Pisanie la zi aniversară: Grigore Ilisei - 70

Titlul face referire la o carte a domnului Ilisei, Pisanii de azi şi de demult, închinată Bisericii şi slujitorilor ei. Dedicăm acum, la zi aniversară, o modestă pisanie scriitorului sărbătorit.

 

Mi-au plăcut mult cuvintele înţelepte ale unui înalt ierarh care spunea că în Biserică avem doar tineri de diferite vârste. Sunt oameni pe care trecerea ireversibilă a timpului nu-i afectează, ci, dimpotrivă, parcă le sporeşte puterile şi le înnoieşte, ca ale vulturului, tinereţile. Am întâlnit astfel de persoane, cu spiritul mereu tânăr, cu o prospeţime a duhului şi cu dor fără margini, negrăit aş zice, pentru împlinirea binelui.

 

Oameni sensibili, cu inimi deschise şi cu braţele aşişderea, cu mare disponibilitate faţă de semenii lor. Nu sunt foarte mulţi, dar existenţa şi calitatea lor ne dau nădejdi că există încă suficientă lumină în această lume şi mulţi talanţi înmulţiţi cu responsabilitate.

 

Pe de altă parte, lumina rămâne lumină, iar întunericul n-o poate cuprinde, chiar şi atunci când se adună nori grei şi furtuni cumplite, până la urmă se risipesc, iar lumina soarelui străluceşte şi încălzeşte pe mai departe, până la marginile pământului.

 

Dăruiţi de Dumnezeu cu multe daruri, unii oameni se pun în slujba semenilor, oferindu-le, cu generozitate, din belşugul agoniselii lor. Slujitorii literelor, scriitorii, bucură pe alţii cu frumuseţea slovelor. Când îţi place scrisul cuiva, îi cauţi cartea de care abia ai aflat ori tableta publicată într-o gazetă anume. 

 

Un asemenea scriitor este Grigore Ilisei, venit pe lume într-o familie preoţească, la 20 noiembrie 1943.

 

Autor a peste 20 de cărţi, al câtorva sute de articole şi eseuri apărute în diverse publicaţii, realizator al unor apreciate emisiuni de televiziune şi de radio, Grigore Ilisei este, înainte de toate, un fiu credincios al sfintei noastre Biserici.

 

Vlăstar al unui preot de pioasă amintire, ctitor de lăcaşuri sfinte aflate în mirificul ţinut al Fălticenilor, scriitorul sărbătorit a crescut la umbra Bisericii, în dulcele cânt al psaltichiei şi în simfonia neîntrecută a clopotelor. Mai întâi în comuna Mălini, apoi la Lămăşeni, Mănăstioara şi, în cele din urmă, la Fălticenii-Vechi, Grigore Ilisei a cunoscut, alături de tatăl său, preotul Ilie, întreaga zonă a Fălticenilor, cu frumuseţile şi tainele ei, rămânând întotdeauna legat sufleteşte de tărâmul copilăriei şi al tinereţii lui.

 

Fălticeniul a avut mulţi fii care i-au dus faima departe, în lume. Dintre aceştia, nu mulţi şi-au adus aminte de locurile natale aşa cum a făcut-o în decursul anilor Grigore Ilisei.

 

Una din marile împliniri ale scriitorului a fost iniţiativa transmiterii Sfintei Liturghii la Radio Iaşi, post redeschis la 22 decembrie 1989, când scriitorul a trimis în eter cuvintele Aici Radio Iaşi, România!; peste câteva zile, redactorii şi tehnicienii l-au ales director al instituţiei.

 

Astfel, imediat după Revoluţie, Radio Iaşi a început să transmită în fiecare duminică Sfânta Liturghie de la Catedrala mitropolitană a Moldovei şi Bucovinei, reluând tradiţia întreruptă abuziv în 1947. Prin intermediul radioului, mulţi oameni bătrâni şi bolnavi, locuitori ai cătunelor izolate, ori semeni de-ai noştri aflaţi în diferite alte grele împrejurări, dobândeau posibilitatea să asculte tâlcuirea Sfintei Evanghelii şi slujba dumnezeieştii Liturghii.

 

Apropiat mănăstirilor Moldovei, Grigore Ilisei a poposit adeseori în chiliile de la Văratec, Agapia, Neamţu, Suceviţa, Putna, Horaiţa, Slatina, ca şi în alte locuri unde domnia sa a trudit în duh isihast, cu daru-i arhicunoscut, la îmbogăţirea lucrării literare.

 

În opera sa, un loc important îl ocupă lumea eclesială, evocată într-o frumoasă şi autentică limbă românească. Ierarhi, egumeni sau clerici de rând, mănăstiri, schituri şi biserici de enorie revin mereu în paginile sale inspirate. Citind doar câteva rânduri, recunoşti de îndată strălucirea comorii, a focului ce arde, a vechilor cazanii, după cum rostuia cândva preotul-poet Alexie Mateevici.

 

În cadrul activităţilor sale mediatice, Grigore Ilisei a realizat filme pentru televiziune despre părintele Cleopa, pictorul Irineu Protcenco, Mănăstirea Neamţ, Tonitza la Durău, Baba - pictor bisericesc, De la Athos la Rădăşeni şi altele. A coordonat la Radio şi la Televiziune numeroase interviuri cu slujitori importanţi ai Bisericii Ortodoxe, a moderat dezbateri pe diferite teme religioase.

 

Scriitorul Grigore Ilisei slujeşte Biserica mai ales prin scrisul său, dar şi prin felul aparte, special de a se comporta.

 

Sensibil şi atent, a căutat să facă mult bine celor care îi ieşeau în cale. Chiar dacă, poate, mulţi dintre ei uită să-i mulţumească, aceasta nu-l descurajează, ştiind că binele trebuie făcut până la capăt.

 

Răsplătit cu numeroase aprecieri, distincţii şi premii, Grigore Ilisei merită şi preţuirea Bisericii, pe de-o parte pentru scrisul lui, pe de alta, pentru activitatea meritorie ca director al postului de Radio şi al Televiziunii din Iaşi în raport cu misiunea şi năzuinţele Bisericii dreptmăritoare, precum şi cu aşteptările ascultătorilor ei credincioşi.

 

În decursul anilor care se adună acum în clepsidra vieţii sub numărul celor 70, Grigore Ilisei a agonisit lumină din lumina vieţii altora, oameni de suflet, slujitori ai Sfântului Altar, savanţi, scriitori, artişti pe care i-a preţuit întotdeauna cu asupră de măsură.

 

S-a îngrijit ca vocea şi amintirea lor să nu se piardă. A scris mult despre ei, a adunat comori între coperţile cărţilor, a pus suflet şi a trudit îndelung, cum rareori se întâlneşte în lumea noastră. A oferit cu generozitate, fără să aştepte ceva în schimb!

 

Am bucuria să mărturisesc că domnul Grigore Ilisei urcă cu înţelepciune scara care duce către negrăitele frumuseţi, ascunse celor mulţi. Dintru acestea se cuminecă doar cei aleşi...

La ceas aniversar, când bucuriile se adună şi mâhnirile se risipesc, privind retrospectiv, întâlnesc lumina de pe chipul şi din sufletul scriitorului. Frumuseţea cuvintelor cu parfumul altor vremi, în care oamenii şi locurile erau altfel, se întâlnesc în paginile domnului Ilisei, pe care le caut acum, cu aceeaşi ardoare şi statornică apreciere, ca şi în urmă cu 20 sau mai mulţi ani. Îl consider, ca întotdeauna, un înţelept rătăcit printre oameni grăbiţi. Un om al bucuriilor şi al darurilor multe primite dintru înălţimile Taborului.