POEZIE: Evelyne Maria Croitoru

ÎNFLOREA O LUMINĂ
Când apărea, înflorea o lumină
fără seamăn, ca a zăpezii,
o înverzire sfioasă, argintie...
Lumina lumii tremurând
în ochii deschişi,
limpezi ca unduirea ierbii,
din când în când
se stârnea în ei un verde
mai adânc, verdele acelor de pin...
focul înflorea pe pereţi.

Talazuri grele încreţindu-se albe
pe deasupra inimilor verzi.
Privirea lui unduia dealurile,
cercuri de lumină străluceau.

Mă locuiau luceferi când apărea.

RĂDĂCINI ȘI ARIPI
Ţi-am tocit sprânceana stângă,
de bărbat, încărcat de păcat
şi-am vrut nemurire în iubire.
Te-am subţiat.Ţinutul, strânsul,
l-am împletit cu plânsul.

M-am rezemat,
cu rădăcini şi aripi de tine,
cu toată iubirea din mine.

Uneori mă zăreai, înfruntând orele gri,
alteori, pironind secunda
rupeai umbrele, întins în coasta ploii;
torentele spălau sprânceana, 
coasta, trăitul.

Acum toamna aurie ne mângâie uşor.
Mi-e dor de sprânceană,
de mirosul de tăcere,
moale, caldă, păcătoasă.

CÂND DRAGOSTEA TA M-A STRIGAT
Când dragostea ta m-a strigat
mi-au înflorit uimiri
neîncăpute-n ochiul minţii.
Am franjurit tristeţea,
fluturii s-au scuturat
de fumul pământului
şi-au înverzit dealurile.

Ai devenit anotimpul meu.

CU SUFLETUL LEGAT LA OCHI
Cu sufletul legat la ochi alergam
căutând înfrigurată
să cuprind distanţa dintre
tu şi eu.
Ştiam că neînţelesuri târzii
se vor ruga la aerul desfrunzit
şi se vor îngropa în timp.
Îmi scăldam înţelesurile
în tine,
şi tainele şi visele,
iar apoi îmi sugrumam ecoul.

Cu sufletul legat la ochi alergam.

Pipăiam vibraţia setei de tine
încinsă, şopteam ţipete,
mingi de foc.

De ce îmi îngropi sufletul?
De ce nu mă mai poţi cuprinde
în mirosul albastru al cerului
şi mă laşi, străină, inimii mele?

SENSUL CLIPELOR
Ştii sensul clipelor în care florile
din tine vorbesc, dau zvon de spovedanie
în arbori ca şi când adevăratul tău chip
e închis în ele, în locul în care
ne aşezasem atunci?

Dar încăperea cea scundă, a nerăbdării,
cu ochii cerului neliniştiţi
mirosind a plecare...?
Ştii sensul clipelor?