Plecăciune Cuvioasei din cetatea celor șapte coline

Cinstirea Sfintei Parascheva se observă permanent, dar mai ales de ziua pomenirii ei, la 14 octombrie, în fiecare an. Cu o săptămână înainte de sărbătoarea ei, de dimineaţă până seara târziu, mii de credincioşi îşi îndreaptă paşii către locaşul Cuvioasei din capitala Moldovei. Legătura profundă cu poporul credincios al Moldovei, pe care l‑a ocrotit din acel binecuvântat an 1641, o înţeleg și o știu toţi cei care îşi pun nădejdea în Dumnezeu, Cel minunat întru sfinţii Săi. Pentru marea ei lucrare duhovnicească ascunsă ochilor oamenilor, Cuvioasa Parascheva a primit darul minunilor şi bucuria sfinţilor care bine şi mult s‑au nevoit întru slava Stăpânului. A căpătat de‑a lungul vremii supranumele de mult milostivă, ajutătoare şi folositoare. De ce? Pentru că răspunsul ei la rugăciunea celor mulţi a venit neîntârziat, cu mijlocirea ei la Tronul Preasfintei Treimi. Este, cu siguranţă, răsplata pe care Dumnezeu i‑a dăruit‑o Sfintei Parascheva pentru smerenia şi bunătatea inimii ei, pentru jertfelnica iubire arătată Mirelui Hristos în scurta ei vieţuire pământească. Moaştele Sfintei, minunat descoperite răspândind bună mireasmă, au devenit permanent izvor de vindecări şi noian de milostivire. Cine a mers măcar o dată în cetatea Iașilor de ziua ocrotitoarei a văzut, a simțit și a admirat mulţimile de pelerini care o venerează. Oameni bolnavi, cu diagnostice cutremurătoare, săraci, nenorociţi, mâhniţi şi uitaţi de alţii aduc clipă de clipă rugăciunile la racla ei. Lacrimi pe obraz, lacrimi însoţite de căldura inimii şi de dorinţa comuniunii cu sfinţii. Dintre cei care primesc răspuns bun, mulţi se întorc să‑i mulţumească.

Viaţa creştină este viaţă de sfinţenie. Credincioşii se fac sfinţi când participă la sfinţenia lui Dumnezeu prin harul Sfântului Duh, iar părtăşia omului de sfinţenia lui Dumnezeu se arată în lume prin sporirea lui duhovnicească, prin apropierea lui de sfinţi, pentru că Dumnezeu se odihneşte în sfinţi. Sfinţii nu sunt eroi, ci robi smeriţi ai lui Dumnezeu, sunt mădularele trupului lui Hristos.

Biserica laudă izbândirile sfinţilor şi împodobeşte zilele anului cu pomenirile lor, îndemnându‑i şi călăuzindu‑i pe credincioşi spre viaţa cea adevărată.

Astăzi, omul trăieşte mai intens problema libertăţii. Criza şi tulburarea vremii noastre creează contexte speciale, omul aflându‑se permanent în căutare de repere autentice. De aceea raportarea la sfinţi, apropierea de ei şi comuniunea cu ei, este deosebit de actuală şi preţioasă. În această perspectivă se înţelege şi deosebita preţuire pe care Biserica o dă dintru început sfinţilor şi sfintelor lor moaşte, ca semne sfinţite ale prezenţei lor în lume.

Credincioşii creştini care şi anul acesta, ca în fiecare an, s‑au aşezat cuviincios la rândul de kilometri ce duce cu anevoie patericală spre racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva dau răspunsul cel bun. Ce răspuns mai mare al dragostei de sfinţi decât evlavia totală a credincioşilor veniţi de departe, care petrec nopţile în rugăciune, afară, sub cerul liber! Este o dorinţă liber asumată. Toţi aşteaptă în frig, toată noaptea, în rugăciuni şi cântări, scoaterea în procesiune a moaştelor din catedrală. Ce să mai spunem de bucuria oamenilor când Sfânta Parascheva este purtată pe străzile Iaşilor în procesiune, de bucuria slujbelor și a întâlnirii directe cu sfinții.

Din vremea slujirii mele la Catedrala Mitropolitană din Iași nu‑mi amintesc vreo zi în care biserica să fi fost goală, fără credincioşi, iar în cele mai multe zile, catedrala devenea neîncăpătoare. Ar fi fost nevoie de un spaţiu de trei‑patru ori mai mare pentru a primi pe "căutătorii Împărăţiei cerurilor". Îmi amintesc şi de evlavia ierarhilor, a clericilor şi a monahilor care îngenuncheau în catedrală, cerându‑i Sfintei Parascheva ajutor şi sprijin în lupta războiului nevăzut. În unele zile, fără să fi fost anunţaţi, îşi făceau apariţia grupuri numeroase de credincioşi însoţite de ierarhi şi preoţi din Grecia, Serbia şi Bulgaria. Unii dintre ei rămâneau toată ziua în catedrală, în priveghere şi rugăciune.

Sunt însă printre noi și oameni nerecunoscători faţă de Dumnezeu şi faţă de sfinţi. Cuvinte grele, nepotrivite, mediatizate prin intermediul canalelor media, necinstesc Tradiţia ortodoxă bimilenară a cinstirii lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi. Unii sunt persoane cunoscute şi chiar apreciate de cei asemenea lor.

Cinstind‑o pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, credincioşii de ieri şi de azi cinstesc darul sfinţeniei cu care Dumnezeu înfrumuseţează pe creştinii cu viaţă aleasă. Sfânta ocrotitoare a Iaşilor şi a Moldovei întregi, Cuvioasa Parascheva este, neîndoielnic, lauda Moldovei şi înainte‑stătătoare, aşa cum glăsuieşte un vechi tropar închinat Sfintei: "Dobândirea dezmierdării cea râvnitoare de cele pământeşti, înţelepţeşte trecând‑o cu vederea, te‑ai ridicat către locaşurile cele dumnezeieşti şi izvor al tămăduirilor ai lăsat celor credincioşi preasfinţit cortul tău, Maică prealăudată. A Moldovei lauda cea cinstită şi înainte‑stătătoare, cea încredinţată, Parascheva. Nu înceta cu fierbinţeală a ruga pe Hristos Dumnezeu pentru noi toţi".

Îi mulţumim Sfintei Parascheva pentru multa‑i milostivire revărsată în trecut şi astăzi peste noi toţi şi o rugăm să fie "fierbinte mângâietoare a sufletelor noastre".