POEZIE: Alexandru Cazacu
Scena dimineții
Scena dimineții
pe care o completează chipul
privitorului
sub briza începutului de zi
unde culorile par să respire
iar desenele străzii privite
din mai multe unghiuri
stau pe masă
precum zăcămintele unei suferințe
prin care mai treci odată
la ceasuri limpezi
într-un oraș marin
de-a lungul meridianului numit împăcare
când perdeaua albă
ca o aripă de înger
flutură la geamul camerei fără balcon
spre norii aflați deasupra
apei și pământului
Ploaia de Mai
O ploaie măruntă de Mai
care nu știi dacă mustră ori mângâie
ca un fin acord al nevăzutului
la scenografia vârstei
printre bilanțuri și gesturi austere
Mercurialul indică creșteri
ale absenței și validarea afectivă
a unui văzduh
țintuit pe crucea ferestrei
ce dă spre grădină
când seara se adună pe talerele balanței
menite să cântărească
memoria colectivă
și suferința istorică individuală
a celor vii care învie
Tăcerile
De-acum tăcerile
ca niște petale de dafin într-un abanos
Doar strigătul lișițelor
se aude cu prelungit ecou
până într-o anonimă mansardă a orașului
unde nădejdea poate deveni o patrie
iar târzia sfadă cu tine însuți
continuă intermitent
Tufănelele par
artefactele unei vechi civilizații
Suprafața și timpul secund
al acestei toamne
preschimbă mânia în dezlegare
și recompune de șaptezeci de ori câte șapte
sinele ce balansează
și tot caută ceea ce demult cunoaşte
Zâmbetul
Spațiul periurban
ca un laborator de experimente sociale
cu traume gestionabile
și emoții hiperstratificate
când obiectele devin semitransparente
în curtea fostei uzine electrice
lăsate-n paragină
iar pe șina de cale ferată
năpădită de buruieni
sosesc aporiile veacului
când orele serii se scaldă
într-o lumină perlată
și ne împărțim între noi zâmbetul
ca pe-o bucată de pâine
ca pe-un pahar cu vin
și orice dispută istorică
devine un joc textualist
undeva departe