Zămisliri duhovnicești

În primul capitol al Evangheliei după Matei regăsim, în afara genealogiei Mântuitorului Iisus Hristos, o foarte frumoasă descriere a extraordinarei Sale nașteri. „Nașterea lui Iisus Hristos așa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind și nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Și cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: «Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt»” (Matei 1, 18-20). Această zămislire a Mântuitorului Iisus Hristos în pântecele feciorelnic al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este rodul lucrării Duhului Sfânt. O zămislire mai presus de fire care prefigurează, în chip minunat, și nașterea ulterioară inexplicabilă pentru mintea omenească. Prin lucrarea Duhului Sfânt, însă, nu doar Întruparea concretă a lui Hristos începe să se înfiripe, ci, ulterior, în mod desăvârșit, și asemănarea tot mai deplină a fiecărui creștin cu Mântuitorul, după modelul suprem al vieții și învățăturii Acestuia. Fiind întrebat care este chipul Duhului Sfânt, un părinte îmbunătățit a spus că acesta va fi alcătuit din toți cei care se vor mântui și vor sta împreună în Împărăția lui Dumnezeu. În fiecare dintre aceștia, Duhul, ca un pictor duhovnicesc plin de măiestrie, va lucra neîncetat asemănarea cu Hristos și va zămisli în ei neîncetat darurile Sale cele bogate.

De fapt, încă din această lume, „Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu știm să ne rugăm cum trebuie, ci Însuși Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite. Iar Cel ce cercetează inimile știe care este dorința Duhului, căci după Dumnezeu El Se roagă pentru sfinți” (Romani 8, 26-27). Duhul ne este mai interior decât propria noastră inimă și ne ajută să ne rugăm cu o profunzime care, doar prin puterile omenești, ar fi cu neputință. Această zămislire duhovnicească, făcută posibilă doar prin lucrarea Duhului Sfânt, ne deschide și calea către dobândirea darurilor spirituale. Dacă trebuie să ne naștem de sus și o facem prin Taina Botezului, cum să nu începem să fim și noi cu adevărat purtători de Hristos, prin lucrarea Duhului Sfânt? Așa cum ne spune Sfântul Grigorie Sinaitul: „Tot cel botezat în Hristos e dator să ajungă la toate vârstele lui Hristos. Căci a primit dinainte puterea pentru ele şi poate să le afle şi să şi le însuşească prin porunci. Arvuna Duhului este zămislirea; simţirea bucuriei este naşterea; puterea curăţitoare a focului Duhului este botezarea; vederea luminii dumnezeieşti este schimbarea la faţă; omorârea dinspre toate este răstignirea; sălăşluirea dragostei dumnezeieşti în inimă este îngroparea; trezvia de viaţă făcătoare a Duhului este învierea; extazul şi răpirea minţii către Dumnezeu sunt înăl­ţarea. Iar cel ce nu le-a aflat pe acestea, nici nu le simte, e încă prunc şi cu duhul, şi cu trupul, chiar dacă e socotit de toţi cărunt şi lucrător” (Sf. Grigorie Sinaitul, „Alte capete”, 1, în: Filocalia, vol. VII, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, București, Ed. Humanitas, 2005, p. 145).

Toate aceste lucrări minunate le săvârșește în noi harul Duhului Sfânt. Dar suntem noi, oare, deschiși înaintea acestei zămisliri a noastre de sus, care rămâne una dureroasă, unită cu suferința, și asumarea Crucii și chinurilor, încercărilor și necazurilor? Suntem gata să privim înainte golul abisului nostru interior, pătimaș, întunecat de păcatele și patimile noastre, de alegerile greșite pe care le-am făcut și suntem pregătiți să îl curățim prin lucrarea duhovnicească a Duhului de viață făcător?

Rănile care nu se vindecă ajung să amenințe însăși viața organismului afectat. Păcatele nemărturisite, tăinuite cu anii, ajung să sufoce orice zămislire duhovnicească a sufletului nostru. Și de câte roade nu ne lipsim astfel, roadele mântuitoare ale faptelor binefăcătoare, ale împlinirii noastre spirituale, ale fericirii duhovnicești făgăduite nouă, tuturor, de Cel Preaînalt atunci când alegem răul în locul binelui, întunericul în locul luminii, răutatea în locul bunătății, păcatul în locul virtuții.

Dar cei puțini, care au trăit și trăiesc această zămislire duhovnicească interioară, sunt datori să o ofere mai departe celor care încă nu au cunoscut-o: prin rugăciunile lor binefăcătoare, prin faptele lor care urmează exemplul Mântuitorului Iisus Hristos, prin jertfa lucrării și cuvântului lor, prin puterea necurmată a sacrificiului pentru aproapele aflat în suferință sau necaz - toate sunt efecte directe ale lucrării harului dumnezeiesc asupra lor.

În preajma sărbătorii Nașterii Domnului se cuvine să ne amintim că frunzele aparențelor nu vor ține niciodată locul roadelor zămislirii duhovnicești, al conlucrării dintre inima aflată pe drumul curățirii și harul Duhului care o vindecă și o înalță spre cele cerești în detrimentul celor pământești...