținuți, face ca penitenciarul să arate ca un veritabil spital.

„Dacă toate penitenciarele din țară încearcă să asigure spațiul necesar pentru deținuți, respectiv 4 metri pătrați de deținut, pentru a evita aglomerația, noi avem câte 7 metri pătrați de persoană. Legea spune că trebuie să cazăm maximum șase deținuți în cameră, dar noi reușim să avem doar câte cinci. În prezent, avem deținuți din toată zona de nord-est a țării, iar numărul lor este variabil de la o zi la alta, deoarece unii vin, alții sunt tratați și pleacă. Avem o secție cu deținuți cu boli cronice, care în medie stau cam 11 zile, timp în care se fac investigațiile și primesc tratament, apoi avem deținuții cu TBC, care stau între două și șase luni, mai avem o secție medico-socială în care sunt 25 de deținuți cu HIV din toată țara, ei executându-și pedeapsa la noi, și mai avem 25 de deținuți pentru lotul de deservire. Avem un grad de ocupare de 70-75% din totalul unității”, a spus Lucian Ioniță, comisar-șef de poliție penitenciară.

În martie anul acesta, Lucian Ioniță s-a îngrijit împreună cu directorul Școlii Naționale de Poliție Penitenciară „Constantin Brâncoveanu”, comisarul-șef de poliție penitenciară Vasile Scutaru, și cu preoții Paul Vamanu și Florin Smarandi ca în curțile celor două instituții pe care le conduc să fie amplasate două troițe în memoria celor care s-au jertfit aici, dar și a lucrătorilor plecați la Domnul. De asemenea, își dorește să extindă unitatea pe care o conduce, existând deja un proiect în valoare de 19 milioane de euro pentru construcția și amenajarea viitoarelor clădiri.

Pentru a nu se uita trecutul, în incinta închisorii a fost amenajat un mic muzeu în care vizitatorii ocazionali pot afla informații despre istoria acestui loc și despre persoanele importante care au petrecut timp aici.

Tratament pentru trup și suflet

Deși principalul scop al acestei instituții constă în tratarea bolilor trupești, nu sunt neglijate nici problemele sufletești. În interiorul penitenciarului, există o capelă frumos amenajată, în care părintele Daniel Mașala slujește și se roagă cu ei și pentru ei. Atât la slujbe, cât și prin cateheze sau simple discuții cu ei, părintele se îngrijește ca cei pe care vremelnic îi păstorește să primească răspunsuri la frământările lor sufletești și sfaturi atunci când le cer.

„Din cauza regulilor de siguranță, la capelă au acces doar o parte din deținuți, dar și ceilalți primesc aceeași atenție din partea mea. Îi vizitez la celule, dar merg și săvârșesc Sfânta Liturghie și în alte spații ale închisorii, astfel încât nimeni să nu fie lipsit de cele duhovnicești. Legătura dintre Biserică și unitatea penitenciară a fost dintotdeauna, capela fiind aici încă de la începuturile spitalului-penitenciar. Am citit că aici era o cameră în care locuia preotul penitenciarului și raporta directorului. Capela purta la început hramul «Sfântul Grigorie Teologul», în timpul domnitorului Ghica, dar în 1997, când a fost reînființat penitenciarul, a primit hramul «Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian». Dat fiind specificul acestei unități, unde sunt tratate diferite afecțiuni, programul pe care îl desfășor este unul bine stabilit pentru fiecare secție în parte. La capelă au acces doar cei de la secția HIV, restul participând la slujbe, cateheze sau alte activități duhovnicești în alte spații din unitate, amenajate în acest scop. Sunt bucuros că văd interes din partea multor persoane care vin și cer să se spovedească. Avem persoane care vin și citesc la strană, iar unii chiar cântă și ei după putință din cântările Sfintei Liturghii”, ne-a povestit părintele Daniel Mașala.

Osuar în memoria foștilor deținuți

Lângă gardul închisorii se află o biserică ocrotită de Sfinții Împărați Constantin și Elena, care a fost construită aproximativ în aceeași perioadă cu închisoarea, şi funcționează ca biserică parohială. În cimitirul acesteia au fost îngropați toți cei care și-au aflat sfârșitul în timpul detenției, datele arătând că, în perioada 1950-1964, la penitenciarul din Târgu Ocna au fost încarcerate, pe diferite termene, 843 de persoane condamnate pentru delicte politice, dintre care 73 au decedat în timpul detenţiei.

Deși înmormântările au fost făcute într-o anumită zonă din cimitir, trupurile deținuților au fost depuse fără sicriu și de multe ori în gropi comune. Totodată, după ce aici a funcționat și un sanatoriu pentru persoane bolnave psihic, iar cei decedați erau înmormântați tot în acea zonă, în ultima perioadă cimitirul a fost ocupat de localnici decedați recent.

Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului a făcut o serie de săpături în zonă care au dovedit că aici au fost înhumați deținuți din perioada comunistă, însă, din păcate, nu a fost identificată vreo persoană anume. Osemintele au fost depuse într-un osuar amplasat în apropierea bisericii, care poate fi vizitat de doritori, iar pe locul vechilor gropi comune a fost amplasată o troiță.