PERSPECTIVE: Festivalul Internațional „George Enescu”, într-o nouă lumină

 

După unele păreri, îndreptățite de altfel, Festivalul Internațional „George Enescu” a devenit astăzi una dintre cele mai importante manifestări de gen din lume. Chiar dacă nu este relevant să facem clasamente într-un domeniu totuși atât de relativ cum e arta, e limpede că festivalul creat la București în 1958, împreună cu concursul internațional cu același nume, la trei ani de la moartea lui George Enescu, a atins o notorietate internațională indiscutabilă și că invitația de a cânta în cadrul lui ar fi acum greu de refuzat de către numele cele mai mari ale muzicii. Dacă privim desfășurarea lui în ansamblu, cu multele reușite (și, desigur, inevitabile sincope), observăm că Festivalul „Enescu” a reunit practic, în cele aproape șase decenii, cei mai valoroşi muzicieni ai epocii, nume de referinţă în istoria artei interpretative, fiind o reflectare fidelă a performanței, de la valoarea individuală la atâtea alte criterii (opțiuni repertoriale, creativitate, afinități, capacitate de automodelare etc.). Practic, orientarea, să-i spunem tematică, a acestui festival a fost fixată de la început, urmărind pe de o parte cunoașterea și interpretarea muzicii lui Enescu și mai ales includerea ei în repertoriul marilor dirijori, soliști, orchestre, pe plan internațional; pe de alta, o necesară perspectivă asupra stilurilor de interpretare contemporană. Nu în ultimul rând, asupra raporturilor dintre muzica lui Enescu și cea a contemporanilor săi, ideea festivalului mai ales la ultimele ediții - una chiar foarte atrăgătoare, dacă nu ne mărginim să privim mecanic programele.

Festivalul, spun organizatorii, duce mai departe valorile în care credea George Enescu: creativitate, generozitate și implicare și cred că de la prima sa ediție acest aspect este evident. De această ediție, din 1958, cu invitaţi de prestigiu şi concerte memorabile, se leagă şi un alt eveniment important din istoria muzicii: premiera românească a operei Oedipe de George Enescu, la Opera din București, în ultima seară a festivalului, 22 septembrie 1958, cu David Ohanesian în rolul titular, dirijor: Constantin Silvestri. Ar fi probabil de ajuns să amintim câteva nume de soliști și dirijori invitați chiar la această primă ediție: David Oistrah, Yehudi Menuhin, Halina Czerny-Stefańska, Nadia Boulanger, Monique Haas, Claudio Arrau, Sir John Barbirolli, Carlo Felice Cillario, Carlo Zecchi. Violonistul David Oistrah, care îl cunoscuse bine pe Enescu și cântase sub bagheta lui Concertul  de Ceaikovski (1945, la Ateneul Român), a interpretat în 1958 Concertul  de Beethoven, Dublul concert  de Bach, alături de Yehudi Menuhin, și a susținut un amplu recital, adevărat tur de forță. La ediția a doua, din 1961, când s-au inaugurat Sala Palatului și actualul Studio „Mihail Jora” al Radiodifuziunii, participau dirijori de talia lui Sir John Barbirolli (pentru a doua oară), Lorin Maazel, Ghenadi Rojdestvenski, George
Georgescu, Iosif Conta, Egizio Massini, violoniștii Henryk Szeryng, Leonid Kogan, Ion Voicu, Ștefan Ruha, pianiștii Sviatoslav Richter, Aldo Ciccolini, Annie Fischer, Valentin Gheorghiu și mulți alți interpreți de valoare pe care istoria nu i-a reținut, poate, în prim-plan. Al treilea concert al Filarmonicii „George Enescu”, încredințat dirijorului Mircea Basarab (marți, 12 septembrie 1961), îl avea ca solist pe Leonid Kogan, cu două lucrări foarte diferite - fapt relativ rar să le cânți în aceeași seară: Concertul nr. 3 în Sol major pentru vioară şi orchestră, KV 216 de Mozart și Concertul nr. 1 în la minor pentru vioară şi orchestră, op. 77  de Șostakovici.

Un eveniment tragic a marcat, fără îndoială, ediția a treia a festivalului (5-22 septembrie 1964): moartea, în seara zilei de 1 septembrie, a dirijorului George Georgescu. Reapare în fața publicului bucureștean, în această ediție, violonistul de origine poloneză Henryk Szeryng, care în 1961 susținuse un amplu recital și un concert de concerte (Bach, Beethoven, Brahms). La Sala Mare a Palatului, una dintre cele mai titrate orchestre ale lumii, cea a Filarmonicii din Viena, dirijată de Herbert von Karajan, oferă două concerte cu programe de capodopere (Simfonia nr. 40  de Mozart, poemul simfonic Don Juan de Richard Strauss, Simfonia I de Brahms; Mica serenadă  de Mozart, Simfonia a VIII-a, „Neterminata”  de Schubert, Simfonia a V-a de Beethoven). Intrat în galeria marilor șefi de orchestră ai veacului său, Karajan revenea la București după 20 de ani. Dintre multele evenimente din această ediție nu trebuie uitată premiera în România a operei Pelléas și Mélisande  de Claude Debussy, la Opera din București, sub conducerea muzicală a lui Mihai Brediceanu, în regia lui George Teodorescu, scenografia Roland Laub, cu Valentin Teodorian, Teodora Lucaciu, Octav Enigărescu, Ileana Cotrubaș. Celelalte ediții din deceniile al șaptelea și al optulea au fost, la rândul lor, la înălțime, cota internațională a festivalului și concursului crescând constant. Ele s-au desfășurat regulat, la trei ani, până în 1979. Apoi, ediția a noua a avut loc în 1981, a zecea din nou, după trei ani, în 1984.

După 1990 (ediția a XII-a, în 1991) anvergura Festivalului „Enescu” a fost alta, ca număr de artiști participanți, prin caracterul tematic al unor ediții sau prin diversificarea secțiunilor/ciclurilor de concerte cu profil bine stabilit, prin directorii artistici, dar și prin mediatizare și ecoul internațional. A existat și o dereglare în cadența calendaristică a festivalului - ediția a XIII-a (după patru ani, în 1995), pentru ca, începând din 2001, evenimentul să aibă loc din doi în doi ani. În 1995, sub directoratul lui Mihai Brediceanu, au fost invitați la București Yehudi Menuhin, Lorin Maazel, Georges Prêtre, Zubin Mehta, Yuri Temirkanov, Roberto Benzi, Sergiu Comissiona, Alberto Lissy, Ghenadi Rojdestvenski, Jean-Pierre Rampal, Royal Philharmonic Orchestra din Londra (avându-l ca dirijor pe Yehudi Menuhin), Orchestra Simfonică Radio a Bavariei, Orchestra Simfonică din St. Petersburg, Filarmonica din Israel, Orchestra Radio Stuttgart. Tot atunci s-a montat la Opera bucureșteană controversatul Oedipe în regia lui Andrei Șerban, respins cu duritate de o bună parte a criticii, producția fiind un amestec ostentativ și uneori naiv de lumi și epoci pentru a evidenția universalitatea mitului (universal și fără asemenea combinații hilare), dar având, ca mișcare scenică și teatralizare a personajelor, acoperire muzicală.

În 1998, când printre oaspeți s-au aflat Daniel Barenboim și Orchestra din Chicago, Orchestra Simfonică a BBC, Orchestra Națională a Franței, se inițiază Concertele de la miezul nopții (ora 22:30, Ateneu) cu seria „Bach by Midnight”, urmată în 2001 de „Mozart by Midnight” și în 2003 - „Beethoven by Midnight”.

Din 2007 până în 2015, Festivalul „Enescu” l-a avut ca președinte și director artistic pe Ioan Holender, care, în 2011, remarca: „Nu există un festival similar în lume care să dureze atât şi în care să apară atâtea personalităţi muzicale precum cele invitate la această ediţie a Festivalului «George Enescu»”. Ediția din 2011 nu a fost cea mai lungă, recordul deținându-l următoarea, din 2013 (1-28 septembrie), care a părut unora prea lungă. Dacă privim însă la publicul românesc și la persoanele din străinătate care vin special la București cu această ocazie, nimic nu pare prea mult...

În 2009 apare seria de concerte „Enescu și contemporanii săi” și se cântă multă muzică de Haydn (bicentenarul morții). La ediția din 2013, anul Wagner, Marek Janowski și Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin prezintă în concert integrala teatralogiei Inelul Nibelungilor. În 2015, în premieră în România, după 15 ani de negocieri, Filarmonica din Berlin concertează la București, avându-l la pupitru pe Sir Simon Rattle. În premieră la noi se cântă, ca operă în concert, Wozzeck de Alban Berg, dirijor Leo Hussain, Orchestra și Corul Filarmonicii din București.

Cu un nou directorat - Zubin Mehta, președinte de onoare și Vladimir Jurowski, director artistic - ediția din acest an a festivalului, a XXIII-a (2-24 septembrie) și-a propus să așeze într-o nouă lumină creația lui George Enescu, dar și, în general, muzica clasică. Este inclus în program un număr-record de lucrări de George Enescu (37) - două dintre acestea fiind în premieră istorică în festival. Opera Oedipe în versiune concertantă (cu proiecții multimedia), cu Vladimir Jurowski, London Philarmonic Orchestra și Paul Gay în rolul titular, a deschis actuala ediție într-un moment cu valoare de simbol.