Petru Florescu, filantrop și patriot arădean

Anul 2020, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”, a prilejuit evidențierea unor personalități cunoscute pe plan național sau local, care prin viața și activitatea lor au contribuit la binele obștesc. Unul dintre aceștia este și arădeanul Petru Florescu, care prin actele și atitudinile sale exprimate în viața comunitară a orașului Arad întregeşte, în mod fericit, impresionantul șir al filantropilor arădeni.

Datele privitoare la viața și activitatea sa am reușit să le reconstituim din documentele de epocă, din informațiile referitoare la istoria Catedralei Vechi din Arad și din arhiva de familie deținută de un descendent al familiei Florescu, profesorul univ. dr. Radu Homescu.

Petru Florescu s-a născut la Lugoj, în anul 1824. La tânăra vârstă de 19 ani se căsătorește cu Iuliana Pălincaș și, împreună, se stabilesc în Arad, unde cumpără câteva loturi de pământ. Cu timpul, ajung să dețină hectare întregi de pământ. Au avut o familie extrem de numeroasă, Dumnezeu binecuvântându-i cu 18 copii, apucând să vadă 13 copii căsătoriți. Din marea spiță de neam a Floreștilor a făcut parte și distinsa doamnă academician Cornelia Bodea, istoric și profesor universitar. Una din nepoatele sale, Irina Jurj, era măritată cu preotul Sava Seculin, deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, delegat al cercului electoral Aradul Nou, apoi protopop de Vinga și consilier la Centrul eparhial din Arad.

După informațiile din „Necrologul” său, familia deținea o casă în cartierul Pârneava din Arad, un cartier românesc, în apropierea Catedralei Vechi, pe strada Sfântul Ștefan cel Mare nr. 7. A fost o personalitate cunoscută și influentă în cadrul comunității românești din Arad, înainte de Marea Unire. Ajunsese „membru în comitetul orașului liber regesc Arad”, iar principalul său apelativ era acela de „mare proprietar”. Lucrul acesta este demonstrat mai târziu și de publicarea necrologului în cel mai important ziar al eparhiei și al orașului. Petru Florescu s-a stins din viață la vârsta de 67 de ani, în data de 17 mai 1891.

Poziția sa socială a fost dublată de puternicul său atașament față de Biserică și de Neam. Petru Florescu a fost implicat activ în viața comunității ortodoxe românești din Arad, susținând financiar acțiunile și nevoile materiale ale acesteia. A făcut parte din comitetul de construire a noii catedrale a românilor din Arad. În 1861, Episcopul Procopie Ivașcovici îl numește, alături de alți fruntași ai comunității românilor arădeni, într-un comitet special care avea drept sarcină supravegherea lucrărilor de demolare a vechii catedrale a românilor și de construire a celei noi. Tot în același an se instituie o colectă generală care să vină în sprijinul construirii noii catedrale și, totodată, un comitet care să se ocupe de bunul mers la colectei și de evidența fondurilor strânse. Din acest comitet face parte și Petru Florescu.

Procesele-verbale ale consiliilor comunității românilor de pe lângă Catedrala din Arad arată contribuția concretă a familiei Florescu la ridicarea și înfrumusețarea noii catedrale. Astfel, la finalizarea construcției noii catedrale Petru Florescu contribuie cu suma de 193 de florini, ocupând poziția 29 din colecta inițiată pentru strângerea de fonduri, la data de 31 ianuarie 1870. Pe lângă aceasta, donează cele două icoane de pe ușile împărătești.

După moartea sa, văduva Iuliana Florescu va dona catedralei românilor din Arad un chivot, care va deveni un simbol al acestui locaș. La 34 de ani de la târnosirea catedralei, membrii comunității românești se hotărăsc să o împodobească cu un chivot deosebit. Este de­semnat epitropul Ioan Simu pentru a duce la bun sfârșit această sarcină, ceea ce va și realiza cu succes. În ședința Comitetului parohial din 7 iunie 1899 (st.n.), același epitrop Ioan Simu aduce la cunoștință că acest chivot este deja realizat și așezat pe masa Sfântului Altar și că toate cheltuielile au fost susținute de „doamna Iuliana, văduva lui Petru Florescu”. Chivotul va fi sfințit la Rusaliile aceluiași an.

Așadar, chivotul este realizat în anul 1899 de către familia vestiților sculptori bisericești bănățeni Nistor Bosioc și fiul său Iosif din Berliște. A fost conceput ca parte integrantă a iconostasului, de unde a și împrumutat elemente decorative, precum și a întregului mobilier bisericesc existent. Valoarea sa la acea vreme a fost estimată la 230 de florini, sumă achitată integral de văduva Iuliana Florescu din cartierul Pârneava. Chivotul este donat în amintirea soțului ei, Petru Florescu, lucru pe care îl găsim inscripționat la baza chivotului, pe latura principală a acestuia: „Chivotul e dăruit de văduva Iuliana a lui Petru Florescu”.

Aceeași evlavioasă doamnă creează un fond de 600 de florini, la data 25 octombrie/6 noiembrie 1899. Din valoarea totală a acestui fond, 500 de florini au fost depuși ca bani lichizi, iar 100 de florini sub formă de acțiuni. Deținătorul și administratorul exclusiv al acestui fond va fi Comitetul parohial al Catedralei Ortodoxe din Arad. Iuliana Florescu va redacta, prin intermediul unui Birou notarial, un „act fondațional”, unde sunt stipulate toate condițiile și cerințele fondării și administrării acestui fond. Astfel, fondatoarea avea următoarele condiții: fondul întemeiat de ea să fie de sine stătător, să nu se contopească cu altele și să poarte numele „Fondațiunea Iuliana Florescu”; fondul să fie administrat prin epitropia parohiei și depus la Banca „Victoria” din Arad; din fond se putea întrebuința doar dobânda anuală, de unde o parte din bani se întrebuința pentru îngrijirea mormintelor familiei Florescu, o altă parte pentru pomenirile îndătinate ale morților, în special lunea după Duminica Tomii și de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, iar o altă parte era destinată necesităților parohiei. Profitul celor 100 de florini depuși sub formă de acțiuni la Banca „Victoria” trebuia direcționat spre acțiunile culturale ale parohiei susținute mai ales prin Casa Națională. Tot din acest act aflăm că, înainte de moartea sa, Petru Florescu creează și el un fond în valoare de 2.000 de florini.

Actul va fi aprobat și validat în ședința Consiliului parohial al Catedralei ortodoxe din Arad, la data de 13/25 februarie 1900, președintele consiliului fiind preotul paroh Gavriil Bodea, iar secretar Nicolae Ștefu. Actul se găsește în Exibitele parohiei cu nr. 6584/900. La data de 6/19 septembrie, actul va fi validat și de către Episcopul Iosif Goldiș.

Cât privește atașamentul său față de cauza națională, știm că Petru Florescu își trimite doi băieți în Războiul de Independență de la 1877-1878. Mai mult, îl întâlnim, împreună cu soția sa, în fruntea unei liste de subscripție inițiate de ziarul Gura Satului, editat de Mircea V. Stănescu, la data de 31 mai/12 iunie 1877: „Colecta diurnului Gura Satului, pentru soldații români, răniți în resbelul ruso-româno-turc”.

Faptul că a susținut astfel de proiecte concretizate în donații substanțiale din care au beneficiat românii arădeni nu face decât să demonstreze atașamentul acestei familii față de credința ortodoxă, precum și susținerea idealului de emancipare și unitate națională. Rememorarea acțiunilor și faptelor acestei familii, aducerea în actualitate a personalității arădeanului Petru Florescu, evidențierea unor atitudini și gesturi ale acestui român și credincios al Bisericii strămoșești reînscriu în conștiința noastră atitudini demne de urmat, modele viabile în conviețuirea noastră de zi cu zi.