POEZIE: Magda Isanos (1916-1944)

Data: 09 Iulie 2026

DUMNEZEU 

Oamenii bogați au făcut icoane,
catapetezme-aurite și strane,
însă Dumnezeu n-a venit
în locul astfel îngrădit.

Bogații stăteau groși, împovărați,
și se uitau la sfinții frumos îmbrăcați.

În vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,
făcându-i să-nflorească. Fugea la săraci,
cerându-le mămăligă și ceapă.
Era când câmpie verde, când apă.
Alteori se făcea mic
și s-ascundea în floarea de finic,
ori s-apuca să crească-n păpușoaie,
s-ajute furnicile la mușuroaie,
să dea pământului mană și ploaie.
Avea atâtea de făcut Dumnezeu,
și oamenii îl plictiseau mereu,
cerând unul pentru altul rău.
Îi auzea strigând: „Pământul meu...“
Îi vedea punând semn de hotar,
ciopârțind, împărțind minunatul dar.

Atunci se supăra. Pornea furtuna.
Cu secetă și ploaie-nghețată lovind întruna,
se făcea mare și-nfricoșat,
ca muntele cu păduri îmbrăcat.
Până venea o păsare la el, 
Codobatură sau un porumbel,
și spunea: „Doamne, mi-a căzut puiul jos.
Zi să se facă iară frumos,
să răsară soarele și să-l găsesc...“

„Facă-se voia ta, sol păsăresc...“
Și Dumnezeu punea fulgeru-n teacă
și s-apuca alte lucruri să facă. 

Lumina literară şi artistică