POEZIE: Florentina Chifu

FIRMITURI
M-am săturat de firimiturile acestei vieți!
Striga Andrei privind păsările de fum ale trecutului său.
Am sorbit toată viața aerul acesta sălciu,
Sălbăticit de absența ploii.

Marea m-a prins în mreje și m-a izbit,
m-a înnodat în ciorchini de valuri,
iar foamea mi-a astâmpărat-o
cu firimituri de odihnă în nopți învolburate.

Năvodul vieții mele s-a destrămat, 
iar anii s-au prelins
prin ochiurile cernite de timp.
Sufletul meu e doar o firimitură mucezită,

Ce nu-și găsește hrana pentru liniștea zilei de mâine.
Iar când zorii au străpuns malurile nopții
Și barca s-a prelins către casă ca o rugăciune
Andrei a devenit pescar de oameni.
 

SETE ÎNVINSĂ
Femeia pribegea prin cetatea Sihar
cu părul despletit de amintirile târzii,
cu hainele umezite de truda
de a vâna văzutele și nevăzutele.

Lumea i se părea o adunătură de contraste,
știa că din lacrimă prea rar izvora zâmbetul
și că preatârziul doboară întotdeauna preadevremele.
Dar cel mai mult o nemulțumea setea,
pe care arșița i-o așeza prea des în umbra inimii
și nici un izvor nu reușea să i-o domolească
sau să-i învie mlădițele uscate ale sufletului.

Până L-a întâlnit pe El la fântâna lui Iacov.
Atâtea ape au înlăcrimat-o și s-au prelins sterpe
printre nemângâiatele tristeți ale Samariei, 
dar Cuvântul Lui s-a arătat a fi apă vie!

Doar ploile însuflețitoare pot trezi 
crinii Sandhof ce stau ascunși adânc
în milioane de bulbi sub nisipul deșertului.
Înflorirea lor învolburată, pe zeci de kilometri,
preschimbă pustiul într-o catapeteasmă a lumii.