Pentru o sărbătoare pascală fără kitsch-uri

Ne aflăm în săptămâna a şasea a Păresimilor, care se va încheia cu frumoasa sărbătoare a Floriilor, o anticipare a negrăitei lumini pascale. Vom purta în mâini plăpânde ramuri de salcie abia mijite la viaţă şi vom continua postirea, îndreptându-ne către Înviere. Ramurile de copac binecuvântate de preoţi la biserică, spun Sfinţii Părinţi, au mai multe înţelesuri. Purtând ramuri de salcie în mâini, vom marca biruinţa asupra morţii pe care a arătat-o Mântuitorul nostru prin învierea lui Lazăr, ca o prevestire a Învierii Sale, dar şi a întregii omeniri. Ramurile înverzite simbolizează şi biruinţa noastră asupra păcatului.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune chiar că stâlpările de la Florii sunt cununa de virtuţi câştigate pe parcursul postului ce se apropie de sfârşit. Aceste virtuţi sunt pocăinţa, sinceritatea, milostenia şi înnoirea noastră lăuntrică. Vlăstarele vopsite în verdele crud de vesela primăvară închipuie şi sufletele noastre îmbobocite de fericire că L-am regăsit, L-am redescoperit pe Domnul în acest post. Dar în primul rând, purtând ramuri de copac în mâini, închipuim pe cei ce odinioară L-au ovaţionat pe Hristos întâmpinându-L la ultima Sa intrare în Ierusalim. Mulţimile care L-au aclamat pe Blândul Păstor nu peste multe zile Îl vor şi osândi, aţâţate de duşmanii Răscumpărătorului nostru. Ramurile de măslin şi finic purtate de Florii le-au înlocuit cu vorbe grele, cu scuipări şi hule, care au şfichiuit trupul fără de pată şi sufletul dumnezeiesc al Domnului.

Este copleşitor când te gândeşti că Mântuitorul S-a lăsat umilit şi necinstit de propria-I creatură! Şi toate acestea din iubire le-a îndurat. Cu adevărat iubirea este o nesfârşită taină. Deci, finicul şi măslinul de la Florii s-au transformat în ţepoase bice, care au lovit nemilos Iubirea. Asta a fost demult, dar oare se mai poate repeta această dramatică întâmplare? Mai putem noi să fim manipulaţi de duşmanii lui Hristos? Din păcate, da!

Abili şi inteligenţi, potrivnicii Marelui Răstignit devin aliaţii omului, care foarte uşor transformă veridica bucurie pascală într-una superficială, redusă de multe ori doar la aspectul culinar. Oare Sfintele Pătimiri ale lui Iisus pot fi alinate doar de o masă copioasă? Ce înşelare! Nu zic, românul dintotdeauna a ştiut să-şi împodobească masa la Sfintele Sărbători, dar nu înainte de a-şi înnobila sufletul cu virtuţi. Îşi împodobea casa după ce cămara sufletului o primenea prin Taina Spovedaniei şi a Împărtăşaniei. Nu putem fi ipocriţi; o masă frumoasă adună pe cei dragi şi-i predispune la comuniune, dar de aici şi până la a-L lăsa singur pe Hristos în zilele Sfintelor Sale Pătimiri şi chiar în noaptea de Înviere, pornind ospeţe culinare şi bahice, este o distanţă foarte mare.

Şi uite-aşa salcia plăpândă de la Florii poate deveni un aspru bici cu care Îl putem lovi pe Domnul. Îi provocăm răni adânci când în Săptămâna Sfintelor Pătimiri nu găsim timp să-I fim aproape. Trebăluim de zor având un program încărcat, cu activităţi solicitante, care de multe ori ne răpun. Osteniţi, mulţi dintre noi nu mai reuşim să participăm la Slujbele Deniilor, sau dacă printr-un efort izbutim să ajungem, adesea oboseala ne toropeşte. Sângerările Nevinovatului biciuit mai vin şi din nepăsarea cu care asistăm la răpirea sărbătorii Sfintei Învieri de înghimpoasele „branduri“ care ne invadează existenţa.

Ce au în comun Sfintele Paşti cu iepuraşul de ciocolată care în aceste zile premergătoare sărbătorii ne violentează privirea prin magazine şi pieţe? Care din Sfinţii Părinţi ne-au stabilit un astfel de meniu? De multe ori exagerăm chiar şi cu tradiţionalele bucate pe care le pregătim cu asiduă grijă pentru masa de Paşti. Nimic de zis! Trebuie să primim sărbătoarea împlinind şi aceste tradiţii culinare, dar să nu reducem bucuria pascală doar la atât. Ce sărac Paşti vom avea procedând aşa! Ce flămânzi vom fi! Bucuria sfântă şi mare a Învierii Domnului o vom simţi în primul rând dacă vom încerca să-L însoţim pe Mântuitorul lumii pe drumul Golgotei în săptămâna înfricoşătoare a Sfintelor Sale Pătimiri. Lumina în care ne vom răsfăţa sufletele şi trupurile noastre va pogorî din lumânare în suflet dacă vom izbuti să ne îmbăiem în dragostea mai tare decât moartea a dulcelui nostru Mângâietor, participând la întreaga slujbă de Înviere, care va spinteca întunericul nopţii, transformându-l în zori de zi. Iar de ospăţul Praznicului, ce să mai zic… să ne hrănim mai întâi cu Hristos euharistic, să prânzim cu El, nu în Betania, ca oarecând Lazăr, ci în anticamera Împărăţiei lui Dumnezeu, Sfânta Biserică. Aşa şi bucatele pregătite în cinstea sărbătorii vor fi mai gustoase şi mai aromate, căci rugăciunea de binecuvântare a cărnurilor, a brânzei şi ouălor de după Sfânta Liturghie le va transfigura. Legat de obiceiurile culinare specifice sărbătorii pascale, să amintim şi pe cea devenită aproape o lege nescrisă - consumul mielului. Sper că nu vom surprinde pe cineva afirmând că nu se dovedeşte imperios necesar să consumăm la Paşti carne de miel. Dar dacă o facem, să nu credem cu obstinaţie că împlinim învăţătura Bisericii, ci mai degrabă o tradiţie. Respectând-o, să ne străduim în primul rând să săvârşim cele cerute de Biserică în mod expres: „să ne curăţim simţirile şi, prin neapropiata lumină a Învierii, să vedem pe Hristos strălucind“. Aşadar, înainte de a gusta din bucatele pregătite pentru sărbătoare, să ne împărtăşim întâi cu Hristos, „Mielul lui Dumnezeu“, Care S-a jertfit pentru noi şi a noastră mântuire.

Carevasăzică, să încercăm să ne reevaluăm atitudinea faţă de sărbătorile pascale, să le păstrăm curate, fără adaosuri străine de duhul dreptei credinţe, fără kitsch-uri, încredinţaţi fiind că Învierea Domnului ne aduce lumină şi pace sfântă în case şi-n suflete dacă o vom întâmpina cu bună rânduială. De aceea cuvine-se a păstra aceste negrăite daruri tot anul, trăindu-ne fiecare clipă a existenţei ca pe o zi de Paşti, căci, în fond, Ortodoxia este religia bucuriei din Ziua Învierii.