Peștele afumat

O mulțime de peripeții și nu din cele mai fericite se petrec atunci când dăm frâu liber pornirilor noastre lăuntrice. Atitudinea consumistă, pofta egoistă și incapacitatea de sacrificiu sunt simptome ale faptului că e iubit nu celălalt, ci propriile senzații plăcute legate de el.

Un înțelept avea un discipol foarte împătimit după peștele afumat. Îi plăcea la nebunie să consume acest fel de mâncare. Odată, acesta înfuleca pe ascuns, lacom, hrana sa favorită. Maestrul l-a suprins și l-a privit cu reproș. Ucenicul s-a rușinat de apetitul său nesățios și a început să se îndreptățească: „Domnule, nu am ce să fac, iubesc peștele!” Răspunsul a venit instantaneu: „Tu nu iubești peștele, ci te iubești pe tine însuți! Dacă ai fi iubit peștele, i-ai fi făcut un bazin cu plante și cu tot felul de pietricele, ca să nu-i fie urât, dar tu iubești numai gustul peștelui pe limba ta!”

Să luăm, pentru a lămuri ce am spus mai devreme, anume că pofta nesățioasă e iubire de sine, un alt exemplu. Căsătoria din interes, din calcul. O femeie a pus ochii pe un bărbat îmbogățit peste noapte.

Totuși, conform vorbei „azi la bal, mâine la spital”, mulți dintre acești miliardari de carton stau acum în pușcării și încearcă să scrie cărți cu caracter științific pentru a li se micșora numărul zilelor de detenție. Ce femeie sănătoasă la minte ar lua un astfel de bărbat? Poate cineva care caută doar banul să se îngrijească de un viitor falit sau pușcăriaș?

Sau să luăm situația inversă. Un om de afaceri înstărit își achiziționează, citiți, vă rog, ghilimelele, o soție fotomodel. După o lună, apare o nouă „miss”, mai atrăgătoare. Ce se va întâmpla atunci cu fosta parteneră a bărbatului? Va fi lepădată ca o haină învechită, roasă de molii.

Nu degeaba în Canonul de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos citim: „Nu nădăjdui, suflete al meu, în bogăția cea pieritoare sau în adunarea nedreaptă, în sănătatea trupească și în frumusețea cea degrab trecătoare, că vezi cum cei puternici și tineri mor, ci strigă: Miluiește-mă, Hristoase Dumnezeule, pe mine, nevrednicul!”