Pianul şi credinţa

„După ce am cumpărat un pian, povestea odată un iubitor de muzică clasică, mi-am pierdut nădejdea că am să învăţ vreodată să cânt la el. Degetele mele erau neîndemnatice şi melodiile ieşeau tare chinuit. Dar acum, după mai multe lecţii, pot cânta piese simple cu destulă încredere. Poate că exerciţiile nu mă vor face să ajung perfect, dar cu siguranţă ele îmi vor îmbunătăţi considerabil aptitudinile.“

 

Faptul de a aparţine Bisericii nu înseamnă că automat o viaţă creştinească va fi uşor de împlinit, la fel cum cumpărarea unui pian nu este o garanţie că vei ajunge un mare muzician. Este un pas necesar, dar e abia începutul. Exersarea la pian în fiecare zi, chiar atunci când criza de timp este vizibilă, se simte uneori ca o corvoadă. Şi poate rezultatele nu sunt totdeauna satisfăcătoare, dar deja se poate întrezări momentul când visul de a cânta la acel instrument se va împlini. La fel şi în urcuşul duhovnicesc. Începutul este dificil uneori fiindcă nu se văd rapid rezultate spectaculoase. Dar cu răbdare, schimbările în bine ale vieţii noastre vor fi cu neputinţă de observat.

 

Recent s-au dat publicităţii rezultatele recensământului populaţiei din ţara noastră. 86,5% din locuitorii României sunt ortodocşi. E un fapt îmbucurător că atâţia oameni sunt fraţi întru credinţă. Dar nu suficient. Ca să ajungem creştini adevăraţi e nevoie de silinţă. După cum privitul pianului cu duioşie nu te face un muzician mai bun, tot aşa, admirarea numelui tău înscris pe certificatul de botez nu te face un creştin mai râvnitor. Lucrarea, dăruirea, dragostea şi rugăciunea, toate practicate zilnic cu credincioşie sunt singurele mijloace care ne vor aduce mai aproape de ţelul nostru: dobândirea Duhului Sfânt. (Adaptare după o pildă din vol. Vitamine duhovniceşti, Anthony M. Coniaris, vol. 1, Editura Sophia, 2007)